Luptând cu bolile și greutățile de azi – coronavirusul nu slăbește în Republica Moldova –, se cuvine să nu uităm suferințele trecutului și să reflectăm, să căutăm răspunsuri în istorie pentru a înțelege originea răului politic de azi.
La 6 iulie am comemorat 71 de ani de la cel mai mare val al deportărilor operate de regimul stalinist în Basarabia și în nordul Bucovinei. Era anul 1949. Într-o singură noapte au fost ridicate de la casele lor circa 11 mii de familii de basarabeni, însumând peste 35 de mii de oameni – bărbați și femei, bătrâni și copii – și duși cu trenurile de marfă în Siberia și-n Kazahstan.
Nu am scăpat de lestul acestei tragedii. S-a frânt continuitatea multor familii, cei întorși din surghiun și-au transmis traumele mai departe urmașilor, tocmai pentru că nu am avut un proces al comunismului în anii independenței, cu departajarea clară a victimelor de călăi, nu am avut un proces de exorcizare a spaimelor îndurate și de vindecare a suferințelor – prin educație, cultură, dar și prin reparații morale și materiale.
Compensațiile plătite, după 1991, victimelor deportărilor sovietice n-au fost o manifestare a respectului, ci mai degrabă un gest de îngăduință disprețuitoare, ceva în genul: aveți și voi dreptul la niște ajutoare de stat, dar să nu cereți mai mult. Să nu vă cereți înapoi casele, proprietățile confiscate, să nu tulburați pacea socială! (recte: să nu deranjați comoditatea fostei nomenclaturi comuniste și a odraslelor ei hrăpărețe, reciclate în „oameni de afaceri”).
Pe 6 iulie 2020 partidele de opoziție proeuropene și unioniste au comemorat aniversarea deportărilor staliniste, au depus flori și au păstrat un moment de reculegere la „Trenul durerii” – monumentul de la gara feroviară din Chișinău, locul de unde au fost îmbarcați și duși spre Siberii de gheață zeci de mii de basarabeni.
De la aceste manifestări a lipsit însă „conducerea de partid și de stat”, cu excepția premierului Chicu, care a mers să depună flori, stânjenit cumva de postura sa nu tocmai confortabilă. Dodon și Greceanîi nu au considerat, așa cum a scris presa, că se cuvine să aducă un omagiu victimelor stalinismului (pentru spicherița PSRM-stă ar fi fost și o datorie de familie, ea provenind dintr-un neam de deportați!). A fost deci o expresie convingătoare a unei filiații ideologice.
În contextul comemorării zilei de 6 iulie, deputatul Octavian Țîcu, ales pe listele Blocului ACUM, azi președinte al Partidului Unității Naționale, s-a adresat cu un apel judicios și necesar către partidele proeuropene să adopte o viziune limpede și solidară cu privire la anumite date istorice care au marcat destinul tragic al Basarabiei în ultimele două secole, începând cu anexarea provinciei noastre de Imperiul Rus în 1812.
Octavian Țîcu propune un fel de pact național asupra trecutului, forțelor democratice și proeuropene, celor care nu ezită să-și asume identitatea românească în Republica Moldova, pentru a nu ne mai încurca în interpretări și aproximații, în formulări inabile și nesigure, în ambiguități ce ofensează sau relativizează memoria celor care au suferit de pe urma epurărilor sovietice, multiplicând starea de confuzie și perpetua ezitare geopolitică a acestui stat.
Sigur că nimeni nu are pretenția ca toată lumea să-și însușească limbajul unor oameni de știință, vocabularul istoricilor, însă doar asumându-ne traumele trecutului, cu luciditate, curaj și exigență critică, așa cum fac popoarele europene spre care tindem, putem construi un prezent și un viitor mai bun și mai drept.
Mai ales că actualitatea moldoveană ne ține într-un impas major. De câteva zile, parlamentul nu reușește să întrunească cvorumul necesar votării unor ajustări bugetare pe care guvernul ar dori să le adopte prin asumarea răspunderii, fără dezbateri, fără amendamente, fără eventuale corectări din partea deputaților.
Partidele de opoziție consideră că prin asumarea răspunderii guvernul le forțează mâna, întrucât rectificările bugetare dorite de premierul Chicu nu sunt decât fonduri pentru campania electorală a lui Dodon, împachetate în frazeologia populistă a „grijii față de oameni”. La fel a procedat actuala guvernare și când a vrut să adopte, prin asumare de răspundere, creditul rusesc de 200 de milioane de dolari, prin care de fapt Republica Moldova era să fie amanetată Federației Ruse, dar nu a reușit.
„Suntem șantajați”, afirmă opoziția, pentru că fie aprobă modificările de buget, așa cum le-a gândit puterea, fără o examinare a lor responsabilă în cadrul dezbaterilor parlamentare, fie demite guvernul în plină criză pandemică și economică, prilej de victimizare pentru Dodon și PSRM în apropiata campanie prezidențială.
Există însă moduri diferite de a debarca un guvern. Platforma DA a inițiat o moțiune de cenzură și poartă discuții cu alte fracțiuni pentru a-și asigura susținerea. Diferența dintre voturile cumulate ale grupurilor anti-Dodon și coaliția PSRM-PD este la limită. Există dubii și există rețineri. Deputații PAS, de pildă, spun că nu pot vota alături de fracțiunea penalului Shor. Opțiunea agreată de PAS ar fi dizolvarea actualului parlament, ales după un sistem electoral vicios și inechitabil, adoptat de socialiști și de PD-ul lui Plahotniuc, un parlament compromis iremediabil prin traseism și corupție.
Or, decizia de ieri, 7 iulie 2020, a Curții Constituționale, care declară imposibilă dizolvarea parlamentului în ultimele 6 luni de mandat al șefului statului și neadmiterea desfășurării concomitente a alegerilor prezidențiale și parlamentare anticipate probabil va pune capăt unei perioade de expectativă și calcule legate de o mai grabnică sau amânată demisie a guvernului PSRM-PD. În pofida unor diferențe de opinii, partidele proeuropene vor trebui să ajungă la un acord în această privință.
După ce și-a demonstrat cu asupra măsură incapacitatea de a face față crizei pandemice și celei economice, este evident că alegerile viitoare, decisive pentru Republica Moldova, ar trebui să fie încredințate unui alt guvern, care să asigure condiții de participare corecte și echitabile pentru toți concurenții electorali: să excludă avalanșa de Fake News-uri din audiovizual, „turismul electoral” din Transnistria, fondurile obscure din Rusia și din Bahamas, pe care procuratura refuză să le cerceteze…
Vor conta nu doar discuțiile dintre fracțiunile de opoziție. Va fi la fel de interesant de urmărit reacția lui Dodon și a PSRM-ului, care pentru a păstra puterea, după toate probabilitățile, nu vor ezita să folosească instituțiile statului, urmând exemplul lui Plahotniuc.
Am văzut cum a fost pedepsita „disidența” deputatului socialist Gațcan, cel care a trecut la Pro Moldova, apoi s-a răzgândit (sau a fost „ajutat” să se răzgândească) și a rămas alături de PSRM, apoi a fugit în condiții obscure… la Iași. Adică într-un oraș din România cea atât de urâtă și blamată de șefii săi de partid, nu la Tiraspol, nu la Moscova, acolo unde l-ar fi chemat conștiința sa PSRM-istă!... Nu-i exclus, remarcă unii observatori, ca procuratura să intervină în operațiunea de subminare a mișcării anti-Dodon din Legislativ, sub pretextul că unii parlamentari de la Pro Moldova și Shor sunt vulnerabili la capitolul integritate. Și chiar sunt.
Rămânem, așadar, cu câteva întrebări. Își vor depăși disensiunile partidele de opoziție, vor vota demiterea guvernului Chicu? Și dacă da, ce fel de guvern vom avea: unul asumat de Platforma DA și susținut de fracțiunile anti-Dodon, inclusiv de grupul Shor, sau un guvern mai degrabă tehnic, cu mandat provizoriu? Oricum, va fi nevoie de un guvern care să atace decisiv criza sanitară și cea economică și să asigure alegeri prezidențiale și parlamentare corecte în Republica Moldova.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
