Linkuri accesibilitate

Ungaria dublează fondurile pentru comunitățile maghiare din țările vecine


Premierul ungar Viktor Orban, adresându-se comunității maghiare la Timișoara, 14 decembrie 2019
Premierul ungar Viktor Orban, adresându-se comunității maghiare la Timișoara, 14 decembrie 2019

Pachetul financiar al guvernului Ungariei destinat concursului de proiecte „Pentru cultura şi învățământul maghiar” dedicat sprijinirii maghiarilor de peste hotare pentru a rămâne în țara natală va creşte de la 1,1 miliarde de forinţi (circa 3,3 milioane euro) anul acesta la 2 miliarde forinți (peste 6 milioane euro) anul viitor, anunță agenția MTI, citată de site-ul G4media.

În cadrul concursului pot fi depuse proiecte referitoare la programe culturale şi educaţionale care servesc scopurilor comunităţii maghiare, activităţi legate de comunitate, presa scrisă şi electronică, edituri, organizaţii civile, biserici, persoane juridice din interiorul bisericilor, funcţionarea instituţiilor și în domeniul imobiliar.

Scopul concursurilor de proiecte este facilitarea menţinerii comunităţilor maghiare de peste hotare pe pământul lor natal, întreţinerea şi dezvoltarea legăturilor multilaterale între aceste comunităţi şi Ungaria, precum şi consolidarea identităţii naţionale maghiare prin sprijinirea culturii şi învăţământului, a anunțat secretarul de stat responsabil pentru politicile naţionale în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Árpád János Potápi.

Concursurile regionale se vor desfăşura în patru zone (Slovacia, Ucraina Subcarpatică, Transilvania şi Voivodina), fiind gestionate de filialele Administrării de fonduri „Bethlen Gábor” S.A. şi de organizaţii locale care contribuie în mod responsabil la realizarea obiectivelor politicii naţionale, potrivit MTI.

XS
SM
MD
LG