În Republica Moldova, 73% dintre femei suferă pe parcursul vieții de violență psihologică, fizică sau sexuală din cauza partenerului. Cifrele sunt îngrijorătoare și peste media europeană, atrag atenția apărătorii drepturilor omului. Pandemia de COVID-19 a înrăutățit și mai mult situația femeilor care se confruntă cu violență în familie. Ce soluții există pentru a ameliora situația victimelor? O întrebare la care căutăm răspuns alături de președinta Centrului de Drept al Femeilor, Natalia Vîlcu:
Natalia Vîlcu: „Cifra de 73 la sută a fost confirmată de rezultatele unui studiu, realizat în anul 2019 de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și e o cifră, într-adevăr, mult prea mare pentru a fi ignorată și o cifră care în același timp demonstrează că atitudinile preconcepute și miturile despre violența în familie, precum că este o problemă privată sau că o femeie trebuie să tolereze violența de dragul copiilor, sau că o femeie trebuie să fie supusă în relația cu partenerul de viață prevalează în Republica Moldova și nu doar împiedică victimele să vorbească despre experiența de violență prin care au trecut sau trec la etapa actuală, ci și duc la normalizarea violenței în familie, la justificarea continuă a acțiunilor agresorului și, evident, la minimizarea impactului violenței asupra membrilor familiei.”
Europa Liberă: Dna Vîlcu, dar ce amprentă a lăsat pandemia și măsurile de izolare asupra femeilor care sunt supuse violenței în familie?
Natalia Vîlcu: „Restricțiile și limitările impuse de autorități pe durata stării de urgență, izolarea perioade îndelungate de timp în același spațiu a victimelor cu agresorii, pierderea locurilor de muncă, lipsa interacțiunii sociale au generat creșterea numărului de cazuri de violență față de femei și violență în familie la cifre alarmante, este adevărat.
Numărul femeilor victime ale violenței în familie care au apelat la suportul Centrului de Drept al Femeilor a crescut cu 30 la sută în primele 9 luni .
Numărul femeilor victime ale violenței în familie care au apelat la suportul Centrului de Drept al Femeilor a crescut cu 30 la sută în primele 9 luni ale anului 2020, iar în unele luni ale anului curent a fost atestată o creștere chiar dublă a numărului de cazuri și pe durata carantinei femeile au rămas blocate în locuințe, și-au pierdut locurile de muncă.
Altele au și fost alungate din case și nu aveau unde merge și în aceste condiții eforturile autorităților naționale au fost îndreptate în special pentru a proteja populația generală de răspândirea infecției COVID-19, dar nu au fost întreprinse suficiente măsuri practice care să asigure respectarea drepturilor și necesităților speciale ale victimelor violenței în familie în contextul stării de urgență și răspândirii infecției.
Și aici mă refer în mod special la asigurarea continuității serviciilor de adăpost sigur, la crearea locurilor suplimentare în centrele de plasament, la măsuri care urmau să fie întreprinse când agresorii familiali aflați în autoizolare sau având testul pozitiv la COVID nu puteau fi înlăturați din locuințe atunci când în privința lor a fost emis un ordin de restricție de urgență sau o ordonanță de protecție și, în același timp, nu au fost întreprinse măsuri pentru a asigura testarea gratuită la COVID a victimelor violenței în familie, testul COVID fiind una din condițiile obligatorii pentru ca victimele să poată fi admise în centrele de plasament atunci când erau locuri disponibile, pentru că au fost și destul de frecvente situații când centrele de plasament nu aveau nici o posibilitate să primească noi beneficiare date fiind restricțiile și limitările care au fost impuse.
Respectiv vă dați seama că costul unui test este mult prea mare pentru a fi suportat de o bună parte a femeilor care au solicitat plasament, iar imposibilitatea de a-l achita a fost încă un factor care le-a îngrădit victimelor violenței în familie accesul la adăpost, lucru absolut inacceptabil. Și pentru a preveni aceste situații, societatea civilă a fost cea care s-a mobilizat și a acoperit pe durata stării de urgență atât plasamentul alternativ de urgență pentru victimele violenței în familie, cât și a suportat cheltuieli legate de testarea victimelor la COVID înainte de a fi transferate în aceste centre de plasament.”
Europa Liberă: Dar aceste probleme sunt specifice doar perioadei de pandemie, adică acestea doar s-au adăugat multitudinilor de probleme cu care se confruntă victimele violenței în familie?
Natalia Vîlcu: „Credeți-mă că sunt o mulțime de alte provocări și probleme cu care se confruntă victimele violenței în familie în afara celor care sunt determinate de contextul COVID. Și aici mă refer la situația legată de faptul că, chiar dacă avem un cadru legislativ relativ dezvoltat în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, mai sunt încă numeroase lacune la capitolul prevederi legislative și implementare, cum ar fi faptul că agresorii familiali în multe cazuri continuă să se bucure de impunitate sau le sunt aplicate pedepse sau sancțiuni care nu contribuie în niciun fel la corectarea lor.
Peste 60 la sută din serviciile prestate pentru victimele violenței în familie sunt oferite de organizații neguvernamentale.
Participarea agresorilor familiali la programe de consiliere sau corectare a comportamentului nu este obligatorie, fapt care face dificilă implicarea lor în astfel de programe, ordonanțele de protecție sunt foarte des încălcate, nu avem centre de criză pentru victimele violului, iar peste 60 la sută din serviciile prestate pentru victimele violenței în familie sunt oferite de organizații neguvernamentale.”
Europa Liberă: Bănuiesc că tocmai pentru a aduce pe agenda publică aceste probleme ați lansat campania „Dragă deputat(ă), ascultă-mă și pe mine”. Ce v-ați propus, de fapt?
Natalia Vîlcu: „Campania lansată de noi în acest an în contextul celor 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen este absolut diferită de cele realizate în anii precedenți. De această dată am optat pentru o abordare mai complexă în încercarea de a implica întreaga comunitate în prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie.
Toate acestea pentru că puțini se gândesc vreodată prin ce trece o femeie și copiii ei care așteaptă tensionați deschiderea ușii de la intrare, care tresar de la orice sunet, prin ce trece o mamă care încearcă să-și protejeze copiii de la scene violente sau de la vederea vânătăilor pe corpul ei, ce simte un copil când își vede mama mutilată și care în unele cazuri își pierde mama din cauza acțiunilor violente ale propriului lui tată. Și noi ne dorim ca populația Republicii Moldova, în general, și autoritățile naționale, în special, să înceapă să-și pună aceste întrebări și să găsim împreună soluții, dar și să acționăm. Și noi ne-am propus prin această campanie să atragem atenția, dar și să avertizăm publicul larg despre gravitatea fenomenului violenței față de femei și a violenței în familie, să încurajăm persoanele apropiate victimelor să le susțină, să îndemnăm victimele violenței în familie să solicite ajutor în orice circumstanțe atât al persoanelor apropiate, cât și al instituțiilor publice, dar și al serviciilor specializate prestate în mod special victimelor.
Totodată, noi ne dorim să aducem subiectul violenței față de femei și violenței în familie în atenția autorităților și să le atragem atenția asupra șirului de provocări cu care se confruntă victimele în accesul lor la servicii și la justiție și unele dintre ele le-am menționat deja astăzi și, mai ales, în contextul limitărilor impuse de răspândirea infecției COVID-19 și a necesității de a implementa măsuri specifice menite să asigure accesul victimelor violenței în familie la servicii specializate și justiție în contextul COVID.”
Europa Liberă: Dna Vîlcu, apărătorii dreptului omului așteaptă de mai mulți ani ca autoritățile de la Chișinău să ratifice Convenția de la Istanbul. Pentru cei care nu cunosc prevederile acestei convenții, ați putea să ne spuneți ce ar avea de câștigat societatea de pe urma ratificării acestui document?
Una dintre soluțiile absolut necesare ar fi ratificarea Convenției de la Istanbul.
Natalia Vîlcu: „Una dintre soluțiile absolut necesare pentru a remedia toate provocările cu care se confruntă victima și a convinge statul să întreprindă măsuri specifice care să asigure protecție și asistență eficientă a victimelor violenței în familie ar fi inclusiv ratificarea Convenției de la Istanbul, al cărei scop este de a proteja femeile de toate formele de violență, dar și de a preveni violența față de femei, urmări în justiție agresorii, proteja victimele și asigura elaborarea și implementarea eficientă a politicilor care au drept scop asigurarea prevenirii și combaterii eficiente a acestui fenomen.
După ratificarea Convenției de la Istanbul, dacă acest lucru se va întâmpla, statul va trebui să întreprindă anumite eforturi pentru a schimba atitudinile și stereotipurile care fac ca violența împotriva femeilor și violența în familie să fie acceptate și normalizate, de a instrui continuu specialiștii care lucrează în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de femei și a violenței în familie, de a crește gradul de înțelegere a diferitelor forme de violență și natura traumatizantă a acestora, de a asigura ca nevoile și siguranța victimelor să fie puse în prim-plan în măsurile întreprinse, de a întreprinde măsuri ca violența împotriva femeilor să fie cercetată în modul corespunzător și pedepsită. La fel, statul trebuie să ia măsuri ca organele de drept să răspundă imediat apelurilor de ajutor și să trateze situațiile periculoase în modul adecvat, să se asigure ca toate aceste măsuri să facă parte dintr-un sistem de politici corespunzătoare și coordonate care să ofere o soluție complexă pentru prevenirea și eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie.”
