Populația și presa din Afganistan (care, în mod doar aparent paradoxal, este încă mai liberă decât în Iranul vecin) au salutat cu mare entuziasm anunțul acordului de pace dintre SUA și gruparea talibanilor, semnat pe 29 februarie.
Forțele SUA sunt parte din forța militară străină în Afganistan, încadrată de NATO și cunoscută sub numele de operațiunea „Resolute Support”.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg însuși a salutat acordul de pace, după o videoconferință joia trecută cu miniștrii de externe din țările membre, dar a spus că trupele Alianței vor rămâne în Afganistan pentru a participa la consolidarea păcii, cu toate că primele mișcării ale retragerii au fost deja făcute, așa cum am mai scris-o.
Stoltenberg a adăugat: „În același timp, trebuie subliniat că NATO nu va rămâne în Afganistan pe vecie. NATO dorește doar să creeze condițiile păcii în Afganistan.”
Stoltenberg încerca astfel să păstreze o coerență în circumstanțele care însoțesc aplicarea acordului de pace și care nu sunt deloc vizibile imediat pentru populație și observatorii din afară. Principala problemă e pusă de ambiguitatea relației dintre forțele americane și cele ale celorlalte țări din NATO prezente în Afganistan.
Vine apoi faptul că negociatorul din partea SUA, diplomatul și fostul ambasador Zalmay Khalilzad, el însuși de origine afgană, paștună, ca majoritatea talibanilor, a încheiat cu aceștia un acord din care este exclus actualul guvern de la Kabul, rezultat din alegeri, al președintelui (și el paștun) Ashraf Ghani.
Furios, acesta refuză acum să execute à la lettre prevederile acordului, printre altele eliberarea tuturor prizonierilor talibani.
Apoi, în mod curios, deși acordul este semnat doar de SUA (disponibil pe site-ul administrației americane), el impune, printre clauzele sale, retragerea în egală proporție a forțelor celorlalte țări din NATO prezente în Afganistan. Celelalte capitale din NATO, dacă nu au obiectat încă public, nu apreciază cu totul că sunt puse astfel în fața faptului împlinit.
Nici detaliile retragerii trupelor nu sunt încă cu totul limpezi...
Nici detaliile retragerii trupelor nu sunt încă cu totul limpezi. Propunerea inițială a lui Donald Trump era de retragere imediată a jumătate din efective, iar cealaltă jumătate de-a lungul următorilor patru sau cinci ani. Militarii din celelalte țări ale NATO, circa 8.000 cu totul, aveau să rămână, cum a repetat-o secretarul general Stoltenberg, câtă vreme ar fi nevoie. În acordul final, însă, SUA se angajează să retragă totalitatea militarilor într-un răgaz de 14 luni.
Acordul, nesemnat de celelalte țări din NATO, care nu au participat la negocierile de la Doha, în Qatar, le obligă și pe ele, în egală măsură, să își retragă trupele.
Forțele NATO din Afganistan au fost dintotdeauna într-o situație dificilă și ambiguă, prinse între forțele SUA și exigențele guvernului lor, iar despre lipsa lor de pregătire scrisesem încă din 2004 de la fața locului, în primul rând despre absența unor capacități de transport adecvate.
Ulterior, NATO avea să caute, deja în octombrie 2015, să pornească o retragere, dar decizia a fost atunci oprită, în urma înrăutățirii situației militare acolo și mai ales după ce s-a văzut că forțele afgane sunt în continuare nepregătite să asigure în întregime securitatea țării.
Acum, însă, pe fundalul confuziilor din acordul deja semnat cu talibanii, multe din țările din NATO încep să își caute o strategie proprie pentru a ieși dintr-una din cele mai complicate situații politico-strategice din lume și dintr-un conflict care durează de aproape două decenii.
