Polițistul de la Inspectoratul de Poliție Florești, răpit în dimineața zilei de miercuri de către persoane presupuse a fi lucrători la KGB-ul transnistrean, și un alt cetățean moldovean răpit în condiții similare au fost eliberați joi.
Anunțul eliberării celor doi polițiști moldoveni a apărut pe Twitter, fiind lansat de un consilier al președintelui Dodon, concomitent cu confirmarea venită de la o instituție de stat de la Chișinău, precum și de la externele de la Tiraspol.
„Au fost eliberați grație intervenției personale a lui Igor Dodon,” se arăta în mesajul acelui consilier, Ernest Vardanean.
„Se aflau la așa-numitul minister al securității naționale al regiunii transnistrene de la Tiraspol”, a precizat ulterior și un șef din paza de stat, Ion Mămăligă, în timp ce externele regiunii dădeau și ele un comunicat, fără însă a preciza vreun motiv al reținerii.
Este o provocare clasică împotriva reprezentanților autorităților constituționale ale R. Moldova
Maniera în care s-au derulat aceste evenimente îl face pe Rosian Vasiloi, expert în probleme de securitate, iar în trecut șef al serviciului de grăniceri moldovean, să pună serios la îndoială credibilitatea operațiunii: „Aceasta este o provocare clasică împotriva reprezentanților autorităților constituționale ale R. Moldova și e făcut nu așa, pur și simplu, ci are o conotație și politică, și din punct de vedere regional, dar și ce se va întâmpla pe 1 și 15 noiembrie. Doi: cred că i s-a dat de înțeles lui Igor Dodon care va fi miza participării cetățenilor R. Moldova din stânga Nistrului în alegerile prezidențiale. Și, trei: Dodon poate să vină acum ca un „pacificator” , că el a contribuit la eliberarea acestor polițiști.”
Un fost membru al comisiei unificate de control din partea Chișinăului, Ion Leahu, crede și el că explicațiile felului cum s-a soluționat cazul țin mai degrabă de contextul electoral:
„Adică, dintr-o parte i s-a promis lui Igor Dodon că nu va deschide în zadar cele 42 de secții de votare, iar pe de alta – i se dă de înțeles cine e gospodar și cui aparține ultimul cuvânt. Ca să nu fie așteptări prea mari de la faptul că cetățenii din stânga Nistrului vor participa la alegeri.”
Nu se știe despre ce fel de intervenție a președintelui a vorbit consilierul acestuia atunci când dădea vestea pe o rețea de socializare, dar timp de două zile mai ales cazul unuia dintre polițiști stârnise la Chișinău un val de reacții politice, inclusiv adresări după sprijin ale autorităților guvernamentale moldovene către organizații internaționale, printre ele OSCE, pentru găsirea și eliberarea polițiștilor răpiți.