Linkuri accesibilitate

Diaspora mizează pe „puterea celor mulți” pentru finanțarea programelor de dezvoltare locală


Zilele Diasporei – eveniment care tradițional are loc în Republica Moldova pe parcursul lunii august, în acest an s-a desfășurat „la distanță”.

Din cauza pandemiei de COVID-19, cei mai mulți dintre moldovenii stabiliți peste hotare s-au conectat „online” la discuțiile dedicate relației cu cei de acasă. În dialogul pe care l-a avut cu diaspora, premierul Ion Chicu și-a cerut scuze pentru faptul că autoritățile au eșuat în a crea condiții pentru ca oamenii să poată activa acasă și inclusiv pentru că nu putut reveni din cauza situației pandemice. La scurt timp după începerea epidemiei, diaspora s-a implicat activ în sprijinirea medicilor și asistenților medicali din prima linie. Cât elan și posibilitate financiară mai au moldovenii din diasporă, afectați și ei de pandemie, pentru a-i ajuta pe cei de acasă?

Diaspora mizează pe „puterea celor mulți” pentru finanțarea programelor de dezvoltare locală
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:03 0:00
Link direct

La începutul epidemiei de COVID-19, moldovenii stabiliți peste hotare au pus umărul la sprijinirea cadrelor medicale antrenate în tratarea pacienților infectați cu acest virus. Exemplul cel mai elocvent este campania „Împreună pentru voi” care a făcut posibilă colectarea a aproape cinci milioane de lei și la care au contribuit, mai ales financiar, peste două mii de oameni.

Victoria Dunford, directoarea organizației britanice de caritate MAD-Aid
Victoria Dunford, directoarea organizației britanice de caritate MAD-Aid

Victoria Dunford, directoarea organizației britanice de caritate MAD-Aid, care ajută copiii cu dificultăți din Moldova, și-a asumat ­­­­­gestionarea logistică și financiară a fondurilor adunate.

Am reușit să inspirăm mai multe campanii... care au ajuns și prin raioane

Dincolo de impactul financiar prin care a uimit această campanie, Victoria Dunford spune că un beneficiu colateral a fost și consolidarea diasporei, care deseori, la fel ca și cei de acasă, este împărțită pe criterii politice: „Acum s-a demonstrat că, de fapt, noi ne putem solidariza și o facem de fiecare dată când este nevoie de noi, lăsând la o parte divergențe și ego-uri, dacă pot spune așa, și am reușit să inspirăm mai multe campanii după aceasta, care au ajuns și prin raioane. Campania „Împreună pentru voi” în cadrul pandemie de Covid-19 a fost un exemplu pentru Republica Moldova cum putem să ne solidarizăm și să aducem acea datorie pe care o avem fiecare”.

În acest an, pandemia de COVID-19 i-a împiedicat pe moldovenii stabiliți în afara țării să participe pe viu la Zilele Diasporei. Elena Dragalin a plecat din Republica Moldova în 1993. Întâi la muncă în Italia, împreună cu familia, apoi s-a stabilit în Germania, iar din 1996 locuiește în SUA. De peste un deceniu se implică voluntar în proiecte de sprijinire a celor de acasă. Este pentru prima dată, spune Elena Dragalin, când a trebuit să coordoneze online activitățile din satul natal – Badragii Noi, Edineț.

Este nevoie de susținere și în continuare, să aplicăm la proiecte, să găsim finanțare

Pentru că primăriile duc lipsă de specialiști care ar cunoaște limba engleză, prin urmare, nu pot scrie proiecte și obține granturi, acest efort ar putea fi asumat voluntar de băștinașii plecați peste hotare, spune Elena Dragalin, iar pandemia a demonstrat că proiectele pot fi coordonate și la distanță: „A fost o noutate la început, a mers mai greu. Sper că am creat un precedent și alte persoane care sunt peste Ocean și nu pot să tragă o fugă acasă sau cum este anul acesta când nici cei din Europa nu pot veni atât de des, avem oportunitatea să le putem realiza de la distanță. Este nevoie de susținere și în continuare, să aplicăm la proiecte, să găsim finanțare, iar cei de acasă să aibă parte de oportunități mai multe”.

Valentina Carastan, primar în Slobozia Mare
Valentina Carastan, primar în Slobozia Mare

Autoritățile locale spun că pandemia i-a motivat să revadă inițiativele în care se implică diaspora. Valentina Carastan, primar din Slobozia Mare, Cahul, zice că își dorește mai ales să dezvolte proiecte care ar permite crearea de noi locuri de muncă sau sprijinirea celor deja existente. Iată de ce, în acest an și-a propus să modernizeze piața agro-alimentară din sat: „Avem o piață veche, de peste 30 de ani și lucrează în fiecare zi. Am zis că un segment ar fi să îl facem împreună cu diaspora – cinci căsuțe rustice în cadrul pieței. Este vorba de gherete comerciale care să atragă atât cumpărătorul cât și turistul care în ultimul timp vine tot mai des în lunga Prutului de jos. Ne temem un pic de pandemie că nu vom putea colecta suma care ne-am propus, dar să știți că mizăm pe faptul că produsele noastre sunt căutate de diasporă. Abia așteaptă diaspora să vină în august acasă să guste caș dulce sau brânză, or tot anul ai noștri le trimit genți dincolo, peste hotare”.

În Republica Moldova există peste două sute de asociații ale moldovenilor din străinătate care adună fonduri pentru dezvoltarea localităților din care provin. Numai pe parcursul anului trecut au fost create 40 de asemenea asociații, care au adunat peste 180 de mii de dolari, bani investiți în inițiative de iluminare stradală, renovare de drumuri sau de canalizare.

Previous Next

XS
SM
MD
LG