Subiectul este abordat și în cartea „Anul tinereții”, care conține poveștile a 12 tineri care au făcut armata în Transnistria. Cartea, scrisă de Larisa Calic, o tânără de 21 ani, a fost publicată cu sprijinul organizației din Cehia People in Need din fonduri oferite de Ministerul de Externe al Cehiei prin Programul de promovare a tranziției. Cartea poate fi găsită pe internet, în limba rusă, la adresa transnistrianarmy.com.
Tema este adusă în actualitate inclusiv de situația tânărului Alexandr Rjavitin care a fugit în 2015 din armata transnistreană și care a povestit public, inclusiv într-un film al Europei Libere, despre practicile abuzive care sunt folosite pe larg în armata regiunii separatiste nerecunoscute. Aceste abuzuri au determinat organizațiile de apărare a drepturilor omului din Republica Moldova să spună că serviciul militar în regiunea transnistreană ar echivala cu „privarea ilegală de libertate”.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, a răsfoit cartea Anul Tinereții și a stat de vorbă și cu câteva persoane care au venit la lansarea organizată la Clubul 19 de la Tiraspol, un club de discuții pentru tineri.
Iată cum își începe autoarea, Larisa Calic, partea introductivă a cărții:
„Este o poveste care a început acum mai bine de un an. În luna noiembrie a lui 2018 am făcut cunoștință cu un tânăr care și-a făcut serviciul militar în armata Transnistriei. El mi-a povestit, mai în glumă, mai în serios, tot felul de istorii din acea perioadă a vieții lui – despre lipsa condițiilor elementare de igienă, despre relațiile abuzive cu soldații mai mari, despre alimentația mizerabilă… Când l-am întrebat cum pot fi tolerate aceste umilințe, cum pot fi ele suportate fără să vreai să faci o schimbare, el mi-a răspuns așa cum, mai târziu, îmi vor răspunde foarte mulți: „În armată nu se schimbă nimic. Așa a fost, este și va fi”.
Această carte este încercarea mea de a da voce celor care nu sunt întrebați despre lucrurile importante. În spatele multitudinii de reportaje drăguțe difuzate de televiziunile locale despre bucuria de a fi un apărător al Patriei, stau mii de oameni care au încetat să mai iubească această patrie. Pentru ei, aceasta a fost în stare doar să le facă cadou primul fir de păr cărunt la 20 de ani, dinți stricați, dezamăgire și dorința de a pleca în altă țară cu bilet doar într-o singură direcție…”
Astfel începe debutul literar-documentar al Larisei Calic – o tânără firavă cu un caracter puternic, care a încercat să ridice vălul de mister și, prin intermediul personajelor sale reale, să povestească cum este să „servești patria” în armata Transnistriei.
Anul Tinereții – denumirea cărții este una simbolică. Exact un an durează serviciul militar obligatoriu pentru tinerii între 18 și 27 de ani din regiunea transnistreană. Și povești în carte sunt 12 – exact atâtea câte luni are un an.
În cadrul prezentării acestei cărți la Tiraspol, la Club 19, printre participanți s-a aprins o discuție foarte vie despre cum ar trebui să fie serviciul militar în regiunea transnistreană.
Un tânăr din public: „O cunosc pe Larisa, tânăra care și-a prezentat cartea. Aștept demult când își va publica această carte și sunt curios ce a ieșit în final. Știu că ea a depus un efort foarte mare, s-a străduit, a încercat - și iată că acum efortul ei a fost încununat de succes și vreau să văd cum va fi primită cartea de public.”
Pasaj din cartea Anul Tinereții: „Într-un târziu, am ajuns în unitate, iar eu nu înțelegeam nimic. Nimeni nu înțelegea nimic, toți erau de parcă abia acum s-au născut. Cât mergeam, soldații mai mari ne aruncau fraze de genul: „O, iată, carne nouă, sânge proaspăt!”. Apoi „dezii” noștri, adică soldații mai mari, au început să ne întrebe dacă avem pe cineva în armată. Celor care răspundeau afirmativ li se spunea: „Atunci, gata, ți-a venit sfârșitul. Dacă ai persoane cunoscute, înseamnă că ei te vor avea în vizor. Iar dacă te vor avea în vizor, însemnă că ești normal, însemnă că poți fi bătut. Și dacă nu-i torni pe cei care te bat, însemnă că ești băiat de treabă, și mai însemnă că vei continua să fii bătut. Iar dacă îi torni, atunci vei fi bătut și mai tare, cu prima ocazie.”
Un tânăr din public: „Nu-ți faci serviciul militar în Siberia și apoi revii acasă. Îți faci serviciul militar în apropiere de casă. Când vei ieși din armată cei de o vârstă cu tine se vor uita la tine. Iar în societatea noastră nu există paradigma și filosofia că viața omului e importantă, că un om nu are dreptul să-l umilească pe alt om. Din contra, filosofia este cea a „puterii celor puternici”. Și dacă te-ai plâns cuiva, însemnă că ești un laș, ești slab.”
Pasaj din cartea Anul Tinereții: „Alimentația era de foarte proastă calitate, dar cu timpul te obișnuiești. Orice aliment îl poți găti bine. La noi, însă, totul se gătea așa că vroiai să-ți verși mațele. Când dădeau câte o bucată de slănină, aceasta era cu păr de porc pe ea, nici nu se oboseau să o pârlească. La mic dejun aveam doar un ceai și o chiflă, pentru toată lumea, și în rest era imposibil să mănânci ce ni se dădea. Ne dădeau resturile din ziua precedentă. La prânz aveam supă și felul doi, plus compot. Iarna cartofii au putrezit, iar alți cartofi nu ni se dădeau, eram nevoiți să-i mâncăm pe cei pe care îi aveam. Din șase saci de cartofi ne rămăsese unul. Tăiam partea putrezită și ce rămânea mai bun mâncam. Nu aveam altceva.
Ne dădeau bocanci la uniformă, intra apa în ei. Talpa avea ținte, peste un timp începeau să-ți intre în picior. Iarna bocancii înghețau foarte repede, vara se încălzeau tare. Lenjeria de corp era roasă, cu găuri, fusese cândva albă, însă acum era galbenă. Și pe stofă erau urme de la cei care au purtat-o înainte…”
Un tânăr din public: „De nivelul finanțării, într-adevăr, depind foarte multe. Este evident că nu se dă o uniformă calitativă nu pentru că nu se vrea, ci pentru că finanțarea este insuficientă. Mâncare bună, din nou, nu se dă nu pentru că nu se vrea, ci pentru că nu sunt bani destui. Pe asta se bazează totul la noi. Eu cred că voi exprima o opinie comună când voi spune că serviciul militar trebuie să fie benevol, pentru că este evident că, dacă acest lucru se face forțat, nu iese nimic bun. Ce fel de soldat va fi cel care nu vrea, să spunem așa, să-și dea datoria patriei? Iată de ce cred că serviciul militar în bază de contract al soluționa în mare parte această problemă.”
Pasaj din cartea Anul Tinereții: „Când am mers în armată, vroiam să fac serviciul militar. Mă gândeam că în timpul unor acțiuni militare aș vrea să fiu zidul care va apăra Transnistria. Eu nu sunt carne de tun, sunt apărător. Dar multe lucruri s-au schimbat. În caz de război, noi, soldații transnistreni, vom fi în stare să mergem frumos în coloană și să ne aliniem în formă de romb. Eu îmi voi termina serviciul militar și voi pleca – nu mai vreau să-mi leg viața pe viitor de Transnistria. Realitățile actuale nu țin cont în niciun fel de necesitățile tinerilor, oamenii învață, iar apoi nu-și pot găsi de lucru. Și cred că situația din Transnistria în deceniile apropiate nu se va schimba. Aici nu se schimbă nimic. Scopul celor de la putere este să ridice economia, creșterea economică, pentru ei este important să le crească averile.”
Un tânăr din public: „La noi la nivelul oamenilor există o atitudine total sceptică în raport cu ideea că oricare dintre probleme poate fi soluționată. Acest lucru se întâmplă pentru că acest mod de gândire este inoculat de cei de la putere, ei ne demonstrează că nu există niciun fel de democrație, că democrația este acolo unde e „Gheiropa”, cum spun ei, că să te plângi, să spui, să-ți exprimi opinia are ca efect doar faptul că se mișcă aerul. Amintiți-vă ce s-a încercat să se facă cu această platformă, acest Club 19, din cauza faptului că aici oamenii au posibilitatea de a se exprima deschis. La noi să-ți spui opinia nu este la modă, nu este cool, nu este tineresc.”
Pasaj din cartea Anul Tinereții: „Turele trebuie să fie în mod normal o zi peste două. Dar din cauza faptului că nu aveam destui oameni, eram nevoiți să le facem o zi cu pauză de o zi. Pe parcursul toamnei am fost acasă doar de vreo șapte ori. Am început să am probleme în relația cu prietena mea, ne vedeam rar și asta o enerva. Totul era deprimant. Îmi veneau în cap gânduri suicidale. Merg eu cu arma automată la post și mă gândesc – da poate să mă împușc?.. Dar apoi am început să mă obișnuiesc cu toate, m-am împrietenit cu tinerii de acolo. Cu unii suntem prieteni și până acum.”
Un tânăr din public: „Eu am fost un an în armată, nu a fost nimic negativ. Am cunoscut mulți oameni noi, mi-am făcut mulți prieteni în acel mediu. Este evident că atunci când petreci mult timp împreună cu anumiți oameni, te apropii de ei, cumva de la sine. Un fel de tovărășie, de prietenie. Eu nu mergeam acasă, rămâneam în cazarmă. Acum prin intermediul rețelelor sociale ținem legătura între noi, nu uităm unii de alții.”
Pasaj din cartea Anul Tinereții: „În zona de carantină toată lumea mergea în coloană, chiar și la veceu. Unul a mers singur la un moment dat. Nu l-au putut găsi timp de două ore. Când s-a întors, pe toți i-au pus să facă flexiuni la sol, cu excepția lui. Apoi el s-a așezat pe un pat și trei băieți l-au snopit ca în Egiptul Antic, iar ca să se răcorească cineva îi aducea apă. El a fost foarte aproape de punctul în care putea fi omorât. Îți imaginezi cum e să-i pui ce ceilalți să facă flexiuni în locul celui care a gafat? Iar el era pus să numere: unul, doi, trei…
Vorbind despre libertate, eu chiar cred că lumea din afara serviciului militar este deja o lume liberă. Armata este o versiune-demo a închisorii. În armată nu există informație, citești mai puțin și privești mai puțin, își dorești clar și ferm doar să dormi și să mănânci. Asta se poate numi degradare. Nu există cunoștințe tehnice specializate pentru armată. Dacă venea vreun control, ni se puneau în față conspecte străine datate cu anul 2010 și ne făceam că scriem acolo. Controlul pleca peste 20 de minute și noi continuam să muncim prin gospodărie.”
Un tânăr din public: „Este viața voastră și voi trebuie să decideți ce faceți. Și dacă vreți să evitați serviciul militar, atunci căutați modalități de a scăpa. Dar nu trebuie în niciun caz să adoptați o poziție de genul „lasă că stau un an acolo, voi face serviciul militar și gata”. Decideți ferm – ori mergeți în armată, ori nu mergeți. Și fiți conștienți de opțiunea pe care v-o asumați. Fiți conștienți de faptul că aveți o singură viață. Că doar nu toată lumea merge în armată!...”.
În prezent, în armata transnistreană sunt înrolați toți tinerii de peste 18 ani, iar studenții sunt recrutați după primul an de studii. Adesea tinerii nu se mai întorc la studii după armată și pleacă din Transnistria. În prezent soldații pleacă seara acasă, iar dimineața revin în cazarmă. Dar acest detaliu nu a eliminat principalele probleme cu care se confruntă tinerii atunci când sunt obligați să facă armata în regiunea transnistreană.
Cartea Anul Tinereții poate fi găsită, în limba rusă, și pe internet, la adresa transnistrianarmy.com.
