Când președintele Turciei, membru vechi în NATO, a început să se orienteze spre Rusia, cumpărând de la Putin rachete de tip S-400, a părut, pentru NATO începutul unui coșmar.
Contractul fusese semnat încă din 2017, iar această apropiere militară a Turciei de Rusia lui Putin a dus la mari tensiuni intre Ankara şi aliații occidentali din NATO, în special cu SUA.
Turcia a devenit în ultimii ani membrul cel mai incomod al Alianței. Membru indispensabil, prin felul în care (încă) blochează refugiații din Siria și Irak, dar în același timp prins în deriva autoritară a lui Erdogan. Nici NATO și nici Uniunea Europeană nu prevăzuseră vreodată o asemenea situație, în care unul din membri ar comite ceva reprobabil (precum cumpărarea de rachete rusești), care să necesite sancțiuni colective și, eventual, excluderea, pentru care nici un mecanism nu a fost prevăzut nici în UE, nici în NATO.
Se punea chiar la un moment dat întrebarea dacă nu cumva Turcia e pe cale de a-și pregăti ieșirea din NATO pentru o alianță militară cu Rusia. Spaimă neîntemeiată: Turcia depinde la rândul ei de NATO, care îi oferă garanții de securitate, precum rachetele Patriot de la frontiera cu Siria. Nu trebuie uitate nici tensiunile dintre Turcia și Rusia în legătură, de pildă, cu persecuțiile prin care trece minoritatea tătară din Crimeea.
În Siria în schimb, Rusia și Turcia se află pe poziții opuse, iar după ce armata lui Assad, sprijinită de Rusia, a lovit un convoi militar turcesc în Idlib, omorând zeci de soldați turci, se ajunge acum, pentru NATO, la un alt coșmar: acela al unui conflict între Turcia și Rusia în Siria.
Membrii Alianței sunt obligați, prin tratatul fondator, să se apare unul pe celălalt, pe principiul că dacă unii din membri sunt atacați, atunci toți sunt atacați. Un fel de „principiu al mușchetarilor”, ca în Alexandre Dumas: „Toți pentru unul, unul pentru toți”.
Slăbirea Turciei în fața blufului lui Putin nu este deloc o știre bună pentru aliații occidentali...
Din punct de vedere juridic, NATO s-ar putea prevala de aceea că tratatul vorbește de atacarea teritoriului, or forțele turcești din Siria sunt în afara teritoriului țării lor, într-un loc unde nu au fost invitate și unde s-au deplasat fără un mandat ONU.
Apoi, responsabilii politici din NATO știu foarte bine că Turcia lui Erdogan a sprijinit grupuri islamiste în Siria. Lovitura, zilele trecute, împotriva unui convoi militar turcesc în Siria pare să fi fost decisă direct de la Kremlin. Dacă ideea era de a-l învăța o lecție pe Erdogan, pare să fi funcționat. Erdogan va merge joi la Moscova pentru a discuta cu Putin.
NATO poate să ofteze de ușurare. Totuși, în același timp, slăbirea Turciei în fața blufului lui Putin nu este deloc o știre bună pentru aliații occidentali.
