Linkuri accesibilitate

Raportul anual NATO: suport masiv al populației țărilor membre


Secretarul general NATO a prezentat raportul pe anul trecut. A fost o prezentare specială, online, pentru că virusul a atacat și înalte oficialități ale celei mai puternice alianțe militare la nivel mondial.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, și-a prezentat astăzi raportul anual, bilanțul Alianței pentru anul 2019 și, pentru prima data, din pricina epidemiei, a făcut-o prin video.

Stoltenberg a recunoscut că un număr de funcționari NATO au fost infectați, dar a insistat că asta nu a afectat în niciun fel misiunile NATO, din Afganistan până în Balcani.

NATO a mai trecut prin crize, a spus el, învingându-le de fiecare dată.

2019 a fost un an în care NATO, care a sărbătorit 70 de ani de la fondare. Un an în care, de asemenea, Alianța și-a lărgit competențele introducând spațiul ca al cincilea spațiu de manevră, după sol, aer, mări și virtual (cibernetic).

Jens Stoltenberg ținând un discurs la Kabul, 29 februarie 2020
Jens Stoltenberg ținând un discurs la Kabul, 29 februarie 2020

Tot în 2019, aliații au stat împreună în fața încălcării de către Rusia a tratatului forțelor nucleare. În chestiunea combaterii terorismului, NATO și-a continuat misiunile de antrenare a militarilor locali în Afganistan și Irak. Nici un caz de coronavirus nu a fost înregistrat până acum în rândurile personalului NATO în aceste țări. NATO nu va părăsi, de altfel, Afganistanul, ci își va reduce, în următoarele luni, prezența acolo de la 16.000 militari actualmente la 12.000, în special prin retragere unui număr de soldați SUA, conform promisiunii lui Donald Trump, care are nevoie de această retragere în perspectiva alegerilor prezidențiale.

S-a decis de asemenea primirea Macedoniei de Nord ca cel de-al treizecilea membru, după ce toți cei 29 de membri actuali au votat în favoare, inclusiv Grecia.

NATO reprezintă cu totul aproape un miliard de cetățeni, iar Stoltenberg a prezentat și concluziile unui mare sondaj realizat anul trecut prin intervievarea a 29.000 de cetățeni din cele 29 de țări membre, concluzii preluate în raportul anual și care oferă un tablou îmbucurător al percepției Alianței de către populație. Astfel, 81% din cei intervievați sunt convinși de importanța colaborării transatlantice, dintre SUA și membrii europeni ai NATO.

Cifrele sunt mai mult decât încurajatoare

76% sunt convinși că NATO trebuie să apere țările membre în caz de agresiune, conform celebrului articol 5 al cartei fondatoare, 71% ar fi de acord ca țara lor să apere un alt membru al Alianței. Dacă s-ar vota acum, 64% din cetățeni ar fi în favoarea menținerii țării lor în NATO și doar 9% împotrivă. Stoltenberg a considerat, în timpul conferinței de presă, că cifrele sunt mai mult decât încurajatoare, chiar dacă ele nu reprezintă decât o medie, sprijinul fiind foarte diferit de la o țară la alata.

Stoltenberg nu a pomenit însă în nici un fel Turcia, nici tensiunile dintre Turcia pe de o parte, Grecia și UE pe de alta. Stoltenberg nu a pomenit faptul că Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, membru în NATO, a intervenit militar în Siria și a încercat să se apropie de Rusia lui Vladimir Putin, de la care a cumpărat rachete de S-400, în ciuda opoziției celorlalți membri ai NATO.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG