Linkuri accesibilitate

Igor Dodon (independent): „Platforme industriale, drumuri, apă, canalizare, iluminare și bani mulți nu ne trebuie”


Moldova - președintele Igor Dodon, candidat independent susținut de PSRM, în alegerile prezidențiale din noiembrie - Chișinău, 19 octombrie 2020
Moldova - președintele Igor Dodon, candidat independent susținut de PSRM, în alegerile prezidențiale din noiembrie - Chișinău, 19 octombrie 2020

Valentina Ursu continuă seria interviurilor electorale cu președintele Igor Dodon, candidat independent la un al doilea mandat, susținut de PSRM. Dodon este înscris al patrulea pe lista CEC pentru alegerile din 1 noiembrie.

Igor Dodon a declarat Europei Libere că nu are intenția de a lupta cu cineva, iar Moldova are nevoie de o perioadă stabilă si a vorbit despre cei șapte „piloni” pe care se bazează platforma sa electorală: grija față de oameni, oraș confortabil și sate moderne, economia durabilă, apărarea și consolidarea statalității, politica internă, politica externă echilibrată, păstrarea valorilor creștine și tradiționale.

Interviu electoral cu președintele Igor Dodon
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:35:54 0:00
Link direct

Igor Dodon: „Eu la fiecare întrevedere electorală pe care o am, dar deja am avut peste 130, în două săptămâni, eu am fost în 18 sau 20 de raioane deja...”

Europa Liberă: Ați promis 250-300 de întâlniri în 28 de zile.

Igor Dodon: „Deja 150-160 noi le-am făcut și în toate întrevederile pe care le am cu cetățenii eu nu le fac promisiuni, eu le spun în felul următor: „Eu vreau să continui ceea ce am reușit să fac. Și eu consider că ceea ce am reușit să fac în aceste 11 luni sau în patru ani de mandat, dar în special în 11 luni, noi am reușit, pentru că am fost o echipă consolidată: președintele, guvernul și parlamentul, și primarul de Chișinău, și bașcanul Găgăuziei.

Noi am fost o echipă consolidată care am lucrat împreună și aceasta a oferit și rezultate, pentru că, uitați-vă, într-un an cu secetă, într-un an cu pandemie, într-un an cu inundații, cum am avut la sud, o criză politică cu alegeri, noi am găsit posibilitatea și un miliard de lei am dat la pensionari suplimentar, acele 700 de lei și 900 de lei acum, în octombrie. Noi am găsit posibilitatea să investim mai departe în drumuri, 6-7 miliarde de lei am investit în drumuri, inclusiv în programul „Drumuri bune pentru toți”; noi am găsit 400 de milioane de lei să majorăm salariile la medici în acest an foarte dificil. De ce am reușit? Pentru că am fost o echipă consolidată.”

Europa Liberă: Dar nu ați luat toată puterea în mâinile Dvs.? Într-un stat democratic se zice că puterea trebuie să fie împărțită.

Igor Dodon: „Ea-i împărțită, pentru că noi suntem în coaliție de guvernare, noi nu avem 51 de deputați, pentru că atunci când oamenii au votat pentru noi în februarie anul trecut, noi am obținut 35, bine, acum avem 37 de deputați în parlament, dar în realitate aceste 11 luni ne-au permis să implementăm mai multe acțiuni, inclusiv unele inițiative de-ale mele de când eram deputat în parlament în 2014-2015 cu indexarea pensiilor de două ori pe an și mai multe lucruri. Ce ne propunem mai departe?

Grija față de oameni, sunt pensionarii, este sistemul medical și este educația.

Grija față de oameni, sunt pensionarii, este sistemul medical și este educația și avem planuri concrete ce trebuie să facem și o să vedeți că fiecare angajament pe următorii 2, 3, 4 ani noi avem exact același lucru început anul acesta sau în anii trecuți.

Doi: sate moderne – patru programe care trebuie făcute obligatoriu cu susținerea guvernului, dacă vrem să modernizăm satele. Și acestea-s „Drumuri bune pentru toți”, infrastructura rutieră; aceasta-i apa și canalizarea; aceasta-i iluminarea și gazificarea și a patra problemă mare în toate satele este salubrizarea, care devine o problemă națională, o problemă ecologică. Și aceste probleme fără implicarea guvernului nu se rezolvă.

Doar cu agricultura noi nu ajungem departe, deci trebuie să dezvoltăm industria în afară de ramura agricolă.Ideea mea – 16 platforme industriale în 16 centre raionale.

Al treilea obiectiv: economia durabilă. Luăm agricultura separat, care în acest an ne-am ciocnit de o secetă de care nu a mai fost și noi înțelegem că fără restabilirea sistemelor de irigare, și aici trebuie să fie un program național de restabilire a sistemelor de irigare și noi avem conceptul deja, echipa noastră l-a elaborat și noi trebuie să-l punem în implementare începând cu anul viitor, dar trebuie să înțelegem că doar cu agricultura noi nu ajungem departe, deci trebuie să dezvoltăm industria în afară de ramura agricolă.

Ideea mea – 16 platforme industriale în 16 centre raionale. Noi trebuie să mergem cu această abordare pentru următorii 4 ani și să fie câte o platformă industrială în toate raioanele Republicii Moldova.

Patru – statalitatea. Eu am fost recent, cu două zile în urmă în Nisporeni, am avut întrevedere cu mai multă lume acolo, alături e România. Și eu tot timpul le spun: „Românii ne sunt frați, eu consider că sunt frați, dar când 200-300 de oameni vin la întrevederi și eu spun: fratele îi frate, și toți spun, bine, ei spun că brânza e cu bani, dar eu spun – frate-frate, dar fiecare să fie gospodar la dânsul acasă.

Un președinte al Republicii Moldova trebuie să țină la statalitatea țării sale și nu trebuie să pledeze pentru lichidarea statului.

Noi îi stimăm, îi respectăm că sunt frații noștri, noi mergem la ei în ospeție, ei vin la noi, dar fiecare cu statul lui”. De aceea al patrulea element este statalitatea. Un președinte al Republicii Moldova trebuie să țină la statalitatea țării sale și nu trebuie să pledeze pentru lichidarea statului. E logic.

Al cincilea lucru ține mai mult de reforme, inclusiv modificarea Constituției, este un lucru extrem de important. Eu le-am specificat și cu micșorarea numărului de deputați, și cu trecerea deputaților dintr-o fracțiune în alta trebuie interzisă, și cu trecerea la stat prezidențial sau semi-prezidențial, pentru că nu este corect când președintele este ales de popor, iar atribuții pentru a îndeplini ceea ce poporul cere de la președinte, președintele nu are. De aceea trebuie să introducem modificări în Constituție. Eu înțeleg că va fi dificil cu actualul parlament sau parlamentul să voteze pentru așa modificări, de aceea voi ieși cu ideea unui referendum constituțional și pentru cei care încearcă să spună că, uite, Dodon vrea să-și ia mai multe atribuții, eu dacă voi câștiga acest mandat, dar îl voi câștiga, eu nu am dreptul să mai fiu mai departe președinte.

Această reformă constituțională se va referi la următorul președinte care va veni după mine, dar noi trebuie să punem la punct tot ceea ce ține de atribuțiile președintelui.

De aceea această reformă constituțională se va referi la următorul președinte care va veni după mine, dar noi trebuie să punem la punct tot ceea ce ține de atribuțiile președintelui. Acesta este al cincilea.

Al șaselea obiectiv – politica externă echilibrată. Eu sunt pentru continuarea integrării europene, continuarea implementării Acordului de Asociere. Europenii ne-au ajutat foarte mult, dar eu sunt pentru relații bune și cu alți parteneri: Federația Rusă, Turcia, Statele Unite. De aceea pledez pentru o politică externă echilibrată și cu Estul, și cu Vestul.

Și al șaptelea obiectiv ține de valorile noastre tradiționale. Tot timpul am fost pentru protejarea, păstrarea valorilor noastre tradiționale, am lansat chiar și Festivalul Familiei câțiva ani în urmă la Chișinău și eu voi continua să merg pe această abordare că președintele țării, prima persoană în stat nu trebuie să participe la marșurile minorităților sexuale în Chișinău, el trebuie să promoveze ceea ce doresc marea majoritate a cetățenilor; marea majoritate a cetățenilor doresc valori tradiționale, pentru că acestea sunt tradițiile noastre moldovenești.”

Interviul electoral cu Igor Dodon, despre cei șapte piloni ai programului său electoral
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:49:39 0:00

Europa Liberă: Din ceea ce discut și eu cu cetățenii atunci când merg în teritoriu, aflu că foarte mulți încă își mai așteaptă cetățenia României, pentru că sunt cu mâinile pe bagaje și își văd viitorul într-un alt stat decât Republica Moldova. Chiar credeți că e cu putință să fie stopat acest exod, pentru că depopularea va da bătăi de cap pe termen mediu și lung?

Igor Dodon: „În ceea ce ține de obținerea cetățeniei unui alt stat, eu nu cred că noi trebuie să restricționăm acest lucru. Ceea ce a fost implementat anterior că cetățeanul Republicii Moldova poate să aibă cetățenia altor state, lucrul acesta trebuie să rămână valabil. Aici trebuie de introdus o singură excepție, eu nu cred că președintele Republicii Moldova poate fi cetățeanul altui stat, eu consider că președintele Republicii Moldova trebuie să fie cetățean doar al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dvs. aveți o singură cetățenie?

Igor Dodon: „Eu am avut, am și voi avea doar o singură cetățenie – cetățenia Republicii Moldova. Acum ceea ce ține de a doua parte, tragedia Republicii Moldova este depopularea. Noi am pierdut o treime din populație. Și aceasta nu este vina guvernului Chicu sau a președintelui Dodon, asta-i o perioadă destul de lungă care continuă din anii ’90.”

Europa Liberă: Dar ea nu se stopează.

Igor Dodon: „Obiectivul nostru este să stopăm, cei care sunt în țară să rămână în țară și ulterior să facem tot posibilul ca măcar o parte să se întoarcă înapoi. Cum? Aici este o abordare mult mai complexă, începând de la crearea locurilor de muncă bine plătite, și am vorbit de agricultură, parcuri industriale, cât și alte reforme. De exemplu, investițiile în infrastructura socială în sate, vom îmbunătăți calitatea vieții la sate și oamenii vor dori să rămână. De aceea este o abordare mult mai complexă, vrem să facem pentru tineri...”

Europa Liberă: Da, dar când întrebi cetățeanul câți bani i-ar trebui ca să aibă o viață decentă în Republica Moldova, el zice că nu mai puțin de 10-15 mii per persoană?

Igor Dodon: „Care-i problema cea mare la sate?”

Europa Liberă: Lipsa locurilor de muncă.

Igor Dodon: „Problema cea mare la sate este că locurile de muncă dacă sunt, ele sunt doar sezoniere, pentru că toate locurile de muncă sunt axate pe sectorul agricol. Primăvara lumea se duce la curățat via sau livezile și în toamnă are posibilitatea să meargă la culesul strugurilor sau culesul fructelor ș.a.m.d. În rest, locuri de muncă plătite, în afară de cele sezoniere, nu sunt. De aceea o parte din cetățeni nu au altă soluție pentru a-și întreține familia și pleacă. Noi trebuie să găsim posibilitatea ca la țară să apară locuri de muncă în afară de aceste două perioade, primăvara și toamna. Cum?

Trebuie să apară alte produceri, trebuie să apară nu doar ceea ce facem noi, cultivăm cereale de grupa întâia și a doua și le exportăm masiv. Ar fi bine cerealele acestea să fie utilizate în sectorul zootehnic în Republica Moldova și produsul finit cu valoare adăugată să rămână aici. Aici sunt necesare investiții suplimentare din partea statului. Trebuie un program de stat separat în acest domeniu. Faptul că o să creăm platformele acestea industriale, iaca, uitați-vă, eu vorbesc de Găgăuzia, de exemplu, acolo s-au creat 2.000 de locuri de muncă la platforma industrială din Comrat, acum creăm în Ceadâr-Lunga. Atunci apare posibilitatea ca oamenii și din sate să lucreze la platforma aceasta industrială. La Bălți, la „Dräxlmaier” și la alte întreprinderi din Zonă Economică Liberă Bălți, oamenii sunt aduși cu autobuzul de la 70-100 de kilometri, de la Drochia îi aduc. De ce noi să nu creăm o platformă industrială la Drochia, ceea ce propunem noi, sau la Râșcani, sau la Dondușeni, unde oamenii pleacă la Bălți în fiecare zi și îi duce, și-i aduce înapoi, acolo să facem o parte din producția industrială?

Dacă hotărâm acest aspect și oamenii nu vor avea de lucru doar sezonier, pentru că sezonier ei pot să facă 7, 8, 10 mii de lei la curățat sau la cules, dar omului acela nu-i trebuie numai două luni pe an, lui îi trebuie 12 luni pe an să lucreze. Avem experiență, avem echipă cu care putem să facem lucrurile acestea împreună.”

Europa Liberă: Știți care e reacția multor cetățeni? Că vorbele sunt frumoase, promisiunile și mai frumoase. Cât timp va trebui să mai curgă până aceste promisiuni devin realitate?

Igor Dodon: „Dacă noi continuăm ceea ce am început în aceste 11 luni, într-un an de criză, de pandemie și de secetă, când resursele erau limitate și dacă noi o să avem încă următorii 2, 3, 4 ani să mergem cu aceleași programe cu care mergem acum, poate puțin modificate, pentru că atunci când am mers cu „Drumuri bune pentru toți”, am dat un milion de lei și la satul cu 1.000 de locuitori și un milion de lei la satul cu 3.000 de locuitori.

Platforme industriale, drumuri, apă, canalizare, iluminare și bani mulți nu ne trebuie.

Nu este corect, trebuie să modificăm pentru perioada ulterioară, trebuie în afară de milionul acesta pentru drumuri să-i mai dăm suplimentar pentru alte investiții capitale în sat. Iaca dacă noi în următorii 3, 4 ani mergem cu această abordare, eu sunt ferm convins că peste 2, 3, 4 ani Moldova va arăta cu totul altfel atât la nivel rural, cât și la nivelul marii majorități a centrelor raionale. Platforme industriale, drumuri, apă, canalizare, iluminare și bani mulți nu ne trebuie. Noi dacă o să facem corect investițiile, așa cum am făcut în acest an, eu cred că în 3, 4 ani Moldova se schimbă la față total, spre bine.”

Europa Liberă: Tot Dvs. ați spus că e nevoie ca să existe o conlucrare între puterile în stat, executivă, legislativă și cel puțin și președinția, dar deseori ați fost criticat că îi convocați în ședință pe speaker și pe șeful executivului, pentru că Constituția ar zice altceva.

Igor Dodon: „Eu cred că aici se caută nod în papură. Asta vor oamenii simpli și noi lucrul acesta îl facem, indiferent unde ne convocăm – la președinție sau la guvern, sau la parlament, sau la Iorga (Reședința de Stat), unde-i neutru. Care-i problema? Aceasta demonstrează că noi...”

Europa Liberă: Dar atribuțiile președintelui nu prevăd ca președintele să-i convoace în ședință?

Igor Dodon: „Dar eu nu-i convoc, noi ne întâlnim în trei, fiecare pe domeniul său.”

Europa Liberă: Ați creat un executiv împreună cu deputații Blocului ACUM, nu a mers mult timp, după care ați reformat guvernarea și i-ați atras la guvernare pe cei din Partidul Democrat. Acum se zice că și cu ei sunteți pe cale de despărțire și se insistă pe ideea că o să insistați pe crearea unei noi majorități parlamentare unde să atrageți inclusiv deputații din fracțiunea Partidului „Șor”. Este adevărat?

Igor Dodon: „Insinuări și speculații sunt multe și ele vor fi încă în următoarele săptămâni, luni și noi suntem obișnuiți cu acest lucru. Noi avem un acord de coaliție cu Partidul Democrat, noi avem angajamente în cadrul acestui acord...”

Europa Liberă: Dar ați recunoscut tot Dvs. că scârțâie lucrurile.

Igor Dodon: „…pe care noi, socialiștii, suntem parteneri credibili și de nădejde, responsabili, noi o să ne onorăm angajamentul. Problema este că noi nu avem aceste două partide acum 51 de mandate în parlament, noi împreună avem 48, de la socialiști n-a plecat niciun deputat, au plecat de la democrați și acum trebuie să încercăm să gestionăm situația și după alegerile prezidențiale să hotărâm ce facem, pentru că întrebarea de bază care acum este: ce va fi după alegerile prezidențiale?

După 1 noiembrie sunt trei scenarii. Primul scenariu – câștigă actualul președinte, Igor Dodon; al doilea scenariu – câștigă alt candidat la funcția de președinte și al treilea scenariu – nu au loc alegerile.

Și apropo, eu tot timpul la această întrebare foarte simplu le spun că o să fie trei scenarii, după 1 noiembrie sunt trei scenarii. Primul scenariu – câștigă actualul președinte, Igor Dodon; al doilea scenariu – câștigă alt candidat la funcția de președinte și al treilea scenariu – nu au loc alegerile. Haideți puțin să le descriem. Al treilea – când pot să nu aibă loc alegerile prezidențiale? În două cazuri: sau dacă noi le vom amâna în legătură cu COVID, dar eu consider că ele nu trebuie amânate, știți poziția mea, pentru că să le amâni pe trei luni, în februarie nu o să fie situația mai simplă în plină iarnă, de aceea alegerile trebuie petrecute acum. Al doilea risc este dacă oamenii nu vor ieși la vot în proporție de o treime din numărul total de alegători incluși în listele electorale, asta-i 1.100.000 de cetățeni și dacă nu vor ieși oamenii la vot, atunci peste două săptămâni trebuie repetate și acolo cvorumul iar e o treime, și evident că dacă nu iese lumea pe 1 noiembrie, nu iese nici pe 15 și atunci alegerile se anulează și se începe iar procedura de la început. Acesta este riscul cel mai mare în situația actuală. Acum avem două scenarii: primul scenariu – actualul președinte, al doilea scenariu – alt președinte. Haideți să vedem și ajungem și la întrebarea Dvs. cu situația politică ce se întâmplă.

Ce se întâmplă în primul scenariu, dacă actualul președinte învinge? Atunci cel mai probabil noi o să avem o anumită stabilitate politică. Noi avem 37 de deputați în parlament, noi avem coaliție cu PD-ul care are 11, noi avem discuție, înțelegere cu cei trei independenți care sunt acum în parlament, adică noi 51 de deputați, 52 sunt, n-o să fie crize politice, n-o să fie destabilizare, o să treacă perioada postelectorală, eu o să invit partidele și o să discutăm ce facem: mergem la alegeri anticipate imediat în primăvară sau trecem iarna, vedem care-i situația cu COVID-ul, cum ieșim din iarnă și luăm decizia când facem alegeri parlamentare anticipate, dar la sigur în primul scenariu o să fie o anumită stabilitate politică, pentru că chiar dacă mergem la anticipate – mergem cu guvernul acesta, până la numirea altui guvern nu o să fie niciun fel de turbulențe politice. Ce se întâmplă în scenariul numărul doi, dacă învinge alt candidat la funcția de președinte, care nu are 37 de deputați în parlament, în cel mai bun caz are 12, 13 sau 14? La sigur o să dorească să schimbe guvernul, se începe conflictul între președintele țării și guvern, și parlament, și se începe o destabilizare totală în țară, și minimum șase-opt luni noi suntem în perioadă de turbulență și de destabilizare.

De aceea chiar și mulți din cei care își doresc alt candidat, după ce discut cu ei cu aceste argumente, toți spun: nu, nouă nu ne trebuie destabilizare acum, nouă ne trebuie să fie pace, liniște, să conlucreze instituțiile statului, să trecem de toate crizele acestea cu COVID, cu tot absolut și pe urmă o să vedem. De aceea în primul caz - cu actualul președinte, cel mai probabil, o să fie o anumită claritate, stabilitate politică până la alegeri anticipate, într-al doilea caz o să fie un dezmăț total politic.”

Europa Liberă: Eu vreau să ne spuneți clar, ar fi cu putință să se reconfigureze actuala majoritate parlamentară astfel încât socialiștii să atragă alți deputați? Să admitem că PD-ul se retrage de la guvernare, ce faceți?

Igor Dodon: „Mergem la anticipate.”

Europa Liberă: Cum?

Să trecem de pandemie și după aceasta o să mergem la alegerile parlamentare anticipate.

Igor Dodon: „Foarte simplu: sau parlamentul nu se convoacă, sau provocăm anticipatele prin căderea guvernului, asta nu-i problemă, dar eu cred că acest lucru va fi iresponsabil în perioada de iarnă. Suntem în situație de pandemie, ideal ar fi ca noi să obținem acel vaccin despre care vorbim des din Est sau din Vest, să trecem de pandemie și după aceasta o să mergem la alegerile parlamentare anticipate. Cel puțin, 90 la sută din cetățenii cu care discut eu așa îmi și spun: dl Dodon, se finalizează prezidențiale, Dvs. trebuie să învingeți, să fie stabilitate politică, trecem iarna, da, în parlamentul acesta trebuie fugăriți toți, așa și spun, trecem iarna, trecem pandemia, după aceasta mergem în vară la alegeri anticipate, alegem alt parlament.”

Europa Liberă: În actualul parlament, PSRM ar putea să facă majoritate cu alte culori politice?

Igor Dodon: „Cu Blocul ACUM.”

Europa Liberă: Ce e puțin probabil...

Igor Dodon: „Ei declară că e puțin probabil, spun că nu și pe urmă vin și dau mâna și spun că totul e OK, îs foarte cinici foștii parteneri, foștii parteneri de coaliție ai noștri sunt foarte cinici, i-am auzit anterior când făceau declarații că nu vor face coaliție nici cu Dodon, nici cu nimeni, acum ei ba votează cu Șor în parlament, ba nu știu cu cine. Eu îs mult mai pragmatic, niciodată nu spune niciodată, noi cu partide autentice, nu cu cei care fug dintr-o parte în alta, noi suntem gata să discutăm.

De aceea noi vom face tot posibilul ca după alegerile prezidențiale să fie o stabilitate politică pe o anumită perioadă și chiar dacă mergem la anticipate până la numirea noului guvern să nu avem turbulențe în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dacă e să credem ceea ce se discută în spațiul public, că Igor Dodon, prin interpuși sau direct, discută și cu Plahotniuc, și cu Șor, și că ar fi bătut palma asupra unor înțelegeri, și acest lucru în scurt timp se va vedea în legislativ, acolo unde se presupune că ar putea să se croiască o altă majoritate parlamentară.

Igor Dodon: „Noi dacă o să mergem pe comentarea la toate aberațiile care sunt în spațiul public, scuzați că le numesc așa, și promovate intens mai ales în context electoral, noi atunci nu o să putem să ne ocupăm de lucrurile importante pe care oamenii le așteaptă.”

Europa Liberă: În Grecia, în Turcia cu Plahotniuc v-ați întâlnit?

Igor Dodon: „Nu, din nou, iaca, fake news-uri care sunt aruncate, doar a ieșit Interpolul din Grecia și a spus că Plahotniuc ultima dată a fost în 2016 în Grecia și n-a fost anul trecut, dar televiziunile din dreapta promovate intens și pe fonduri europene promovează fake news-urile astea și multe alte lucruri.

Am menționat de mai multe ori și repet încă o dată: nu poate fi niciun fel de dialog cu aceste persoane, pentru că noi nu pentru aceasta am riscat anul trecut în luna iunie cu viața personală și a familiei pentru ca să revenim la discuții cu astfel de persoane, lucrul este simplu și este foarte clar.

Eu nu-mi doresc să se revină la ceea ce a fost anterior, eu nu vreau să vină acel regim, nu vreau instituții capturate și lucrul acesta este foarte important, eu nu voi permite niciodată acest lucru, nici eu nu voi face așa ceva, dar atât timp cât voi fi președinte nu voi permite nici altora.”

Europa Liberă: Dvs. ați insistat că Republica Moldova ar fi făcut toate demersurile către Statele Unite ale Americii ca Washingtonul să-l extrădeze pe Vladimir Plahotniuc, iată că Vladimir Plahotniuc nu se mai află în SUA, dar nici acasă în cătușe așa cum ați promis nu a ajuns.

Igor Dodon: „Și este un lucru bun că nu mai este în Statele Unite ale Americii. Partenerii noștri americani au înțeles probabil care sunt riscurile pentru a menține în continuare o astfel de persoană pe teritoriul lor, probabil i-au arătat la ușă, nu știu, eu detalii nu cunosc, pentru că trebuie să spună organele de anchetă. Acum înțeleg că fuge dintr-o țară în altă țară, dar acest fapt că nu mai este acolo confirmă ceea ce am spus eu anterior, că nimeni nu va putea să fugă de justiție, nu poți să fugi toată viața din țară în țară, pentru că s-au dat toate demersurile și în țara cutare, și în Turcia, și mai departe, și totuna o să fie găsit și o să fie adus acasă, mai devreme sau mai târziu, noi ne dorim mai devreme, de aceasta se ocupă procuratura, organele de anchetă și eu cred că ei vor reuși.”

Europa Liberă: Dar iarăși, citisem din investigații că în România nu s-ar fi trimis toate actele suficiente ca…

Igor Dodon: „Din nou sunt declarații din presă, sunt organele competente, am văzut și un comunicat de presă și la alte organe, să se clarifice ei, noi nu avem alt interes decât acela să-l aducem acasă.”

Europa Liberă: Și va fi adus?

Igor Dodon: „Eu cred că da.”

Europa Liberă: În cât timp?

Igor Dodon: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine.”

Europa Liberă: Dar o altă majoritate parlamentară poate fi creată?

Igor Dodon: „Eu nu văd cum poate fi creată în timpul apropiat altă majoritate parlamentară decât între PSRM și alte partide, eu am spus Blocul ACUM, PD, dar lucrul acesta, cel mai probabil, nu se va întâmpla. De aceea sau vom menține acest guvern, haideți să-l numim guvern minoritar, el deja este un guvern minoritar, pentru că nu are 51 de mandate bătute în cuie, noi putem să ajungem cu acest guvern minoritar destul de departe, și jumătate de an, și vedem cât o să dureze, sau vor fi alegeri parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Dar alegerile parlamentare anticipate cel mai probabil când pot fi declanșate, dacă se ține cont de norma legală?

Igor Dodon: „Eu mi-aș dori nu mai devreme de sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, din considerente legate de aspectele pandemiei. Este o problemă cu pandemia și noi intrăm într-o perioadă suplimentară de risc, perioada rece a anului, de aceea noi trebuie să trecem de această etapă, noi trebuie să vaccinăm oamenii, să găsim posibilitate de a da această vaccină celor care doresc să și-o administreze și să ne mișcăm înainte, și după aceea să luăm o decizie.”

Europa Liberă: Dar când ziceți că urmează o perioadă de risc, ținând cont de pandemia de COVID-19, ce luați în calcul?

Igor Dodon: „E perioada rece a anului...”

Europa Liberă: Va crește doar numărul celor infectați?

În Republica Moldova sistemul medical face față, noi suntem pregătiți și în Republica Moldova numărul de decese din cei infectați este cel mai jos din regiune,

Igor Dodon: „Perioada rece a anului când avem gripe care sunt obișnuite, deci evident că noi intrăm într-o perioadă, aceasta este în fiecare an și ea se suprapune cu COVID-ul. Ministerul este pregătit, guvernul face tot posibilul, nu a mai fost guvern în ultimii 15 ani care a avut atâtea provocări în decurs de 10-11 luni. Situația este dificilă în toată lumea, pentru că peste tot a crescut numărul celor infectați, dar în Republica Moldova sistemul medical face față, noi suntem pregătiți și în Republica Moldova numărul de decese din cei infectați este cel mai jos din regiune, pentru că procentajul, așa-numitul indicator, indicele fatalității mi se pare că e 2,5-2,6, în Europa media e peste 5, în România e 4,6, în Italia e 12, la noi e 2,5.

Regretabil că din 100 de infectați pleacă din viață doi sau trei oameni, moldoveni de-ai noștri, dar în Italia pleacă 12 din viață dintr-o 100, în Europa – 5, în medie, în România – peste 4. În situația în care sistemul medical în ultimii ani a fost supus unor experimente de optimizări, de lichidare a spitalelor raionale, cu un salariu foarte mic, medicii noștri sunt eroi, de aceea eu și am ieșit cu inițiativa de dublare a salariilor pentru medici și, apropo, ei sunt mulțumiți.”

Europa Liberă: Locuri în spitale mai sunt?

Igor Dodon: „Eu știu că guvernul în fiecare zi ține la control acest subiect, sunt pregătite suficiente locuri în spitale, sunt pregătite și alte variante dacă va fi necesar, mai sunt sanatorii, sunt o mulțime de posibilități, de aceea eu știu că guvernul gestionează eficient această criză și eu sunt ferm convins că va face față.”

Europa Liberă: Dacă s-ar face teste mai multe, situația ar fi și mai critică?

Igor Dodon: „Acum toți care se adresează, absolut toți care se adresează au posibilitate să-și facă teste, cei care sunt cu simptome merg la medic, la laboratorul de stat și nu achită nimic, cei care sunt fără simptome, dar vor să se asigure merg la privat, de aceea la acest moment nu este nicio problemă cu testele.”

Europa Liberă: Și în parlament situația nu e bună, chiar am citit informația că și speakerul Zinaida Greceanîi a fost testată pozitiv. Apropo, în fracțiunea PSRM situația cum se prezintă? Și foarte multă lume se întreabă ce face Igor Dodon, cum de rezistă?

Eu mă strădui o dată în săptămână să dau testul.

Igor Dodon: „Imunitatea e puternică, probabil. Da, cu regret, dna Greceanîi m-a sunat și-mi spune: „Dle președinte, este o noutate bună și una rea”. Zic: „Care e acea bună?” – „Probabil o să mă odihnesc puțin, și asta-i bine”. – „Dar care-i rea?” –„O să mă odihnesc din cauza COVID-ului”. Se simte bine, stă acasă, nu-i la spital, eu îi urez și pe această cale sănătate. Mai mulți deputați din PSRM au trecut prin COVID, nici nu știu numărul exact, dar mai mulți, la această etapă mi se pare că și Vasile Bolea tot este cu COVID. Eu mă strădui o dată în săptămână să dau testul.”

Europa Liberă: De câte ori ați dat testul până azi?

Igor Dodon: „Nu de aceea că mă tem, dar mă întorc în fiecare seară la familie, eu zilnic am 10-12 întrevederi la care participă în medie câte 200 de oameni, adică zilnic am contact cu 2.000-3.000 de oameni. Bine, la toate întrevederile sunt în mască, dacă ați observat...”

Europa Liberă: De câte ori ați dat testul?

Igor Dodon: „Unii concurenți de-ai mei văd că nu sunt așa de atenți și nu poartă mască. Cel puțin în ultima lună - o lună jumătate, cel puțin de trei-patru ori am dat testul, dar acum, în campania electorală, mă strădui la fiecare început de săptămână.”

Europa Liberă: Parlamentul nu se convoacă în ședință de o lună și mai mult de jumătate, de la 1 septembrie a trecut ceva timp. Pune pe gânduri faptul că nu sunt ședințe în plen?

Igor Dodon: „Dacă nu o să se convoace trei luni, iaca motiv de dizolvare a parlamentului.”

Europa Liberă: Exact.

Igor Dodon: „Eu nu mă ocup de agenda parlamentului. Eu știu că urgențe la inițiativa guvernului la această etapă nu sunt, opoziția are ca de obicei mai multe propuneri, mai multe inițiative, de aceea vor decide ei, ținând cont de situația cu pandemia în parlament ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Despre politica echilibrată pe care insistați Dvs. și ați insistat și până astăzi, v-a reușit totuși s-o mențineți, pentru că unii amintesc câte vizite ați întreprins la Moscova, că ați mai fost și în Turcia, dar foarte puțin în capitale europene și la Bruxelles?

Igor Dodon: „Eu am reușit în această perioadă să mențin un echilibru în politica externă, promit că acest echilibru va fi menținut și mai departe. Eu am reușit să nu înrăutățesc relațiile cu Europa, ele nu sunt mai proaste decât pe timpul lui Plahotniuc.”

Europa Liberă: Dar nici mai bune?

Igor Dodon: „Noi am fost acceptați cu finanțările, inclusiv actualul guvern Chicu a fost apreciat pozitiv pentru reformele pe care le face, a fost semnat acordul omnibus și a fost ratificat de parlament, adică situația…”

Europa Liberă: S-a ratat a treia tranșă...

Igor Dodon: „Nu, comparativ cu doi ani în urmă, relațiile cu Europa sunt mai bune acum, dar, neînrăutățind relațiile cu Europa, eu am reușit să îmbunătățesc relațiile cu Federația Rusă, practic avem un dialog foarte bun la toate nivelurile, noi am reușit să revenim pe piața rusă cu produsele noastre, fără taxe vamale și noi anul trecut 230-240 de mii de tone de mere am exportat încolo.”

Europa Liberă: Merele în Rusia, dar piața de desfacere numărul unu rămâne a fi piața comunitară pentru producția moldovenească.

Igor Dodon: „Noi am discutat cu Dvs. acest capitol. Evident, ca structură a exportului Uniunea Europeană este partenerul comercial numărul unu, dar dacă o să vedem cu valoare adăugată, noi am mai discutat la subiectul acesta, eu vorbesc de produsele agroalimentare, care în mare parte se exportă pe piața rusă, dar noi nu trebuie să spunem că să mergem doar pe o piață sau pe alta, politica externă echilibrată anume aceasta și presupune – și cu Uniunea Europeană relații bune, și cu Federația Rusă. Și noi vom face tot posibilul ca acest echilibru să fie menținut.

Apropo, acesta este încă un element din acele două scenarii: rămâne actualul președinte sau vine altul.

Dacă actualul președinte își continuă mandatul, eu vă promit că va fi o politică externă echilibrată, noi nu vom înrăutăți relațiile cu Uniunea Europeană, eu voi face tot posibilul să avem un dialog bun, să implementăm Acordul de Asociere, să facem reforme și vă promit că noi vom menține relațiile bune și cu Federația Rusă.

Dacă vine alt președinte, eu nu sunt sigur că va fi acest echilibru, să nu revenim la ceea ce a fost doi ani în urmă, trei, când era politică proeuropeană și antirusească, care a adus la blocarea pieței ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Dialogul cu București și Kiev, pentru că e foarte actuală această problemă, poate fi reluat și de ce e atât de rece?

Igor Dodon: „Eu nu cred că noi avem probleme în relațiile cu România și Ucraina, noi nu avem nicio problemă la această etapă.”

Europa Liberă: Dar Dvs. nu discutați nici cu omologul de la București, nici cu cel de la Kiev?

Igor Dodon: „Nu se referă la președinte, noi vorbim de relațiile moldo-române și relațiile moldo-ucrainene. Ele ce sunt mai proaste ca anterior? Sunt foarte bune.”

Europa Liberă: Pe dimensiune executivă și legislativă se zice că se discută, dar liderii?

Igor Dodon: „Păi ține de competențe. Dvs. ați spus că mai multe competențe unde-s? La guvern și la parlament! Noi nu avem nicio problemă cu ei, la nivel de primele persoane ne-am văzut, numai nu în vizite oficiale, ne-am văzut pe platforme internaționale, dar relațiile cu vecinii nu au avut de suferit în această perioadă.”

Europa Liberă: Constatarea e că cu Vladimir Putin v-ați întâlnit de peste 30 de ori și cu Klaus Iohannis, și cu dl Zelenski…

Igor Dodon: „Cu Iohannis o dată oficial și vreo trei-patru ori neoficial, cu Zelenski – discuție oficială la telefon și vreo trei-patru neoficial, ne-am văzut pe platforme internaționale. Va fi necesar să discut mai mult cu cine? Cu Statele Unite? Sunt gata să merg la ei în fiecare lună, dacă e necesar pentru a promova interesele țării.”

Europa Liberă: Și cu Bucureștiul, că sunt proiecte foarte multe inclusiv în domeniul infrastructurii, pornind de la gazoductul Iași-Chișinău și terminând cu infrastructură energetică.

Igor Dodon: „Și cu Bucureștiul sunt gata, dar ele se implementează… Care stă gol gazoductul Iași-Chișinău.”

Europa Liberă: Și nu va fi plin, niciodată nu se va umple?

Igor Dodon: „Dacă o să meargă gazul tranzit prin Ucraina, atunci gazoductul acesta nu cred că va fi plin sau chiar dacă va fi prin gazoductul acela va fi tot gaz rusesc, noi doar înțelegem.”

Europa Liberă: Când va curge gazul prin țevile acestui gazoduct?

Igor Dodon: „Depinde care vor fi relațiile Ucrainei cu Rusia, mă refer la tranzitul gazului către Balcani, inclusiv Republica Moldova. Eu am salutat și cunoașteți poziția mea, eu consider că este un proiect necesar pentru minimizarea riscurilor și sporirea securității energetice a Republicii Moldova, restul proiectelor care sunt de infrastructură inclusiv cu România sau în special cu România, de interconectare cu energie electrică este un proiect foarte important care noi trebuie în regim de urgență să-l implementăm, pentru că în cazul acesta noi vom avea acces și la alte resurse energetice, la energie electrică nu doar de la Cuciurgan sau din Ucraina.

Deci este un proiect important și eu știu că el se implementează conform planului care a fost anterior, de aceea noi nu avem niciun proiect stopat în relațiile noastre cu România.

Avem un anumit decalaj în relațiile cu Ucraina, pentru că discuții serioase la capitolul relațiilor bilaterale cu găsirea unor soluții din 2009 practic nu au fost. Eu am fost copreședintele Comisiei mixte moldo-ucrainene și întrebările ce țin de demarcarea frontierei, în special pe porțiunea de nord și porțiunea de sud, este vorba de Dnestrovsc, este vorba de Giurgiulești, noi așa și nu le-am finalizat, proprietatea Republicii Moldova în Ucraina... Din 2009 nu s-a mai ocupat nimeni în serios de acest lucru. Deci, cele cu Ucraina sunt aceste subiecte care trebuie urgent puse pe masa discuției și guvernele, poate prima discuție să fie la nivel de președinți după alegeri prezidențiale, eu mi-aș dori acest lucru, să fixăm ce nu s-a făcut în acești zece ani și să începem discuțiile.”

Europa Liberă: Ați promis că prioritar va ajunge în agenda următorului președinte, dacă câștigați mandatul, și chestiunea transnistreană. În ce condiții ar putea să apară o soluție pentru problema transnistreană?

Igor Dodon: „Eu rămân pe poziția că într-o conjunctură regională favorabilă, problema transnistreană poate fi mișcată repede.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă „conjunctură regională favorabilă”?

Igor Dodon: „Aceasta înseamnă ca să nu ne dorim doar noi de la Chișinău reunificarea țării, dar să și-o dorească și partenerii importanți din Est și din Vest. Dacă partenerii externi – Federația Rusă, Uniunea Europeană, Statele Unite – vor dori să arate o istorie de succes în această regiune, să demonstreze că pot să găsească un numitor comun, acest exemplu ar putea fi Republica Moldova și reunificarea țării. Eu rămân optimist că astfel de situație poate să apară în timpul apropiat, noi trebuie să pregătim...”

Europa Liberă: Dar Dvs. ați zis că Chișinăul ar avea un proiect de statut?

Igor Dodon: „Noi avem un concept, care a fost elaborat în ultimul un an și jumătate în instituția prezidențială. Anul viitor suntem gata să-l prezentăm celor de la Tiraspol, pentru că trebuie să fie un proiect moldovenesc, din Republica Moldova, care trebuie să fie discutat, acceptat de principiu în societate și după aceea discutat cu partenerii externi.”

Europa Liberă: Prezența celor din stânga Nistrului la acest scrutin prezidențial a stârnit multă discuție. Contați nemijlocit pe cei care vor veni și admiteți că ei mai pot fi aduși, cumpărându-li-se votul cu 20 de euro, așa cum se zice?

Igor Dodon: „Eu cred că acestea sunt insinuări, noi niciodată nu ne-am ocupat și nu ne vom ocupa de acest lucru. Eu nu cred că în acest an vor participa atât de masiv cum au fost în anul trecut, de exemplu. Și vă amintesc că anul trecut toți au recunoscut alegerile, cu toate că era evident că au fost aduși 37 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova din Transnistria care au votat împotriva mea, de pe două circumscripții, scopul a fost să treacă alți candidați, nu candidații socialiștilor. Și atunci, Occidentul, deoarece s-a votat împotriva lui Dodon, a zis că-i OK.

Noi trebuie să trecem la sistemul electronic de vot, ca cetățenii Republicii Moldova, indiferent unde se află, să poată intra în sistem și să voteze.

De aceea, noi nu mizăm masiv pe aceleași instrumente, evident că noi mizăm pe votul oricărui cetățean al Republicii Moldova, indiferent unde se află - în Rusia, în Transnistria, în Germania, în Statele Unite, pentru că sunt cetățenii noștri.

Și apropo pentru a scoate această problemă pe viitor, noi trebuie să trecem la sistemul electronic de vot, ca cetățenii Republicii Moldova, indiferent unde se află, să poată intra în sistem și să voteze. Și eu cred că lucrul acesta este destul de real pentru următoarele alegeri, doar voință să fie. Eu sunt pentru.”

Europa Liberă: Fraudarea alegerilor poate să aibă loc?

Igor Dodon: „Nu este reală fraudarea alegerilor. Cei care declară și strigă despre fraudarea alegerilor sunt pregătiți probabil, pentru că vor pierde aceste alegeri și încearcă să se victimizeze. Și fac o greșeală, pentru că demotivează propriul electorat să iasă la vot. Care-i sensul să ieși la vot, dacă alegerile vor fi fraudate și va câștiga Dodon? De aceea, eu cred că este o greșeală a celor care îi consultă, dar eu nu știu cum, nu văd cum se poate de făcut fraudarea, în fiecare secție de votare sunt zeci de reprezentanți la toți concurenții electorali.”

Europa Liberă: Vorbiți despre ziua alegerilor, dar până în ziua scrutinului?

Igor Dodon: „Dar ce poți să faci până în ziua scrutinului? Campania electorală merge și vedeți că merge destul de calm, liniștit...”

Europa Liberă: Să fie folosite resursele administrative...

Igor Dodon: „Cum să fie folosite resursele administrative? Eu am plecat în concediu, pentru că de folosirea resurselor administrative pot să fiu învinuit doar eu. Eu nu eram obligat conform legislației să plec în concediu și niciun președinte de țară în campanie electorală în 29 de ani nu a plecat în concediu, eu am plecat în concediu. Eu am luat în arendă, chirie un automobil, eu merg în raioane și discut cu lumea, nu merg la televiziuni, să apar masiv la televiziuni, ca să zică că, iaca, pe dânsul îl iau la televiziuni. Las’ să meargă restul, toți concurenții. Le-am dat absolut tot confortul oponenților.”

Europa Liberă: Se zice că aveți cel mai mare trust media în spate?

Dacă o să luăm toată piața media, inclusiv Europa Liberă, o să vedeți că eu în calitate de candidat sunt mult mai dezavantajat.

Igor Dodon: „Nu este corect, pentru că, dacă să structurăm media, cum o numiți, afiliată socialiștilor, două sau trei posturi TV, afiliată fostului oligarh, 3-4 televiziuni, care bat în Dodon acum și promovează dreapta, și știți acest lucru, și așa-numitele posturi independente care sunt finanțate de Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii ș.a.m.d., care bat tot în mine, în fiecare zi. De aceea, dacă o să luăm toată piața media, inclusiv Europa Liberă, o să vedeți că eu în calitate de candidat sunt mult mai dezavantajat.

Și dacă mai punem aici suplimentar câteva zeci sau sute de ONG-uri, care au primit zeci de milioane de dolari în ultimele săptămâni și în ultimele luni și fac campanie împotriva mea, pentru contracandidatul meu, atunci putem să ne punem un semn de întrebare: dar cine este mai avantajat și cine este mai dezavantajat?”

Europa Liberă: Câți bani ați cheltuit și aveți de gând să cheltuiți în această campanie electorală și cam cât ar costa un vot, ținând cont de acești bani care se cheltuiesc?

Igor Dodon: „Chiar nu pot să vă răspund la această întrebare...”

Europa Liberă: Nimeni nu poate să răspundă la această întrebare.

Igor Dodon: „Nu cunosc, eu pot să aflu, vă sun și vă spun. Eu am făcut stafful electoral azi-dimineață, dar am uitat să-i întreb. Noi nu am avut cheltuieli masive, noi nu am pus billboard-uri, noi nu am pus spoturi TV la televizor și spoturi video la televizor, noi nu ne-am făcut publicitate la radio, noi am mers cu ziarul la om din casă în casă.”

Europa Liberă: Cu pomană electorală, alegătorul poate fi cumpărat?

Igor Dodon: „Nu cred, deja a trecut etapa aceasta. Eu nu cred, oamenii sunt destul de înțelepți și ei înțeleg că cel care îți dă pomană electorală tot de la tine pe urmă are s-o ia, are s-o fure prin diferite instrumente. Oamenii sunt foarte înțelepți, n-o să...”

Europa Liberă: La capitolul pomană electorală erau trecuți și cei 900 de lei pe care îi ridică acum oamenii.

Igor Dodon: „Nu... Haideți să fim aici corecți, noi demult am spus că o să fie de două ori pe an suportul pensionarilor.”

Europa Liberă: Și sunt bani din bugetul statului?

Igor Dodon: „Sunt bani din bugetul statului, dar la inițiativa noastră, pentru că este inițiativa mea – și indexarea pensiilor de două ori pe an, și acești 1.600 de lei pe care le-au primit pensionarii. Și eu cred că este un lucru bun.”

Europa Liberă: La indexarea pensiilor ați văzut câte reproșuri, că lumea e necăjită, chinuită, spun că cu 14, cu 15, cu 50 de lei s-au majorat pensiile?

Igor Dodon: „Am văzut. Răspunsul meu este următorul: cei care acum ne critică, oponenții politici, ei de pe 1 octombrie nici un leu n-au dat, nici un bănuț n-au dat la pensionari în 29 de ani, niciodată la 1 octombrie n-a fost indexarea pensiilor nu cu 1%, dar nici cu 0,01%. În acest an, noi am mers pe formula că indexarea pensiilor s-a făcut în două etape – 4,86% în aprilie și 1,03% acum, sumar sunt 6%. Acum, unii îmi spun: „Dar de ce miliardul acela de lei pe care l-ați găsit nu l-ați dat sub formă de indexare”?”

Europa Liberă: Da, exact.

Igor Dodon: „Eu le spun: „Bine, în cazul acesta trebuia să facem indexare la toți cu 10%, de exemplu. Și ce avea să iasă? Cel care are 10 mii de lei avea să primească indexarea 10% - 1.000 de lei, iar acel care are pensia 1.000, 10% indexare e 100 de lei și diferența între pensia mică și pensia mare avea să crească. De aceea, noi am hotărât că 6% indexare facem la toți, iar la acești cu pensia mică, sub 3.000 de lei, le dăm 900 de lei în octombrie și le-am dat 700 de lei în ianuarie, ceea ce înseamnă 1.600 de lei anual sau 130 de lei lunar. Ei au mai primit suplimentar încă vreo 6%. Aceasta a fost abordarea și cred că a fost o abordare foarte corectă.”

Europa Liberă: Cu câte procente credeți că ați putea să ieșiți în primul tur?

Fără isterie, noi nu avem nevoie de destabilizare în Republica Moldova, eu voi recunoaște acel rezultat care va fi.”

Igor Dodon: „Eu cred că poate fi victorie și din primul tur. Depinde care o să fie prezența la vot. Ar fi bine să se finalizeze totul dintr-un tur, pentru că-i COVID, îi pandemie. Dvs. înțelegeți că cel mai probabil noi vom învinge în aceste alegeri și, apropo, focus-grupurile arată că alegătorii de dreapta 70 la sută sunt siguri că eu voi învinge. De aceea, pentru ce să pierdem banii, de ce trebuie să mai facem încă un tur pe timp de pandemie? Alegem din primul și ne apucăm de lucru.”

Europa Liberă: Dar sunteți pregătit și pentru scenariul B, că pierdeți alegerile?

Igor Dodon: „Eu voi recunoaște rezultatele alegerilor acele care vor fi și sper foarte mult că și oponenții politici vor face acest lucru. Fără isterie, noi nu avem nevoie de destabilizare în Republica Moldova, eu voi recunoaște acel rezultat care va fi.”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG