Doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului pentru Alergii și Boli Infecțioase, a devenit vocea cu cea mai mare autoritate și credibilitate în America, în legătură cu criză de sănătate publică, coronavirus.
Prezent la câteva emisiuni de informații duminică, doctoral Anthony Fauci a spus că, pentru un timp „va trebui să acceptăm că viață nu va mai fi așa cum a fost, în Statele Unite”. Fauci încearcă să explice populației cât de mare este miza și cum trebuie să se comporte, într-o țară cu populație masivă, în care administrația nu poate lua măsuri similare cu cele impuse de regimul de la Beijing, de exemplu.
Medicul a arătat însă că, dacă oamenii nu se comportă responsabil, situația în Statele Unite poate ajunge la fel de rea ca și în Italia, el sperând ca lucrurile să nu se petreacă astfel.
Întrebat dacă America ar trebui să impună carantină națională, timp de 14 zile, așa cum se întâmplă în țări europene, Fauci a evitat să se pronunțe, spunând doar că americanii trebuie să facă tot ce pot pentru a opri acest virus. “Cred că trebuie să fim foarte agresivi și prefer să fim criticați pentru că am exagerat cu măsurile” – a spus Fauci, adăugând că americanii vor trebui să se obișnuiască cu ideea că au datoria să se auto-izoleze mai mult decât o fac acum. El a făcut apel la tineri să ia acest pericol în serios pentru că chiar dacă riscul de a muri este mic și tinerii se pot îmbolnăvi grav. “Protejați-va și nu uitați că sunteți purtători de virusuri și puteți îmbolnăvi bunicul sau bunica sau alte rude în vârstă”.
E posibil că spitalele să fie luate cu asalt și să nu facă față
Doctorul a precizat că Statele Unite au în stoc 12 700 de aparate de susținere a respirației, dar, depinzând de numărul cazurilor, ar putea fi insuficiente. Anthony Fauci a mai arătat că e posibil că spitalele să fie luate cu asalt și să nu facă față, dacă numărul de cazuri ar crește rapid. “Misiunea noastră este să evităm cea mai rea varianta” - a spus oficialitatea Americană. Până acum Statele Unite au peste 3200 de cazuri și 57 de decese. Fauci a spus că Statele Unite nu iau în considerare deocamdată interdicții de călătorie în interiorul țării, dar administrația este deschisă față de această posibilitate, dacă va fi necesar.