Linkuri accesibilitate

„Urmează cel mai dur scrutin - toți împotriva tuturor” (Vitalie Călugăreanu/ DW)


Revista presei matinale de la Chișinău.

Despre „cadoul poporului rus” scrie Victor Pelin, într-un editorial pentru IPN. E vorba despre teritoriul regiunii transnistrene, care a fost și continuă să fie susținută din punct de vedere militar, financiar și diplomatic de Federația Rusă. Autorul scrie că dacă autoritățile nu reușesc să reintegreze acest spațiu, cel puțin, îl pot utiliza pe post de gaură neagră pentru a se îmbogăți prin tot felul de afaceri cu electricitatea, traficul de țigări etc. „Sigur, asta ne costă ca societate, mai cu seamă că datoria regiunii transnistrene de aproximativ $7 miliarde pentru consumul de gaze poate fi pusă pe umerii Republicii Moldova, dar beneficiile elitelor sunt incontestabile”, scrie Pelin. El conchide că, în aceste condiții, reglementarea transnistreană pare a fi un proces foarte util, chiar dacă e fără finalitate. „Dimpotrivă, utilitatea procesului rezidă în lipsa finalității, care tocmai asigură beneficiile menționate pentru luptătorii frontului imperial”, scrie Pelin.

Moldova intră în febră electorală, scrie Vitalie Călugăreanu pentru Deutsche Welle, vorbind despre alegerile prezidențiale, stabilite pentru 1 noiembrie 2020. „Urmează cel mai dur scrutin - toți împotriva tuturor”, subliniază autorul. Călugăreanu scrie că lupta electorală se anunță extrem de dură. El afirmă că partidele pro-europene nu au reușit să-și unească eforturile în jurul unui candidat comun la Președinție și deja se atacă reciproc, iar unioniștii nu au un candidat comun. „Miza Moscovei în aceste alegeri rămâne, în opinia analiștilor politici, Igor Dodon - chiar dacă, spun ei, acesta a reușit să genereze un soi de repulsie a Kremlinului”, scrie Călugăreanu.

Fosta ministră a Finanțelor, Natalia Gavrilița, citată de Ziarul de Gardă, susține că R. Moldova riscă să piardă cele 550 milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional și cele 100 milioane de euro din partea Uniunii Europene, iar asta pentru că, potrivit ei, „guvernarea lui Dodon, ocupată cu nunți și odihne, nu reușește să aprobe rectificarea bugetului și alte decizii necesare înainte de ședința Consiliul Directorilor al FMI”. Gavrilița afirmă că „nu a auzit nici un cuvânt din partea lui Igor Dodon sau a Guvernului lui de buzunar, despre îngrijorările FMI referitor la evoluțiile în sistemul bancar, făcute publice în mijlocul lui august.

Portalul Anticorupție a publicat un material despre cazul unui om de afaceri din Rezina decedat, care a fost acționat în judecată pentru o pretinsă datorie de 185 de mii de dolari. În investigație se scrie că reclamantul este un fost primar al orașului Rezina și insistă că cel care nu mai este în viață și compania pe care a condus-o să-i întoarcă datoria. Fiul omului de afaceri decedat crede că la mijloc ar fi o schemă prin care s-ar râvni preluarea averii familiei și că în schemă ar fi implicați judecători, se subliniază în articol.

Radio Chișinău îl citează pe ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko care amintește că acum șase ani, am pornit pe un drum ambițios, dar promițător: punerea provizorie în aplicare a Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE. De atunci, mii de produse din Republica Moldova au atins standardele comunitare, devenind mai calitative, ceea ce le-a permis să fie tot mai prezente pe piața țărilor membre UE, afirmă demnitarul. „Vă vom rămâne în continuare alături, pentru că suntem încrezători în vocația europeană a Republicii Moldova și, mai ales, în dreptul la o viață mai bună a oamenilor ei”, a conchis Michalko.

XS
SM
MD
LG