Linkuri accesibilitate

Cine-i mai stăpân pe toloaca din centrul capitalei?


Minutul (post-)electoral, semnat de Vasile Botnaru.

După reluarea ședințelor plenare ale parlamentului, deputații socialiști încearcă să dea senzația că mai au pâinea și cuțitul, morcovul și biciușca, și suficientă pulbere propagandistică ca să dicteze și în continuare reguli de joc. Această linie de comportament a fost formulată cu emfază de trezorierul lor ideologic de peste drum, căruia i s-a făgăduit un trofeu de consolare - portofoliul de președinte al PSRM.

Minutul electoral cu Vasile Botnaru
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:44 0:00
Link direct

După ce inițiativa sa pseudo-pacifistă de a găsi o formulă de supraviețuire a legislativului a fost ignorată până și de omnivorul Sergiu Sârbu, Igor Dodon urzește planuri de durată, văzându-se un fel de cui al lui Pepelea nu doar până la Crăciun, dar și după ce Maia Sandu îi va lua locul. Până atunci, legislativul face tot posibilul ca să confirme faima invariabilă de teatru, mai exact, de teatru de război și mai exact, de teatru de război civil, oferindu-i proaspăt alesei președinte argumente în plus ca să pledeze cu tărie anticipatele. Nu mi-am făcut iluzii, dar totuși mă așteptam ca măcar doamna Greceanîi să păstreze aparențele pașnice și, după sculatul în picioare pentru onorarea drapelului de stat, să fi strecurat printre dinți măcar câteva cuvinte despre alegerea unui nou președinte al Republicii Moldova. N-a fost să fie. În schimb, nu a ratat ocazia să facă mișto de un coleg de partid al Maiei Sandu, care vine la parlament cu bicicleta, și din această cauză, sugerase spicherița, a întârziat la ședință. Mai concludent decât atâta, nici că se putea.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG