Comuna se află în imediata apropiere de oraşul Dubăsari, în stânga Nistrului, şi este controlat de facto de autorităţile separatiste de la Tiraspol. Primarul spune că localnicii nu cred în succesul politicii de soluţionare a conflictului transnistrean.
Sergiu Oprea: „Problemele le hotărâm singuri, pentru că noi suntem izolați. Dacă Cocierii și Molovata au trecere la bac, noi în genere nu avem ieșire nici la Cocieri, nici în partea cealaltă la Criuleni ori la Chișinău. Reieșind din aceasta, problemele sunt locale și noi singuri nu putem să le hotărâm, fiindcă ne controlează Transnistria și ei hotărăsc cum noi să trăim. Îndeobște noi nu știm cine suntem în ziua de astăzi, de-atâta că din ‘92 și până în prezent suntem lăsați și de noi au uitat toți.
Nu știu dacă din parlament știe cineva unde se află satul Corjova din raionul Dubăsari, de fapt, nu satul, ci comuna, că-i alcătuită din două sate...
În general, nu știu dacă din parlament știe cineva unde se află satul Corjova din raionul Dubăsari, de fapt, nu satul, ci comuna, că-i alcătuită din două sate. Iată, eu sunt deja al nouălea an primar și niciun deputat de la parlament nu a fost la noi în comună.
Înseamnă că de unde pot ei ști problemele noastre? Au fost multe demersuri adresate și la Biroul reintegrării, și la Ministerul Sănătății, și la parlament, și la guvern, din care la o parte nici nu am primit răspunsuri, iar la care am primit, niciunul nu era pozitiv.”
Europa Liberă: În general, aici, la Corjova, e putere dublă sau cum să înțelegem, că există administrație locală care e în jurisdicția Republicii Moldova și există administrație locală care se subordonează administrației de la Tiraspol?
Sergiu Oprea: „E dublă. Noi îndeplinim funcțiile noastre ca administrație locală a primăriei comunei Corjova, dar ca atare oamenii din satul nostru trăiesc sub legile Transnistriei. La noi nici polițistul nu poate să vină, el vine numai îmbrăcat în civil și primăria noastră activează pe teritoriul casei de bătrâni, nu putem să avem nici primărie în sat. Au multe probleme oamenii și cu sănătatea, că ambulatoriul e numai la Cocieri și e prea încărcat, el a fost făcut pentru platoul acesta și acum, pe timp de pandemie, oamenii nu pot să ajungă la medicul de familie să le prescrie tratament, să ia medicamente ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Dar majoritatea sătenilor au cetățenia Republicii Moldova și cetățenia Transnistriei?
Sergiu Oprea: „Aproape toți au cetățenia Republicii Moldova, dar reieșind din situația că noi trăim în zona pe care o controlează Transnistria, ei sunt nevoiți să aibă și cetățenia Transnistriei, deoarece casa nu pot să și-o pună la evidență; dacă ai automobil cu numere moldovenești, trebuie să plătești vinieta, pe care noi am ridicat multe întrebări și până în ziua de azi plătim. Iată chiar la mine mașina e cu numere moldovenești și eu plătesc peste 100 de euro pe vinietă, că sunt cetățean al Republicii Moldova și am automobil cu numere moldovenești. De aceea, fără cetățenia transnistreană, omul nu poate să aibă nici automobil cu numerele lor și nici casă cu documentele în regulă.”
Europa Liberă: Dle primar, dar negociatorii din formatul „5+2” spun că prioritar au nevoile cetățenilor și le soluționează pas cu pas?
Sergiu Oprea: „Eu nu știu, eu văd că în 30 de ani nu au ajuns la nimic și mi se pare că încă în vreo 30 n-au să hotărască nimic. Eu vă spun că pe noi ne-au uitat, ne-au vândut, ne-au lepădat. Când se ridică vreo întrebare legată de comuna Corjova, nimeni nu vrea să se gândească la oamenii aceștia. Ei ca atare îs vreo 4 mii și ceva, dar, de fapt, îs vreo 10 mii de oameni, cetățeni al Republicii Moldova care au rămas pe teritoriul Transnistriei și nimeni n-o să dea ceva din țară ca să-i apere pe dânșii. Trebuia atunci, în ‘92, să se gândească atent când a început lucrul acesta și nimeni până în prezent nu a purtat răspundere.
Eu înțeleg că în ziua de astăzi îi vine foarte greu la conducerea țării să schimbe repede, urgent ceva, dar trebuia atunci politica să fie gândită, în ‘92, că dacă știa că nu poate să facă nimic, cum spun rușii: «своих не бросают» („pe ai tăi nu-i abandonezi”), pe noi ne-au lepădat, ne-au uitat. Satul nostru e uitat de țară și până nu-și va aduce aminte țara că există satul Corjova cu cetățeni ai Republicii Moldova, totul așa o să meargă înainte.”
Europa Liberă: Se insistă pe ideea că politica „pașilor mici” ar putea să aducă la soluționarea problemelor mari. Credeți în acest mecanism?
Sergiu Oprea: „Cum să credem, dacă până în ziua de azi pentru comuna Corjova nu s-a făcut nimic? Cum să cred eu că mâine se va face ceva? Dacă în 28-29 de ani nu s-a făcut, cum poate în doi-trei ani să se facă? Aici e foarte mare problema, fiindcă controlează totul Transnistria. Și când noi cerem ceva ajutor de la stat, în 29 de ani nu s-a făcut niciun metru de asfalt. Iată a trecut programul „Drumuri bune-1”, „Drumuri bune-2” și cu „ajutorul” fostului președinte Policinschi, care tot timpul induce în eroare conducerea țării, guvernul...”
Europa Liberă: Fostul președinte de raion? La dl Policinschi vă referiți?
Sergiu Oprea: „Da, la dl Policinschi, că el spunea în anii ceia că „nu faceți nimic, las’ să le facă lor Transnistria”, dar el a uitat că acolo sunt cetățeni ai Republicii Moldova și nu trebuie să-i vinzi pe dânșii pentru interesele personale. Și iaca, reieșind din asta, opt-nouă ani de zile ajutor n-am avut din cauza dl Policinschi și dacă o să meargă și mai departe așa, că la oameni ne gândim în ultimul rând, apoi atunci schimbări nu pot să aibă loc. Eu am spus demult că formatul „5+2” nu trebuie să fie la Odesa, la Istanbul, el trebuie să fie pe loc aici, la noi. Să vină o comisie la Corjova și să-i întrebe pe oameni: „Cum voi vedeți ieșirea din situație?” Dar cum pot ei la Odesa ori undeva în altă parte să hotărască soarta noastră, când noi o știm de zeci de ori mai bine decât orice deputat din parlament, care nici nu știe unde se află satul nostru? Cum poate el să hotărască problemele noastre? La noi, iată, în iulie au fost președintele Comisiei de finanțe și președintele Comisiei de securitate.”
Pas cu pas, s-au schimbat hotarele și noi am rămas cu jumătate din teritoriul nostru, dar nimeni nu ne-a susținut, nu ne-a apărat...
Europa Liberă: De la parlament, de unde?
Sergiu Oprea: „Da, de la parlament au fost prin iulie 2019 și ne-au promis că au să ne acorde ajutor. Și ei s-au mirat cum noi trăim aici, s-au mirat că este așa mare sat care ajungea până aproape la jumătate de Dubăsari, când au fost primele hotare, pe urmă așa, pas cu pas, s-au schimbat hotarele și noi am rămas cu jumătate din teritoriul nostru, dar nimeni nu ne-a susținut, nu ne-a apărat. Ce vrem noi acum? Vrem atenție și să nu ne uite, să ne vadă cei care sunt la conducere.”
Europa Liberă: Dacă ați face parte din administrația centrală, ce ați schimba Dvs., în primul rând?
Sergiu Oprea: „În primul rând trebuie să fie dorință și voință politică. Dacă ea este, atunci orice politician vrea să se implice în situația respectivă și să hotărască, dar dacă ea nu-i, cel mai ușor e de spus că nu iese nimic, fiindcă acolo-i Transnistria, sunt probleme transnistrene și cu asta se închide întrebarea și nimic nu se hotărăște. Eu nu văd o situație mai gravă decât în comuna Corjova pe tot teritoriul Moldovei. Am în vedere situația politică și până nu se va hotărî întrebarea asta, oamenii nici nu au să aibă încredere, că ei deja au pierdut-o. Iată întrebați oamenii din satele Cocieri și Molovata, ei nu au încredere că cineva o să se gândească la dânșii că ei sunt vii, că au nevoi. Pentru ce au luptat ei? Corjova aproape în întregime a luptat în timpul războiului și în ziua de azi ei tot așa au rămas ca luptători și așteaptă de la guvern, de la conducerea țării cineva o să vină și măcar o să-i întrebe: „Vouă vă este greu? Cum o să trăiți mai departe?”.”
Europa Liberă: Aveți încredere că totuși lucrurile se pot schimba în bine?
Sergiu Oprea: „Eu sunt optimist. Se vor schimba când va fi dorință, dar deocamdată dorință mare-mare nu văd. Mai ales acum, cu pandemia asta, sunt întrebări mai grave, dar eu sper că atunci când va fi bine, după ce va trece pandemia, măcar atunci să-și aducă aminte că atâta timp cât sunt sate de-ale noastre pe teritoriul Moldovei care nu pot trăi conform drepturilor prevăzute în Constituție, n-o să fie normal în țară.
Trebuie să ne gândim la fiecare om și când o să ne gândim la fiecare om, atunci conducerea și guvernul, și parlamentul au să aibă susținere de la populație, dar până n-o să fie asta, susținere mare eu nu văd. Mulți oameni vin la noi, iată anul acesta la prima ședință a Consiliului local am dat la familiile vulnerabile și apoi la pensionari care trebuiau să-și facă urgent operații, am dat la vreo 15 persoane ajutoare materiale. Și toți știu că în sat este primăria și cei care au probleme, nevoi, noi cu ce putem, cu sursele noastre locale îi ajutăm pe toți.”
Europa Liberă: Dar ce buget aveți?
Sergiu Oprea: „Puțin peste un milion de lei.”
Europa Liberă: Și ce probleme acoperiți cu banii aceștia?
Sergiu Oprea: „În primul rând, salariile și apoi avem Fondul rutier 400 și ceva de mii din care facem drumurile pe care putem să le facem măcar cu puterile noastre, așa, nu mari și lucrăm și pe alte planuri. Avem ansamblu folcloric, avem tineret cu care mergem la diverse întâlniri, iaca avem un sat înfrățit, Corjova din raionul Criuleni, și noi deseori ne ducem și organizăm împreună diferite evenimente. Bunăoară, la 8 Martie anul acesta am făcut „Miss Corjova” cu satul acesta înfrățit și noi ținem relații normale. În nouă ani de zile am avut un singur proiect de la NDP, în 2011 am făcut un tur pentru o porțiune de sat care nu avea deloc apă. Vă închipuiți, în nouă ani de zile un singur proiect, dar am scris la toate instanțele, începând de la Biroul reintegrării, care are fondul special pentru Zona de Securitate și în nouă ani de zile nu am primit niciun leu de la Biroul reintegrării, dar banii ăștia trebuie să fie repartizați pentru Zona de Securitate. Dacă nu-i Zona de Securitate la noi, în comuna Corjova, apoi nu știu unde e.”