Într-o analiză publicată de profesorul Radu Carp pe blogurile Adevărul, vine vorba de aportul masiv al moldovenilor din diaspora la alegerea ca președinte a Maiei Sandu, în al doilea tur al prezidențialelor de duminică. Radu Carp face o observație ce merită reținută: „Faţă de 2016, structura diasporei s-a modificat radical: este vorba în mare majoritate de tineri care activează în sectoare economice competitive, persoane care doresc schimbarea mai mult decât alte generaţii. Aceiaşi tineri dar de orientare rusofonă, situaţi în anumite cartiere din Chişinău, au respins limbajul politic desuet al lui Igor Dodon şi au votat pentru Maia Sandu. Astfel, singura categorie de vârstă care a votat majoritar pentru Maia Sandu sunt tinerii, indiferent de orientarea geopolitică. Acesta este aspectul cel mai pozitiv al alegerilor: o nouă generaţie, mai educată decât precedenta, s-a mobilizat la vot. Un fenomen cu totul nou în Republica Moldova. De aici poate începe reconstrucţia - toate celelalte categorii de vârstă sunt marcate de clivaje profunde”.
În aceeași secțiune a ziarului Adevărul, Marius Diaconescu face un alt fel de analiză : cum au migrat voturile candidaților Ilan Șor și Renato Usatîi, care au ieșit din cursă după primul tur, între Igor Dodon și Maia Sandu. Folosind datele oferite de Comisia Electorală Centrală, Diaconescu ajunge la concluzia că votanții lui Ilan Șor au susținut-o net pe Maia Sandu, în timp ce electoratul Partidului Nostru s-a împărțit între cei doi. Interesant este că acest comportament a ținut în mică măsură cont de indicațiile liderilor de partid. Ilan Șor și-a sfătuit adepții că nu voteze Maia Sandu, în timp ce Renato Usatîi le-a spus alor lui să voteze cum cred de cuviință, …dar nu Igor Dodon. „Nici I. Shor, nici R. Usatîi nu îşi controlează propriul electorat în întregime” este concluzia analistului. Alte observații : dacă diaspora nu ar fi votat, Maia Sandu ar fi câștigat în fața lui Dodon, dar cu vreo trei procente, ceea ce ar fi putut repeta situația de la Minsk. Și, chiar mai important : „strategii de campanie ai Maiei Sandu trebuie să se concentreze atât asupra electoratului consacrat, cât şi pe electoratul rusofon, pentru că actualele alegeri au dovedit că acesta are o oarecare disponibilitate şi pentru o ofertă proeuropeană”.
Cristian Pantazi scrie pe G4Media despre reorientarea României în politica față de Republica Moldova. De câțiva ani, „România (…) a încetat să mai susțină fățiș politicieni moldoveni, a redus la minimum comunicarea în Republica Moldova, a renunțat și la promovarea unioniștilor tot mai necredibili. Pe scurt, a renunțat să mai semnalizeze permanent că este un jucător important peste Prut, înțelegând că acest comportament transforma orice rundă de alegeri într-un obositor vot cu mize geopolitice ce făcea imposibilă atragerea votanților pro-ruși sau anti-UE. În schimb, (…)s-a concentrat mai mult pe faptele concrete”. Această abordare nu ar fi avut succes dacă nu întâlnea un candidat credibil, or Maia Sandu a fost acest tip de candidat. Ea „a înțeles că apropierea Moldovei de UE nu se face prin retorica integrării și prin vorbe goale à la Iurie Leancă ori Pavel Filip, ci prin exemplul personal și gesturi concrete”.
