Linkuri accesibilitate

Marea Britanie și UE își vor intensifica negocierile asupra acordului privind Brexit-ul


Imagine generică

Marea Britanie și Uniunea Europeană își vor intensifica negocierile asupra acordului privind ieșirea Regatului Unit din blocul pan-european, a anunțat Comisia Europeană, după convorbirile vineri de negociatorul UE pentru Brexit Michel Barnier cu omologul său britanic Stephen Barclay.

Liderii UE urmează să discute subiectul săptămâna viitoare la Bruxelles, în cadrul unui summit la care ambele tabere speră să se ajungă la un acord. Cu toate acestea, potrivit unor surse diplomatice citat de agenția DPA, nu există mari speranțe privind eliminarea diferențelor dintre ce propune Londra și poziția Uniunii Europne, despre care o declarație a Comisiei Europene de vineri spune că e neschimbată: anume că orice acord trebuie să conțină o „soluție operativă legală” care să evite instalarea unei granițe fizice pe insula irlandeză, protejînd în același timp economia Irlandei, acordul de pace din Vinerea Bună și piața europeană unică.

Premierul britanic Boris Johnson insistă ca Brexit-ul să aibă loc în 31 octombrie, indiferent dacă se ajunge sau nu la un acord, deși e obligat din punct de vedere legal să ceară prelungirea termenului, dacă nu se finalizează o înțelegere pănă sâmbăta viitoare.

XS
SM
MD
LG