Linkuri accesibilitate

Unde se află, de fapt, Plahotniuc: în Statele Unite ale Americii, în Turcia?


Unde este Plahotniuc?

Două publicații importante din Moldova și credibile – Ziarul de Garda si Newsmaker - scriu despre presupusa plecare a fostului lider al partidului Democrat Vlad Plahotniuc din Statele Unite.

Unde se află, de fapt, Plahotniuc: în Statele Unite ale Americii, în Turcia?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:16 0:00
Link direct

Ziarul de Gardă scrie că a verificat istoricul călătoriilor lui Vladimir Plahotniuc după ce liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a scris pe pagina sa de Facebook că Plahotniuc ar fi plecat în Turcia, fără a dovedi în vreun fel afirmațiile pe care le face. În martie 2020, ambasada Statelor Unite în R. Moldova a confirmat că Vladimir Plahotniuc se află în SUA, menționând că acesta era „supus procedurilor administrative de deportare”. Vlad Plahotniuc a fugit din Moldova, in iunie, anul trecut.

Înscris de curând în competiția prezidențială, Renato Usatîi, controversatul primar de la Bălți la al doilea mandat spune că Vlad Plahotniuc ar fi părăsit teritoriul Statelor Unite ale Americii și s-ar afla momentan în Turcia, de unde încearcă să influențeze procesele politice de la Chișinău.

Deocamdată, singura confirmare a spuselor lui Usatîi provine din datele publice de pe site-ul serviciului vamal și de grăniceri al Statelor Unite ale Americii. Un cetățean moldovean cu un pașaport despre care se crede că i-ar aparține lui Plahotniuc a zburat cu un avion din Maiami încă acum o lună, pe 28 august, au scris luni două publicații de la Chișinău, Ziarul de Gardă și newsmaker.md.

Nu e sigur, însă, că acel pașaport, cu numărul care apare în registrele publice ale serviciului de grăniceri american, este cu adevărat al fostului democrat.

Solicitat de Europa Liberă, avocatul din R. Moldova al fostului politician, Lucian Rogac, a refuzat orice clarificare: „Deci, nu pot nici să vă confirm, nici să vă infirm informația data și nu pot să vă comunic locația acestuia, ” ne-a spus Lucian Rogac, chiar dacă o agenție de presă de la Chișinău - unimedia.info - a scris tot luni că același avocat ar fi infirmat pentru ea că Plahotniuc ar fi plecat din SUA, calificând informația ca pe o campanie de PR cu care Usatîi încearcă să atragă atenția publică.

Ce motive de a părăsi Statele Unite ale Americii, dacă această informație s-ar confirma, ar avea totuși fostul oligarh moldovean?

În luna martie curent, Europa Liberă a relatat despre faptul că, ajuns în Statele Unite in iunie 2019, la o zi după fuga sa din R. Moldova, Plahotniuc a primit interdicția de viză pentru SUA locuind de fapt deja acolo, iar ambasada americană la Chișinău, care a confirmat atunci aflarea lui Plahotniuc în Statele Unite, a spus totodată că împotriva acestuia au început procedurile administrative de deportare.

O avocată din SUA a lui Plahotniuc a depus totodată o plângere la tribunalul federal pentru Districtul Estic din New York, prilej cu care s-a aflat că fostul democrat ar fi cerut de fapt azil politic în SUA, invocând represiuni rusești, dar cererea i-ar fi fost respinsă, motiv din care oligarhul moldovean ar fi inițiat un proces în justiția americană, nu se știe cu ce deznodământ.

În R. Moldova, Plahotniuc este urmărit în mai multe cauze penale, iar președintele Igor Dodon a afirmat în mai multe rânduri că autoritățile de la Chișinău ar fi cerut celor americane să-l extrădeze.

Conform spuselor lui Usatîi, la Istanbul Plahotniuc ar fi ajuns în data de 10 septembrie, după mai multe tentative de a intra în vreun stat al UE – o informație care s-a mai vehiculat în spațiul public ultima vreme.

Rival de pe stânga politică al actualului președinte Igor Dodon, lansat și acesta de curând în cursa prezidențială - Usatîi susține că, din Turcia, Plahotniuc ar încerca să se implice în procesele politice din R. Moldova, tratând zilnic cu politicieni moldoveni, inclusiv emisari de-ai președintelui Dodon. Șefa serviciului de presă al președintelui, Carmena Sterpu, a spus luni, solicitată de presă, că președinția nu va comenta astfel de afirmații.

Previous Next

XS
SM
MD
LG