Linkuri accesibilitate

Lidera opoziției din Belarus se întîlnește luni în Lituania cu adjunctul secretarului de stat american


Svetlana Țihanovskaia, imagine de arhivă

Lidera opoziției din Belarus Svetlana Țihanovskaia se întîlnește luni în Lituania cu adjunctul secretarului de stat american Stephen Biegun cu care discută căile de soluționare pașnică a crizei legate de alegerile prezidențiale din 9 august din Republica Belarus, al căror rezultat a generat un val de proteste fără precedent.

Actualul președinte Aleksandr Lușenka s-a declarat învingător al scrutinului prezidențial, despre care opoziția și sutele de mii de protestatari spun că a fost falsificat în favoarea liderului de la Minsk. Duminică Lukașenka a fost filmat cu o armă în mână când cobora din elicopterul cu care a survolat protestul de la Minsk.

Situația din Belarus, relațiile bilaterale, NATO și chestiuni legate de securitate sînt cîteva din punctele de pe agenda convorbirilor dintre Stephen Biegun cu ministrul lituanian de externe și al apărării, a anunțat diplomația de la Vilnius. Din Lituania, Biegun se va deplasa marți la Moscova pentru o vizită de două zile.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG