Linkuri accesibilitate

Biden îndeamnă americanii să-și dubleze eforturile în lupta cu pandemia


 Joe Biden
Joe Biden

Președintele ales al SUA, Joe Biden, a îndemnat americanii să-și dubleze eforturile în lupta cu noul coronavirus, într-o adresare făcută în ajunul Zilei Recunoștinței, rugându-i totodată să se abțină de la întrunirile tradiționale asociate cu această sărbătoare. Biden a spus că știe că țara „a obosit de această luptă”, dar americanii trebuie să-și amintească faptul că „suntem în război cu virusul, nu între noi”.

Specialiști în medicină au avertizat că adunările de familie și călătoriile făcute cu ocazia sărbătorii ar putea contribui la răspândirea epidemiei de COVID-19. SUA se confruntă cu o creștere a numărului de infecții, miercuri, 25 noiembrie, fiind înregistrate peste 172 de mii de cazuri - o cifră record, la fel ca și cea a pacienților care se află în prezent în spitale – peste 90 de mii, potrivit COVID Tracking Project.

Biden și-a reiterat planurile sale de combatere a pandemiei după ce va fi învestit pe 20 ianuarie, promițând să aplice „ample împuterniciri” ale guvernului federal pentru a „schimba cursul bolii”. Dar a adăugat că pentru aceasta americanii trebuie să acționeze în interesul propriei securități.

XS
SM
MD
LG