Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice: mici reproșuri adresate diasporei și achiziții controversate din bugetul antiepidemic


Retrospectiva săptămânii cu jurnaliștii Alina Radu și Corneliu Rusnac.

Președintele Igor Dodon le-a reproșat moldovenilor din străinătate că, li se face dor de casă, numai în momente grele, dar tocmai acum nu este recomandată revenirea lor în țară. Dodon a vorbit miercuri seara la televiziunea publică, Moldova 1: „Sunt diferite critici, unii care îmi scriau trei săptămâni sau trei luni în urmă: „domnule Dodon, sunteţi ciuma roşie”. Acum roagă, în lacrimi. Şi-au adus aminte de casă. Până acum spuneau că Moldova nu le trebuie, acum şi-au adus aminte de casă. Asta e bine. La noi moldoveanul ştiţi cum e? Când îţi e greu pe suflet şi când dai de o problemă vrei acasă. Asta e bine. În general consider că după această situaţie ar fi bine ca câteva zeci de mii de moldoveni, poate chiar sute de mii, să rămână acasă. Noi îi primim pe toţi acasă, dar, în acelaşi timp, trebuie să vedem să nu supunem riscului 3 milioane de cetăţeni care se află aici acasă”.

De la începutul răspândirii coronavirusului de tip nou în Republica Moldova autoritățile au avut mesaje contradictorii în raport cu cetățenii care muncesc peste hotare și care reveneau în țară, afirmă redactorul-șef la Radio Chişinău, Corneliu Rusnac.

Li s-a spus că sunt bineveniți, dar li s-a sugerat totodată celor din Italia să rămână acolo unde i-a prins epidemia. După ce în urmă cu o săptămână șeful statului Igor Dodon încerca să calmeze cetățenii, asigurând că țara are de toate – medici, medicamente - vorbind de o simplă gripă, joi seara a schimbat tonul, enumeră Corneliu Rusnac. A vorbit despre „șarlatani” care organizează curse charter de avion din țări europene, în ciuda închiderii spațiului aerian, și despre faptul că va propune Comisiei pentru Situații Excepționale ca toți cei din diaspora reveniți în localităților lor și care apelează la medici să procure polița de asigurare medicală obligatorie, cu excepția copiilor și a pensionarilor.

Oamenii din diaspora au fost, în mare parte, abandonați...

Faptul că le-a reproșat celor din diaspora că atunci când li-i mai greu pe suflet revin acasă, din punctul de vedere al lui Corneliu Rusnac, trădează mai degrabă calcule cu caracter electoral. Or Igor Dodon și partidul pe care îl conduce în calitate de lider neformal nu s-a bucurat de mare simpatie în rândurile cetățenilor emigrați, mai spune redactorul-șef de la Radio Chişinău.

„În ceea ce ține de diaspora, cred că pur și simplu acești oameni au fost, în marea lor parte, abandonați. Autoritățile s-au focusat inițial mai mult pe cei care sunt acasă, fără a uita de faptul că la sfârșit de an ar trebui să aibă loc alegeri prezidențiale, și încercând totodată, prin toate acțiunilor lor, să câștige și dividende electorale. Situația se complică însă și nu știm ce va fi mâine, ce va fi peste o săptămână, cum va arăta societatea noastră după această pandemie. Sigur că există tot felul de mesaje. În toată această învălmășeală nu trebuie să uităm de faptul că R. Moldova mulți ani s-a ținut tocmai pe acei cetățeni care sunt din diaspora și care au alimentat consumul din R. Moldova, care au trimis acasă bani cu ajutorul cărora au supraviețuit foarte mulți dintre noi”.


Numărul mare de contaminări în rândul medicilor și al polițiștilor, care începe să iasă la iveală, vorbește, după părerea directoarei „Ziarului de gardă”, Alina Radu, despre inconștiența autorităților și chiar de o proastă administrare. În ciuda multiplelor surse de informare internaționale, guvernarea nu ar fi făcut un pronostic realist și o listă de resurse financiare disponibile. Ba mai mult, menționează ziarista, nici acum nu este clar ce sume sunt necesare, de câți bani mai are nevoie statul și de unde va face rost.

Autoritățile nu s-au informat, nu și-au făcut un plan...

„Autoritățile au picat examenul să coalizeze cele mai bune și experimentate forțe într-un nucleu care să ajute la rezolvarea acestei probleme. Deci nu s-au informat, nu și-au făcut un plan, dar s-a făcut, din ceea ce am văzut eu ca reporter, un spectacol de declarații a unor entități politice. Și atunci au apărut aceste declarații incompetente: de la „Nu va fi nimic, decât o mică problemă cu nasul” până la „Vom muri foarte mulți”; după care și CCA a decis să mai admonesteze jurnaliștii, obligându-i să citeze fără a pune la îndoială autoritățile publice. Așa ceva nu se face. Asta se numește intransparență”.

„Ziarul de gardă” a publicat zilele trecute o anchetă jurnalistică potrivit căreia compania distribuitoare care a obținut cele mai multe livrări de dezinfectant în spitale ar aparține unui consilier municipal din PSRM. Asta pe fundalul în care în instituțiile medicale lipsesc dezinfectanții, măștile, mănușile sau alt echipament de protecție necesar, lucruri despre care se vorbește doar în cadru neformal, mai afirmă Alina Radu. În loc ca autoritățile să se stropșească la vocile critice care apar în interiorul sistemului medical despre lipsa protecției elementare, mai bine ar coborî de pe baricade și i-ar implica în această luptă cu pandemia pe cei mai buni specialiști, mai spune directoarea „Ziarului de gardă”. Există un număr mare de medici în Germania, Austria, Elveția, state care au buna experiență cum să organizezi o guvernare într-o situație de urgență cu caracter medical. De ce nu ar putea fi implicați măcar și de la distanță și asemenea specialiști, se mai întreabă Alina Radu.

Previous Next

XS
SM
MD
LG