„Un declasat!, „Un lumpen!”, „Un dezaxat!” - așa se exprimau foștii săi camarazi din clandestinitatea comunistă și din Rezistența franceză despre cel care, la începutul anilor ’50, fusese flagelul realismului socialist, portdrapel al pretențiilor internaționaliste ale PMR, văduv al celebrei militante Olga Bancic, - decapitată de naziști la Stuttgart în 1944 -, după ce, în primăvara anului 1956, acesta îndrăznise să spună la o ședință a activului de partid din raionul „I. V. Stalin”, ținută la sala Floreasca, ceea ce mulți gândeau și nimeni nu avea curajul să o spună. Intelectualul comunist Alexandru Jar (sau Solomon Iacob, adresat familiar ca „Pașchela”, născut în anul 1911 și decedat în 1988) a făcut-o în prezența liderilor partidului, inclusiv a primului secretar al CC al PMR. Era la doar câteva săptămâni după ce, în ședința închisă a Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Sergheievici Hrușciov rostise Raportul Secret, dinamitardul document care a făcut să explodeze nu doar mitul lui Stalin, ci și mitul unității monolitice a comunismului mondial. Se intrase în era centrifugă, a ceea ce liderul comunist italian Palmiro Togliatti a numit „policentrism”.
Jar fusese unul dintre intimii lui Gheorghiu-Dej, era adeseori invitat seara la agapele organizate la reședința acestuia de pe Bulevardul „I. V. Stalin” (clădirea renovată este astăzi sediul PNL) ori la Ștrandul CC-ului. Bun povestitor, îl amuza pe hiper-vicleanul domnitor de partid și de stat. Era printre foarte puținii care nu se temeau de Iosif Chișinevschi, de Leonte Răutu ori de satrapul literar Mihai Beniuc. Avea propriul pedigriu revoluționar, mult mai impresionant decât al instructorilor secției de propagandă. Urmărea presa din țările socialiste, era la curent cu ceea ce s-a numit dezghețul post-stalinist. A spus lucruri iconoclaste într-un interviu luat de Mihail Petroveanu și apărut în Gazeta Literară.
Se imagina probabil un Adam Ważyk al României. În fond, și poetul polonez fusese un stalinist înflăcărat, ceea ce nu l-a împiedicat să publice, în 1955, Poemul pentru adulți, unul dintre cele mai influente și impresionante texte ale literaturii trezirii din ceea ce Kant a numit „somnul dogmatic”. În anii de maxim dogmatism, Jar fusese, alături de Petru Dumitriu, mesagerul celei mai virulente forme de realism socialist. Primul fusese însărcinat cu glorificarea Canalului (Drum fără pulbere), cel de-al doilea, cu producția de literatură apologetică menită să fortifice mitul genialului conducător proletar (Gheorghiu-Dej). Este de notat că în acea perioadă Petru Dumitriu s-a abținut de la orice aluzie contestatară, iar în anii care au precedat „defecțiunea” sa pregătea un volum intitulat „Biografii contemporane” în care doar talentul său real îl diferenția de servilismul abject al între timp mazilitului Jar…
Dar Jar s-a înșelat: Gheorghiu-Dej nu era Bolesław Bierut, a cărui auto-încredere fusese dramatic șubrezită de Noul Curs. PMR nu era Partidul Muncitoresc Unit Polonez, nu exista la vârf un grup măcar vag reformator. În aprilie 1954, deci la un an și o lună de la moartea genialissimului generalissim, Biroul Politic al PMR votase în unanimitate pentru executarea lui Lucrețiu Pătrășcanu. În România nu exista un Władysław Gomułka ori un Imre Nagy. Miron Constantinescu însuși, ulterior rivalul lui Dej, votase și el pentru lichidarea celui mai talentat dintre intelectualii comuniști români. Despre Miron Constantinescu a publicat o remarcabilă biografie istoricul Ștefan Bosomitu.
În anii stalinismului dezlănțuit, Jar fusese un stalinist din categoria pură și dură, fără ezitări, exaltat, vehement și agresiv. Cărțile sale erau simpliste, teziste, monotone și monocorde. Dar avea un statut special, era ilegalistul paradigmatic, venea din subteranele ilegalității și din penumbra Rezistenței franceze. Așa cum menționa el însuși în numeroasele autobiografii scrise în anii ’50 și ’60, aflate în dosarul de partid de la Arhivele Naționale (Fond 53), ajunsese la Paris în noiembrie 1937, trimis de PCdR pentru a scrie un roman intitulat Grivița (tot la Paris a făcut parte din grupul care se ocupa de logistica plecărilor spre Brigăzile Internaționale din Spania). Cartea n-a mai apărut, dar, în mod cert, acest angajament al lui Jar a contat imens în relația cu Gheorghiu-Dej, care îl vedea pe Alexandru drept unul dintre mitografii săi favoriți. De aici și frustrarea dictatorului când a aflat că, în conversații private purtate după moartea lui Stalin, omul său de maximă încredere se transformase într-un „clevetitor”.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
