Linkuri accesibilitate

La Chișinău, militarii vor patrula din nou spațiile publice


La Chișinău, ministerul Apărării a venit cu precizări asupra modului în care va pune în aplicare decretul președintelui Igor Dodon, care a cerut din nou Armatei Naționale să acorde sprijinul necesar autorităților în gestionarea crizei pandemice.

Într-un comunicat de presă, ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, a menționat că militarii sunt pregătiți să se implice la acțiuni de patrulare și supraveghere, așa cum au făcut-o anterior, alături de polițiști și carabinieri. „De această dată, vom mobiliza echipe de militari prin contract, fără unități de tehnică, care vor patrula pe jos spațiile publice din capitală — parcuri, terenuri de agrement și alte zone aglomerate — pentru a monitoriza conformarea populației la măsurile impuse de autorități, inclusiv purtarea măștilor și respectarea distanței sociale”, a spus Alexandru Pînzari.

Șeful statului a mai apelat la intervenția Armatei Naționale la începutul pandemiei. De la sfârșitul lui martie și până la mijlocul lui mai, Armata Națională a desfășurat în capitală sute de soldați și tehnică miliară pentru misiuni de patrulare, dar și pentru paza localităților aflate în carantină.

XS
SM
MD
LG