Linkuri accesibilitate

Care sunt perspectivele învățământului la distanță în perioada de după pandemie?


Experimentul școlii la distanță a reușit, cel puțin pentru început, dar, spun experții și oficialii, ce e mai greu s-ar putea să urmeze.

Mai mulți experți în educație, care au participat la o dezbatere online găzduită de fundația Soros-Moldova, au ajuns la concluzia că autoritățile au reușit o trecere rapidă la învățământul de la distanță pe timpul crizei de coronavirus.

Care sunt perspectivele învățământului la distanță în perioada de după pandemie?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:57 0:00
Link direct

Dar dacă această criză va continua, soluțiile aplicate în ultimele aproape două luni nu vor mai ține și vor trebui îmbunătățite.

Deşi era total nepregătit, sistemul educaţional a reuşit să reacţioneze prompt la criza pandemică, ce-i drept iniţial cu imanentele traume psihologice atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, constată Sergiu Corlat, lector la Universitatea Tehnică. El aminteşte că primele lecţii online au început chiar a doua zi după sistarea, la mijlocul lunii martie, a activităţii instituţiilor de învăţământ, au urmat mai multe instruiri ad-hoc pentru profesori despre utilizarea platformele educaţionale digitale, iar în aprilie a fost lansată în Chişinău cea mai mare platformă de educaţie online care a pus la dispoziţia elevilor 2500 de lecții video la toate disciplinele.

În lipsa unei baze solide de resurse informaţionale în format digital, profesorii au început să utilizeze mai cu seamă resurse pasive şi cele multimedia, care însă pe termen lung nu ar mai face faţă, spune Sergiu Corlat. E nevoie de resurse informaționale inteligente, interactive care să gestioneze traseul de învăţare a elevului. O problemă rămân a fi evaluările curente sau sumative a elevilor care au fost în cea mai mare parte anulate. Sergiu Corlat spune că însuși conceptului de evaluare trebui regândit astfel încât accentul să nu mai fie pus pe îngrădirea accesului la informaţii în timpul testărilor.

Creşterea alocaţiilor bugetare este inevitabilă odată cu tehnologizarea educaţiei

„O nouă concepţie a învăţământului general care să fie axată pe accesul liber la resurse de învăţare, comunicare, tehnologii informaţionale şi de îmbinare a instruirii tradiţionale cu cea de la distanţă ar fi bine să fie elaborată. Creşterea alocaţiilor bugetare este inevitabilă odată cu tehnologizarea educaţiei. Iar în contextul lucrului cu sistemele informaţionale care trebuie să fie interconectate şi să permită toată gama de activităţi în educaţie ar fi necesară crearea unui cabinet digital a elevului şi cadrului didactic, precum şi un portal educaţional unic.”

Directorul Liceului Aristotel, Pavel Cerbuşca, a realizat un amplu sondaj despre educaţia de la distanţă la care au participat peste 33 de mii de elevi, 22 de mii de părinţi şi peste 6 mii de cadre didactice. Una din constatări este că s-a pus mare accent pe sarcinile individuale, iar mulţi dintre elevi au semnalat în sondaj că nu tot timpul înțelegeau ce au de făcut, iar alţii în general ignorau atât lecţiile online, cât şi sarcinile profesorilor.

Pavel Cerbuşca spune că pe viitor instrumentele digitale de învățare online ar trebui utilizate mai mult, inclusiv în cadrul învățământului tradițional. Un accent mai mare trebuie pus pe implicarea mai activă a elevilor în organizarea procesului de învățare cu caracter interactiv:

„Dacă propunem copiilor sarcini creative, atunci nu trebuie să impunem copilul să înveţe. El singur va face acest lucru fiindcă va înţelege că este o posibilitate pentru dezvoltarea sa profesională. Trebuie să punem accent pe stilul cadrelor didactice, de la cel autoritar spre unul mai democratic şi mai participativ. Un lucru nu mai puţin important este să orientăm copiii spre produse concrete, cu sarcini mai puţine şi mai adaptate pe interesul lor.”

Ministerul Educaţiei elaborează o nouă strategie a educaţiei pentru perioada anilor 2020-2030. Natalia Grâu secretar de stat în domeniul educaţiei dă asigurări că digitalizarea şi educaţia online vor trece ca un fir roşu în noua concepţie pentru a pregăti pe viitor sistemul educaţional să facă faţă mai eficient unor şocuri precum cel provocat de pandemie.

„Ponderea, accentul, importanţa educaţiei de la distanţă, rolul şi importanţa creşterii nivelului de literaţie digitală a cadrului didactic va fi reconceptualizat, revizuit. Ne gândim în continuare şi avem în vizor cum putem adapta utilizarea învăţământului de la distanţă, platformele ca să asigurăm caracterul incluziv al educaţiei pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale. Aceste platforme trebuie să fie incluzive.”

Natalia Grâu a precizat că, în foarte scurt timp, Ministerul va pune la dispoziţia cadrelor didactice mai multe instrumente digitale, inclusiv un catalog electronic şi o platformă naţională care să asigure cerinţe unice în situaţii excepţionale. Secretara de stat a amintit că Guvernul va pune la dispoziție 20 de milioane de lei pentru procurarea laptopurilor pentru elevi şi profesori defavorizaţi, urmând a fi lansată, cât de curând, licitația pentru aceste achiziţii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG