Linkuri accesibilitate

Socialiștii și blocul ACUM ar putea fi disponibili să mai poarte negocieri în acest weekend


Partidul Socialiștilor și blocul ACUM ar putea fi disponibili să mai poarte negocieri în acest weekend referitoare la inițiativa de asumare a răspunderii pe care a înaintat-o Guvernul Sandu în Parlament privind modificarea Legii Procuraturii, au anunțat, cu nuanțe diferite, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PPDA, Alexandru Slusari, și deputatul socialist Grigore Novac.

Deputatul socialist susține că dacă Guvernul Sandu își retrage inițiativa de asumare a răspunderii, PSRM își retrage și el moțiunea de cenzură.

Socialistul a mai declarat și că, după eventuala cădere a Guvernului, PSRM va propune blocului ACUM o nouă colaborare, într-o formă nouă.

Alexandru Slusari susține că despre alegerile anticipate s-a vorbit în contextul în care scrutinul ar fi un preț pentru reforma justiției. „Nu noi vrem alegeri, noi dorim reforma justiției. Nu noi am înaintat moțiunea de cenzură, nu noi vom vota cu democrații pentru această moțiune și nu noi răspundem pentru aceste anticipate”, a spus deputatul PPDA.

Deputatul a mai declarat și că în cadrul blocului ACUM nu s-a discutat încă posibilitatea unor noi negocieri cu PSRM după demiterea Guvernului. „Această moțiune de cenzură duce țara într-o situație foarte dificilă”, a adăugat Slusari, care a negat și că Andrei Năstase ar putea fi înaintat în calitate de candidat la funcția de procuror, așa cum speculează socialiștii.

Vineri, Partidul Socialiștilor a depus în Parlament o moțiune de cenzură, ca urmare a asumării de către Guvern a răspunderii pentru modificarea Legii Procuraturii.

XS
SM
MD
LG