Linkuri accesibilitate

Mike Pompeo a ținut un discurs la Zidul Berlinului, avertizând Rusia, China și Iranul


Mike Pompeo

La ceremoniile de la Berlin care marchează 30 de ani de la Căderea Zidului Berlinului, la care a participat în aceasta dimineață, secretarul de stat american Mike Pompeo a avertizat asupra pericolelor reprezentate pentru libertățile democratice de Rusia și China comunistă. Pompeo a spus că națiunile occidentale, „națiunile libere” au obligația de a împiedica amenințările împotriva „oamenilor noştri, care vin dinspre guverne precum cel al Chinei, Rusiei și Iranului”, a spus secretarul de stat american la câțiva metri de locul în care s-a aflat faimosul punct de control Charlie, menit să despartă Berlinul de Vest - democratic, de cel de Est - comunist.

„Astăzi, Rusia, – a spus în discursul său Mike Pomeo -, condusă de un fost ofițer KGB, care era staționat cândva la Dresda, își invadează vecinii și își ucide oponenții politici”.

El a amintit în discursul său și proiectul energetic Nord Stream, construit de Germania și Rusia, care, în opinia șefului diplomației americane, va face ca „aprovizionarea energetica a Europei să depindă de hachițele lui Putin”.

Într-o declaraţie de răspuns la o afirmație făcută de preşedintele Franței, Emanuel Macron, într-un interviu cu publicația britanică The Economist, care a criticat în termeni neașteptat de categorici situația din Alianța Nord-Atlantică, afirmând că „suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO” și punând sub semnul întrebării articolul 5 al Alianței, Mike Pompeo a declarat:

„Nu cred că obligațiile asumate între țările noastre vor deveni lipsite de substanţă, dar există pericolul să nu înfruntăm provocările zilei de astăzi în mod eficient. Daca națiunile cred că pot beneficia de garanții de securitate fără a furniza NATO resursele de care are nevoie, dacă ele nu își vor respecta angajamentele, există într-adevăr riscul ca atunci Alianţa să devină ineficientă sau învechită”.

Secretarul de stat Mike Pompeo se află într-un turneu european de trei zile, menit să îmbunătățească relaţiile Washingtonului cu aliații săi europeni.

XS
SM
MD
LG