Este exact ca în romanul „Anna Karenina” – fericirea e la fel, nevoile însă diferă. Unii au rămas fără o sursă stabilă de existență, alții s-au văzut nevoiți să împartă singurul computer din casă la trei copii de vârstă școlară.
Sunt familii în care s-a întronat violența, ținută altă dată în frâu ori chiar inadmisibilă pe vreme de pace. Și nu e vorba de cazuri singulare, din păcate. Dovadă sunt statisticile prezentate de Coaliția națională „Viața fără violență în familie” care zilele trecute a dat publicității următoarele cifre: de la începutul perioadei de carantină, numărul de femei care au apelat la linia telefonică de încredere al centrului „La Strada” (0 8008 8008) declarându-se victime ale violenței a crescut cu 35 la sută pe durata stării de urgență.
În timpurile când izolarea nu era impusă, femeile agresate se puteau ascunde la rude sau vecini până partenerul „își venea în fire”. Dacă victimele care locuiesc la sate mai puteau căuta scăpare în ogradă sau grădini, femeile care locuiesc la apartament puteam maxim să se ghemuiască în colțul unei odăi, spune Daniela Misail-Nichitin, directoarea programului Femei, în cadrul centrului internațional „La Strada”:
Agresorul se află în apartament
„Femeia fiind în apartament, posibilitatea să vorbească la telefon este mult mai scurtă în această perioadă, iarăși, explicația fiind că agresorul se află în apartament și am avut inclusiv situații când, folosindu-se de ocazie că soțul este la balcon și fumează, doamna a telefonat 112 și a solicitat intervenția poliției. Deja când a revenit soțul ei în apartament și s-a apropiat echipajul de poliție, el nu a deschis ușa apartamentului, astfel inducând o stare de frică și control și mai mare”.
Statisticile prezentate de Centrul „La Strada” nu oglindesc însă întreaga dramă prin care trec victimele aflate în izolare. Or, deseori în spatele unei femei care suferă de pe urma violenței stă unul sau mai mulți copii. Concluzia îi aparține reprezentantei Centrului maternal Pro-Familia, din orașul Căușeni, Vera Ciuchitu. De la începutul stării de urgență, centrul a găzduit zece mame cu copii, victime ale violenței în familie. Vera Ciuchitu spune însă că într-o situație complicată s-au pomenit femeile care nu aveau unde merge și nici cum primi îngrijiri medicale, or, întreg sistemul a fost îndreptat spre ajutorarea pacienților bolnavi de COVID-19:
„Femeile aflate în violență au nevoie de asistență medicală. Asistența medicală urgentă este într-un fel mai lent oferită la persoanele care solicită. Pe de altă parte, dacă mai erau situații în care persoanele violente aveau posibilitatea să fie încadrate în câmpul muncii, măcar un timp să fie în afara domiciliului, în afara atmosferei de ignorare, de dominare, la moment a fost acasă și, în viziunea mea, nu a fost cea mai bună atmosferă pentru copii și pentru femei”.
De mai mulți ani, Coaliția națională „Viața fără violență în familie” încearcă să convingă autoritățile să ratifice Convenția pentru prevenire și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, numită, pe scurt, Convenția de la Istanbul. Tratatul, adoptat în 2011 de Consiliul Europei, este primul instrument supranaţional care stabilește norme juridice clare în vederea prevenirii violenței împotriva femeilor. A fost semnat de Republica Moldova în 2017, însă nu și ratificat. Coordonatoarea Coaliției, Veronica Teleucă, atrage atenția că fără acest pas prevederile documentului, care ar putea proteja eficient victimele violenței, rămân doar pe hârtie.
Se deconstruiește un mit, mitul că la noi în societate tradițiile sunt respectate, valorile sunt sfinte, familia este sfântă
„Convenția reprezintă primul, de fapt, document internațional care spune și recunoaște la nivel global că violența îndreptată împotriva femeilor este îndreptată împotriva lor pentru că sunt femei. Ceea ce noi, de fapt, cunoaștem din realitățile noastre. (...) De asta vorbește convenția, or, aceste lucruri nu sunt plăcute pentru că se deconstruiește un mit, mitul că la noi în societate tradițiile sunt respectate, valorile sunt sfinte, familia este sfântă, însă atunci când mergi după paravanul acestei sfințenii sau acestei tradiții, vedem că se întâmplă lucruri groaznice. De asta nu se dorește, pentru că la nivel de mental colectiv convenția ne spune: stai un pic, sunt niște stereotipuri despre care obișnuim să nu vorbim pentru că ne simțim confortabil cu ele”.
Ratificarea Convenției de la Istanbul implică, de fapt, niște responsabilități financiare și umane, explică Veronica Teleucă. Or, autoritățile urmează să-și asume instruirea judecătorilor, polițiștilor sau asistenților sociali să aplice corect legea și să nu țină partea agresorului, să susțină inclusiv financiar organizațiile care apără victimele sau să educe, din școală, fetele și băieții să comunice fără violență.
Apărătorii drepturilor femeilor speră că deputații vor ratifica convenția până la sfârșitul sesiunii parlamentare de primăvară. Pentru a-i determina, în această săptămână a fost lansată și o petiție online. ONG-urile din domeniu atrag atenția că fiecare zi de amânare înseamnă, de fapt, șanse mai puține pentru femeile bătute ca să scape din cercul vicios al agresiunii.
