Linkuri accesibilitate

Curtea Supremă a Rusiei a recomandat aplicarea măsurii de arest preventiv doar în cazuri excepționale


Curtea Supremă a Rusiei

Curtea Supremă a Rusiei a recomandat judecătorilor să nu aplice măsura de arest preventiv în cazul persoanelor acuzate de infracțiuni minore, decât în situații excepționale. Recomandarea e făcută în contextul extinderii în Rusia a epidemiei de COVID-19.

Potrivit datelor oficiale, la sfârșitul lunii aprilie, aproape 300 de angajați ai sistemului penitenciar din Rusia și 40 de persoane acuzate sau condamnate erau infectate cu noul coronavirus.

La mijlocul lui martie, la Moscova, în numai trei zile, instanțele judiciare au emis un număr record de decizii privind aplicarea măsurii de arest preventiv sau de arest la domiciliu – mai mult de 150, majoritatea în legătură droguri și furturi.

Pentru a diminua presiunea asupra sistemului penitenciar în perioada pandemiei, militanți pentru drepturile omului au cerut o amplă amnistie în Rusia, iar Consiliul prezidențial pentru societatea civilă a propus trecerea persoanelor din izolatoarele de detenție preventivă în arest la domiciliu.

XS
SM
MD
LG