Ştiri
Ungaria ar putea fi prima țară UE care importă vaccinul rusesc anti-Covid-19
Comisia Europeană a avertizat Ungaria că poate cumpăra și distribui vaccinul rusesc anti-Covid-19, numai dacă invocă condiții speciale și dacă de angajează ca vaccinul să fie utilizat numai în țară. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer a declarat luni, la Bruxelles, că „vaccinul nu poate fi distribuit în Uniunea Europeană, cu excepția Ungariei”, pentru că nu are aprobarea Agenției Europene de Medicamente (EMA).
Vaccinul Sputnik V a fost omologat în Rusia încă din august, când se anunța că are o eficiență de peste 90% deși fusese testat numai pe 76 de persoane și nu intrase în faza a treia de testare în masă.
La Bruxelles s-a precizat că EMA, care asigură securitatea vaccinelor care circulă în UE, nu a primit nici o cerere de omologare din partea Rusiei dar este în discuții cu institutul care l-a dezvoltat. Pentru moment, Rusia nu a furnizat date despre vaccinul său anti-Covid, așa că „utilizarea lui, va fi responsabilitatea autorităților ungare” a declarat și purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pe probleme de sănătate, Stefan de Keersmaecker, citat de EUObserver.
Ungaria este prima țară din UE, care a comandat vaccinul rusesc Sputnik V. Primele doze sunt așteptate în decembrie, relatează EUObserver, iar dacă testele sunt pozitive, în ianuarie vor fi importate cantități mai mari. Ungaria intenționează de asemenea să achiziționeze vaccinuri din Israel și China.
Vezi ultimele știri
CNA a încheiat un acord de cooperare cu Parchetul European
Centrul Național Anticorupție (CNA) al Republicii Moldova și Parchetul European (EPPO) au încheiat un acord de cooperare ce va permite celor două instituții schimbul de informații și resurse pentru investigarea mai eficientă și urmărirea penală a infracțiunilor transfrontaliere.
Documentul a fost semnat de directorul CNA, Alexandr Pînzari, și procurorul-șef al EPPO, Laura Codruța Kovesi, pe 26 noiembrie, în marginea unei conferințe anuale a EPAC/EACN (Rețeaua europeană a punctelor de contact pentru combaterea corupției și Rețeaua autorităților anticorupție din țările UE), ce se desfășoară zilele acestea la București.
Potrivit acordului, cele două instituții se vor concentra pe cazurile legate de corupție și fraudă în ceea ce privește fondurile UE, precum și pe recuperarea bunurilor infracționale, creând un cadru legal pentru schimbul de informații, date și probe. Acest lucru va contribui la identificarea rețelelor criminale complexe care acționează în Republica Moldova și în statele membre ale UE, se spune într-un comunicat al CNA.
- Te-ar putea interesa și: Posibilele fraude cu fondurile europene de preaderare, pe agenda discuțiilor dintre Kövesi și autoritățile de la Chișinău
Totodată, EPPO ar urma să ofere asistență tehnică, formare și cele mai bune practici pentru fortificarea capacităților CNA de investigare a cazurilor de corupție.
„Această cooperare între EPPO și CNA va consolida interacțiunea între cele două instituții, va adăuga valoare investigațiilor și va spori capacitatea instituțională de a combate infracțiunile de corupție și a fraudei. Un astfel de parteneriat nu servește doar intereselor de protecție a intereselor financiare ale UE, ci contribuie și la obiectivele mai largi de transparență, responsabilitate și integrare europeană”, a declarat șeful CNA, Alexandr Pînzari, după semnarea acordului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Israelul este pe cale să aprobe un armistițiu de 60 de zile cu Hezbollah
Cabinetul de securitate al Israelului este pe cale să aprobe un plan de armistițiu mediat de SUA care ar duce la încetarea luptelor pentru o perioadă de 60 de zile în sudul Libanului. De la începutul luptelor, acum un an, aproape 4.000 de persoane au fost ucise, iar circa un milion s-au refugiat.
Înțelegerea ar urma să fie încheiată cu gruparea libaneză Hezbollah, care este desemnată drept organizație teroristă de către Statele Unite, în timp ce Uniunea Europeană pune pe lista neagră aripa sa armată, dar nu și partidul său politic. Aripa politică a Hezbollah ocupă locuri în parlamentul libanez.
Optimismul a fost împărtășit și de ministrul Afacerilor Externe al Libanului, Abdallah Bou Habib, care și-a exprimat speranța la o întrevedere G7 din Italia.
„În principiu, [premierul israelian Benjamin] Netanyahu a fost de acord și noi suntem de acord, ca guvern”, a declarat Bou Habib pentru postul italian de televiziune Rai.
„Decizia finală aparține Cabinetului israelian”, a mai spus ministrul.
Cabinetul de securitate al Israelului era așteptat să se întrunească pe parcursul zilei de marți pentru a discuta și aproba cel mai probabil acordul, în cadrul unei ședințe prezidate de premierul Benjamin Netanyahu.
Această decizie ar pava calea pentru o declarație de armistițiu emisă de președintele SUA, Joe Biden, și președintele francez, Emmanuel Macron, au spus patru surse din guvernul libanez pentru Reuters, luni.
La Washington, purtătorul de cuvânt pentru securitate națională al Casei Albe, John Kirby, a spus că „suntem aproape”, dar „nimic nu este gata”. Președinția franceză a spus că discuțiile privind un armistițiu între Israel și gruparea libaneză Hezbollah, susținută de Iran, au înregistrat un „progres semnificativ”.
Negocierile pentru a opri luptele s-au concentrat pe restabilirea unei încetări a focului bazată pe Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt ultimului război major între Hezbollah și Israel în 2006.
Ambasadorul Israelului la Națiunile Unite, Danny Danon, a declarat luni că Israelul își va menține capacitatea de a lovi sudul Libanului în cadrul oricărui acord.
Libanul s-a opus anterior acordării unui astfel de drept Israelului, iar oficialii libanezi au declarat că o astfel de formulare nu este inclusă în proiectul de propunere. Doi oficiali israelieni au declarat pentru Reuters că Israelul are un acord paralel cu SUA care îi permite să ia măsuri în Liban împotriva „amenințărilor iminente”.
Ce prevede înțelegerea
Acordul cere Israelului să-și retragă trupele din sudul Libanului, în zonă urmând să fie staționate trupe ale armatei libaneze în următoarele 60 de zile. Hezbollah a spus că va pune capăt prezenței sale armate de-a lungul frontierei, la sud de râul Litani.
Propunerea a întrunit aprobare în Beirut, unde vicepreședintele parlamentului libanez, Elias Bou Saab, a spus pentru Reuters că nu există obstacole serioase în implementarea acestuia – decât dacă Netanyahu își schimbă părerea.
Semne ale unei evoluții diplomatice au fost acompaniate de o escaladare militară. Loviturile aeriene israeliene de marți au distrus mai multe suburbii din partea de sud a Beirutului controlate de Hezbollah, în timp ce gruparea armată a lansat rachete înspre Israel.
- Te-ar putea interesa și: Israelul încearcă să slăbească influența politică și economică a grupării Hezbollah
Distrugerile imense provocate de loviturile armatei israeliene - scrie Reuters - scot în evidență „factura” uriașă a reconstrucției pe care Libanul, aflat în crize succesive de câțiva ani și cu peste un milion de persoane strămutate, trebuie să o suporte.
În Israel, o eventuală încetare a focului va deschide calea pentru întoarcerea a 60.000 de persoane în localitățile din nord, evacuate în momentul în care Hezbollah a început să lanseze rachete în sprijinul aliatului său palestinian Hamas, considerat grupare teroristă în SUA și UE, la o zi după atacul grupării din 7 octombrie 2023.
Israelul a aplicat lovituri masive milițiilor Hezbollah de când a trecut la ofensivă împotriva grupului în septembrie, ucigându-l pe liderul său Sayyed Hassan Nasrallah și pe alți comandanți de rang înalt, lovind totodată și în zonele din Liban în care grupul deține influența.
Hezbollah a lansat aproximativ 250 de rachete duminică, într-una dintre cele mai puternice baraje de până acum. Orașul Nahariya, din nordul Israelului, a fost ținta mai multor tiruri de rachete în cursul nopții.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Visul Georgian, pe cai mari: și-ar putea alege un președinte de țară loial
Partidul de guvernământ din Georgia este pe cale să își consolideze și mai mult controlul asupra puterii, parlamentul votând marți pentru alegerea unui nou președinte luna viitoare, în conformitate cu noi reguli care garantează că un loialist va obține funcția.
Țara de la Marea Neagră, amintește AFP, trece prin vremuri tumultoase de la alegerile parlamentare contestate din 26 octombrie, în urma cărora partidul Visul Georgian, aflat la putere de peste un deceniu, a obținut majoritatea.
Partidul Visul Georgian a fost acuzat de pași înapoi în ce privește democrația și de îndepărtarea țării de Europa, spre deliciul Rusiei.
Susținând că votul din octombrie a fost fraudat, parlamentarii opoziției au boicotat noul parlament, inaugurat luni. Președinta în exercițiu, Salome Zurabișvili, a declarat noua legislatură „neconstituțională” și a promis că va încerca să anuleze rezultatele alegerilor.
- Te-ar putea interesa și: Noul parlament al Georgiei, în ședință inaugurală. Opoziția și președinta o boicotează
Partidul neagă acuzațiile de fraudă electorală.
În ciuda boicotului opoziției și președintei, deputații georgieni au votat marți pentru alegerea noului președinte la 14 decembrie.
În conformitate cu modificările constituționale adoptate de Visul Georgian în 2017, președintele va fi ales pentru prima dată de un colegiu electoral în locul votului popular.
Noul proces face ca viitorul președinte să fie mai mult ca sigur un loialist al Visului Georgian, odată ce Zurabișvili - aflată în conflict permanent cu partidul de guvernământ - își va pierde funcția.
Parlamentul vrea ca inaugurarea noului lider pentru un mandat de cinci ani să aibă loc la 29 decembrie.
Experții în drept constituțional afirmă că deciziile luate de noul parlament nu sunt valabile, deoarece nu s-a luat încă nicio decizie cu privire la cererea lui Zurabișvili de anulare a rezultatelor alegerilor din octombrie.
Conform noului proces, un colegiu de 300 de membri, format din toți cei 150 de deputați și reprezentanți ai autorităților locale și regionale, va alege noul președinte, al cărui rol este în mare parte ceremonial. Alegerea se va face prin vot deschis și fără dezbatere prealabilă în parlament.
Candidații trebuie să fie desemnați de cel puțin 30 de membri ai organismului de selecție, asupra căruia Visul Georgian va avea un control deplin, deoarece deține majoritatea atât în parlamentul național, cât și în consiliile regionale și locale.
Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină două treimi din voturi. Dacă acest lucru nu se întâmplă, în aceeași zi va avea loc un al doilea tur, în care este suficientă o majoritate simplă.
Reforma constituțională a redus și mai mult puterile viitorului lider.
Președintele va rămâne șeful statului, comandantul suprem și reprezentantul oficial al țării pe scena mondială, dar nu va mai avea dreptul de a purta negocieri cu alte țări sau de a declara legea marțială fără aprobarea premierului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Ministerul Educației începe selectarea loturilor olimpice pentru elevi
În anul curent de studii vor fi organizate și desfășurate 23 de olimpiade și concursuri republicane, anunță Ministerul Educației. Totodată, elevii din R. Moldova vor participa la 20 de concursuri și olimpiade regionale și internaționale, cu patru mai multe decât anul trecut.
Potrivit autorităților din Educație, pentru a selecta loturile olimpice naționale, urmează să fie organizate 12 baraje de selecție la opt discipline de concurs: matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, științe, limba engleză și limba franceză.
Consiliul Central de Coordonare a aprobat, pe 26 noiembrie, programul activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte din învățământul general pentru anul 2025.
Tot în cadrul ședinței de marți a fost aprobat un buget de peste două milioane de lei pentru premiile ce vor fi acordate elevilor premianți în cadrul olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale din anul 2024. Elevii vor fi premiați la data de 17 decembrie, curent, în cadrul festivității „Gala Olimpicilor” 2024.
- Te-ar putea interesa și: Cum sunt descoperiți copiii supradotați și ce șanse au pentru a se dezvolta în R. Moldova
În 2024, elevii din R. Moldova au obținut locuri de frunte la mai multe olimpiadele internaționale. Pentru a patra ediție consecutiv, tinerii moldoveni au revenit acasă cu aur de la Olimpiadă mondială de robotică pentru liceeni FIRST Global Challenge, care s-a desfășurat în perioada 26-29 septembrie în Atena, Grecia. Competiția a reunit 193 de țări ale lumii.
Anul trecut, 38 de elevi au obținut rezultate remarcabile la 16 concursuri și olimpiade regionale și internaționale, fiind premiați în cadrul Galei Olimpicilor 2023. Au fost premiați și 29 de profesori care au pregătit loturile olimpice.
Elevii s-au întors acasă cu 52 de premii, dintre care șase medalii de argint, 25 de medalii de bronz, 18 mențiuni de onoare, un loc 4 la proba pe echipe și două premii speciale în cadrul concursului de știință și inginerie.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Farmaciile vor fi obligate să colecteze deșeurile farmaceutice de la cetățeni
Până la finele anului 2025, toate farmaciile vor fi obligate să colecteze în containere speciale medicamentele expirate de la cetățeni. Acestea vor fi preluate de distribuitorii de medicamente, pentru a le transporta agenților economici care se vor ocupa de distrugerea lor inofensivă.
Prevederile se regăsesc în regulamentul cu privire la gestionarea deșeurilor farmaceutice, care se află în consultări publice până la data de 6 decembrie.
Regulamentul prevede ca farmaciile să colecteze toate deșeurile medicale și/sau suplimentele alimentare de la populație. Farmaciile vor avea un panou informativ despre colectarea medicamentelor în mod gratuit.
Odată aduse la farmacie, deșeurile medicale vor fi preluate de farmacist și colectate în containere speciale pentru:
-deșeuri de medicamente citotoxice și citostatice;
- deșeuri farmaceutice ce conțin substanțe psihotrope și stupefiante;
- deșeuri farmaceutice rezultate din activitatea unității farmaceutice;
Containerele vor fi amplasate într-un spațiu/zonă de stocare temporară a deșeurilor farmaceutice colectate de la populație, în condiții inaccesibile pentru alte persoane.
Toate aceste deșeuri vor fi preluate de către distribuitorii de medicamente pentru a le va transporta nemijlocit la agentul economic care se va ocupa de nimicirea lor.
Deșeurile farmaceutice vor fi preluate în ambalaj primar (fiolă, flacon, blister, tub, plicuri etc.), fără cutii de carton și instrucțiuni, indiferent de starea lor fizică. La completarea containerului până la linia de marcare (trei pătrimi din volumul recipientului), unitatea farmaceutică informează distribuitorul angro de medicamente (nu mai rar decât o dată la 6 luni) despre necesitatea preluării acestora.
„Distribuitorul de medicamente cu care farmacia are un contract livrează medicamente și este obligat, în schimb, să preia periodic reziduurile farmaceutice”, explică Europei Libere directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale Dragoș Guțu.
- Te-ar putea interesa și: Autoritățile vor să se deschidă mai multe farmacii la sate și mai puține la Chișinău
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale va fi responsabilă de gestionarea documentelor și taxelor.
„În întregul sistem de gestionare va fi o singură taxă care va fi achitată de importatorul de medicamente (în mărime de 0,3% din valoarea lotului devamat). Taxa va acoperi ulterior nimicirea inofensivă a tuturor deșeurilor farmaceutice colectate de la populație”, spune Dragoș Guțu.
Odată cu implementarea regulamentului, autoritățile planifică să colecteze până la 90 la sută dintre deșeurile medicale.
În prezent, farmaciile nu sunt obligate să colecteze deșeurile farmaceutice de la populație. Câteva lanțuri de farmacii le colectează din proprie inițiativă.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Interpol revine asupra dosarului lui Vladimir Plahotniuc, anunță Procuratura Anticorupție
Interpol a acceptat să revină asupra deciziei sale din iulie 2020, prin care a refuzat să îl dea în căutare internațională pe fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc.
La cererea autorităților moldovene, Interpol va examina din nou cazul oligarhului fugar, în baza unor noi circumstanțe, a anunțat Procuratura Anticorupție (PA).
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat marți că Republica Moldova va putea astfel să prezinte noi argumente pentru darea în căutare internațională și reținerea lui Plahotniuc, care este cercetat în dosarul numit și „furtului miliardului” privind devalizarea sistemului bancar din 2014.
- Te-ar putea interesa și: Plahotniuc a obținut câștig de cauză la tribunalul UE, dar rămâne pe listele de sancțiuni
„Vladimir Plahotniuc și avocații lui vor avea oportunitatea să prezinte informații și argumente suplimentare, dar și Republica Moldova va avea o șansă să explice de ce această cauză penală este una corectă, legală, care respectă toate principiile Constituției Interpol, astfel încât Vladimir Plahotniuc să fie anunțat în căutare, să fie arestat și extrădat, adus înapoi în Republica Moldova, pentru a fi tras la răspundere penală pentru rolul său în tot ceea ce înseamnă frauda bancară”, a declarat Veronica Dragalin.
Din aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o schemă de corupție prin care au fost afectate deciziile Comisiei INTERPOL de a bloca Notificările Roșii și anunțurile de căutare internațională. Astfel, Procuratura Anticorupție a formulat o cerere către INTERPOL, cerând revizuirea deciziei din iulie 2020 prin care cererea de căutare internațională a lui Plahotniuc a fost respinsă.
La 25 noiembrie 2024, Procuratura Anticorupție a fost informată despre decizia Comisiei INTERPOL, care a acceptat cererea Republicii Moldova de a revizui și examina din nou cazul lui Vladimir Plahotniuc pe baza noilor circumstanțe, anunță un comunicat al PA.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Rusia avansează rapid pe frontul din estul Ucrainei, iar aliații Kievului nu resping varianta trimiterii de trupe
Armata rusă avansează în cel mai rapid ritm de la primele zile ale invaziei din 2022 pe frontul din estul țării, reușind să cucerească un teritoriu similar cu jumătate din suprafața Londrei, doar în ultima lună, spun mai mulți analiști și bloggeri.
Războiul intră în ceea ce unii oficiali ruși și occidentali spun că ar putea fi cea mai periculoasă fază, după ce forțele Moscovei au obținut mari câștiguri teritoriale, iar Statele Unite au permis Kievului să riposteze cu rachete cu rază lungă de acțiune, furnizate de Washington, scrie Reuters.
„Rusia a setat noi recorduri săptămânale și lunare de capturare a teritoriului ucrainean”, a spus agenția independentă de știri rusă Agentstvo într-o relatare.
Armata rusă a ocupat aproximativ 235 de kilometri pătrați din teritoriul Ucrainei doar în ultima săptămână, ceea ce reprezintă un record pentru 2024, a spus sursa.
Forțele ruse au ocupat de la începutul lunii noiembrie 600 de kilometri pătrați, a adăugat Agentstvo, care citează date furnizate de DeepState, un grup de analiști cu legături în armata ucraineană, care studiază imaginile din lupte și furnizează hărți ale frontului.
Armata rusă a început să avanseze mai rapid în estul Ucrainei în iulie, odată ce forțele ucrainene au lansat incursiunea transfrontalieră în regiunea rusească Kursk. De atunci, avansul rusesc a accelerat, potrivit hărților compilate din sursele publice.
Rusia controlează în prezent 18% din teritoriul Ucrainei, adică toată Crimeea și peste 80% din Donbas, format din regiunile Lugansk și Donețk, de rând cu peste 70% din Zaporojie și Herson, precum și sub 3% din regiunea Harkov, potrivit acelorași surse.
- Te-ar putea interesa și: INTERVIU. În estul Ucrainei s-ar putea crea o zonă imensă de descurajare a Rusiei (Lt.-col. J. Matisek, SUA)
Nici Moscova, nici Kievul nu au publicat date privind pierderile înregistrate, dar serviciile de informații occidentale estimează că acest bilanț ar fi de numărul sutelor de mii de răniți și uciși, în timp ce zone întregi din sudul Ucrainei au ajuns pustii.
Președintele rus, Vladimir Putin, care a schimbat conducerea Ministerului Apărării în mai, a spus în mod repetat că forțele ruse avansează într-un mod mult mai eficient și că Rusia își va realiza toate obiectivele propuse în Ucraina.
Institutul pentru Studiul Războiului (din SUA) crede că avansul forțelor ruse în sud-estul Ucrainei este datorat în mare parte descoperirii de către acestea și exploatării vulnerabilităților liniilor de apărare ucrainene.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că pacea nu va putea fi stabilită până ce toate trupele ruse nu vor fi retrase de pe teritoriile capturate de Moscova, incluzând Crimeea. Dar depășite numeric, forțele ucrainene se confruntă cu dificultăți în a recruta noi soldați și furniza echipamente pentru noile unități.
Zelenski a mai spus că în opinia sa, principalul obiectiv al lui Putin este ocuparea întregului Donbas, și alungarea trupelor ucrainene din regiunea Kursk, unde o parte este controlată de Kiev din august.
Trimiterea de trupe, la nivel de discuții
Șeful diplomației britanice, David Lammy, a spus marți, 26 noiembrie, că Londra nu va trimite trupe în Ucraina, după ce presa internațională a scris despre faptul că Marea Britanie și Franța ar discuta o asemenea variantă, notează dpa.
Dezbaterea, scrie Le Monde, a fost reluată în urma vizitei premierului Keir Starmer în Franța pentru comemorarea zilei de 11 noiembrie, când a fost încheiat armistițiul ce a pus capăt Primului Război Mondial.
Lammy a spus însă jurnaliștilor, marți, că poziția Londrei în această privință nu s-a schimbat și că Marea Britanie va continua să sprijine Ucraina inclusiv prin instruirea militarilor ei, dar fără a trimite trupe pe front. Biroul premierului britanic a emis un comunicat similar, dar a ținut să precizeze că anterior au existat un număr limitat de militari care au furnizat instruire în domeniul medical.
În Franța, ministrul Afacerilor Externe, Jean-Noel Barrot, a spus pentru BBC că aliații occidentali nu trebuie să pună nicio limită în privința sprijinului pentru Ucraina împotriva Rusiei. Întrebat dacă asta înseamnă inclusiv trimiterea trupelor franceze în luptă, el a spus că „nu se exclude nici o variantă”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
R. Moldova se pregătește să aplice directiva europeană privind stocarea produselor petroliere
Republica Moldova se pregătește să introducă gradual, până în 2030, obligația de stocare a produselor petroliere în cantități ce ar acoperi 90 de zile de importuri medii zilnice nete, a anunțat secretarul de stat de la Ministerul Energiei, Constantin Borosan, la un forum internațional de la Paris.
Chișinăul își propune să transpună astfel directiva europeană privind stocarea produselor petroliere. Stocurile ar urma să fie gestionate după un model hibrid: 50% din obligația de stocare ar urma să revină unei instituții de stat, subordonată Ministerului Energiei, și 50% - importatorilor, potrivit oficialului.
Constantin Borosan a spus că un proiect de lege elaborat de ministerul de profil propune ca până la 60% din stocurile de produse petroliere să fie depozitate în Republica Moldova, restul - pe teritoriul țării de import.
- Te-ar putea interesa și: Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Rezultatele nu sunt, deocamdată, clare
Secretarul de stat Constantin Borosan a participat la exercițiul de simulare a unei crize petroliere regionale, organizat la Paris de Agenția Internațională pentru Energie (AIE), a anunțat luni Ministerul Energiei. Exercițiul și-a propus să testeze gradul de reziliență a țărilor membre la o potențială criză și mecanismele de intervenție ale AIE.
Republica Moldova a fost invitată în premieră să participe la acest exercițiu, deși nu este membră a Agenției Internaționale pentru Energie. În martie 2024, Ministerul Energiei a semnat un memorandum de cooperare cu AIE. Țările membre ale AIE au obligația de a deține stocuri de produse petroliere echivalente cu cel puțin 90 de zile de importuri nete de petrol și de a fi pregătite să răspundă în mod colectiv la perturbări grave ale aprovizionării ce afectează piața mondială a petrolului.
Vezi și: Ar arunca în aer prețurile la petrol un eventual război între Iran și Israel?
Potrivit secretarului de stat Constantin Borosan, Republica Moldova este dependentă în totalitate de importurile de petrol. Aproape întreaga cantitate de motorină și benzină este importată prin intermediul companiilor petroliere, care sunt subsidiare ale rafinăriilor din România, dar și prin intermediul porturilor maritime și fluviale din România.
Exercițiul de simulare a crizei regionale a arătat cât de vulnerabilă este Republica Moldova la o potențială perturbare a livrărilor de produse petroliere, a spus oficialul. Borosan a adăugat că, de obicei, stocurile comerciale ale țării asigură până la 20 de zile de consum intern. În luna mai 2022, din cauza provocărilor logistice legate de invazia Rusiei în Ucraina, stocurile comerciale de motorină și benzină au fost erau suficiente doar pentru trei zile de consum curent.
Produsele petroliere rămân sursa de energie dominantă în Republica Moldova, cu un consum anual de 1 130 ktep (kilotone de echivalent petrol). Potrivit Balanței energetice a țării, produsele petroliere dețin cea mai mare cotă din consumul final brut de energie sau 43%, urmate de gaze naturale cu 22%, biocombustibili și lemne de foc – 21% și energie electrică – 12%, precizează Ministerul Energiei.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Trei uzbeci, arestați în cazul omorului rabinului moldo-israelian în EAU
Poliția din Emiratele Arabe Unite (EAU) a arestat luni, 25 noiembrie, trei cetățeni uzbeci, care sunt suspectați de implicare în omorul rabinului moldo-israelian Zvi Kogan, caz care a atras reacții la nivel internațional.
Comunicatul Ministerului Afacerilor Interne al EAU nu spune nimic despre motivul pentru care rabinul ar fi fost ucis, dar un oficial al Ministerului israelian al Afacerilor Externe a spus pentru AP că Kogan ar fi fost ucis din cauza „a cine era”, făcând referire la faptul că acesta a fost un rabin ultraortodox.
Autoritățile de la Abu Dhabi au publicat și numele celor trei cetățeni uzbeci implicați în omor. Este vorba despre Olimboy Tohirovich și Mahmudjon Abdurakhim, ambii în vârstă de 28 de ani și Azizbek Kamilovich, în vârstă de 33 de ani. Presa de stat a difuzat imagini cu cei trei bărbați legați la ochi și în uniforme de pușcăriași.
Ancheta poliției din EAU este încă la faza preliminară și este pregătită pentru a fi transmisă procurorilor „pentru investigații suplimentare”, a mai spus Ministerul Afacerilor Interne al EAU. Nu a fost imediat clar dacă cei trei bărbați au avocați sau dacă au solicitat asistență consulară.
Consulatul uzbek din Dubai nu a răspuns la o solicitare de comentarii cu privire la arestări. Presa israeliană a scris, făcând referire la oficiali anonimi din serviciile de securitate, că uzbecii au fost implicați în omorul lui Kogan, care deținea cetățenia israeliană și moldoveană, dar se afla în Emiratele Arabe Unite în baza statutului de rezident. Anterior, uzbecii și alte bande criminale transnaționale au fost angajați în comploturi puse la cale de serviciile iraniene, care vizau disidenți și alte persoane.
Zvi Kogan avea 28 de ani și a fost dat dispărut joi, 21 noiembrie, fiind găsit mort duminică, 24 noiembrie. Autoritățile israeliene au acuzat serviciile iraniene de implicare în această crimă, acuzație respinsă de ambasada Iranului la Abu Dhabi.
Kogan trăia în Dubai, unde administra un magazin alimentar kosher, într-o comunitate evreiască a cărui număr a crescut tot mai mult de la semnarea Acordurilor Abraham în 2020, prin care EAU și alte state arabe au stabilit relații diplomatice cu Israelul.
Trupul lui Kogan a fost adus înapoi în Israel luni, 25 noiembrie. Procesiunea funerară a avut loc la Kfar Chabad , înainte ca rabinul să fie îngropat pe Muntele Măslinilor, din Ierusalimul de Est.
Vestea omorului lui Kogan a atras reacții puternice în special din partea Statelor Unite, țară implicată în procesul de pace dintre Israel și vecinii lui arabi. Secretarul de stat american, Anthony Blinken, l-a sunat pe șeicul Abdullah bin Zayed Al Nayhan, ministrul de Externe al EAU, pentru a condamna omorul lui Kogan și a-și exprima aprecierea pentru cooperarea strânsă „în materie de securitate” dintre SUA și EAU, precum și alți parteneri din regiune.
Jared Kushner, ginerele președintelui ales Donald Trump, care a contribuit la negocierea Acordurilor Abraham, a promis 1 milion de dolari pentru Chabad EAU, organizația religioasă pentru care a lucrat Kogan. Fratele lui Kushner, Joshua, a promis un alt milion de dolari.
- Te-ar putea interesa și: Uciderea rabinului moldo-israelian Zvi Kogan în EAU, condamnată la nivel internațional
Kogan era un emisar al mișcării Chabad Lubavitch, o ramură proeminentă și foarte respectuoasă a iudaismului ultraortodox cu sediul în cartierul Crown Heights din Brooklyn, New York.
Moartea lui a fost deplânsă de filiala din Chișinău a organizației, dar și de președinta R. Moldova, Maia Sandu.
Emiratele Arabe Unite au o comunitate evreiască înfloritoare, cu sinagogi și întreprinderi care servesc mâncăruri kosher. Rimon Market, un magazin alimentar kosher pe care Kogan îl conducea pe aglomeratul Al Wasl Road din Dubai, a fost închis duminică.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Partide și celebrități din România se mobilizează după victoria șocantă a lui Georgescu
La o zi după aflarea victoriei neașteptate a ultranaționalistului Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, forțele politice democratice și celebrități din țara vecină au cerut oamenilor să facă front comun pentru apărarea democrației la turul al doilea, din 8 decembrie.
Partidul Național Liberal din România (PNL), al cărui candidat a ieșit abia pe locul al cincilea la primul tur, a anunțat că o va sprijini „fără negocieri” în turul al doilea pe pro-occidentala Elena Lasconi, șefa Uniunii Salvați România, clasată pe locul al doilea cu ceva mai puțin de 20% din voturi, față de cele 22,94% ale învingătorului.
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidențiale să voteze „inteligent”, pentru apărarea democraţiei şi a viitorului, a informat Digi24.ro.
„Pentru turul al doilea trebuie să votăm inteligent. Atât tot”, a declarat sportivul român de 20 de ani.
La Chișinău, Partidul Acțiune și Solidaritate din Republica Moldova a anunțat că o va susține în mod categoric pe Elena Lasconi și va face campanie pentru ea.
„Elena Lasconi este un politician integru, principial, care va lupta pentru dezvoltarea economică și democratică a României în cadrul UE și NATO”, a declarat președintele PAS, Igor Grosu, citat de IPN.
„Pe 24 noiembrie au avut loc alegerile prezidențiale din România. Sunt mândru de faptul că românii basarabeni au venit în număr atât de mare la vot – peste 80 de mii de cetățeni din țara noastră și-au exprimat opinia politică, o prezență aproape dublă față de primul tur al prezidențialelor din 2019. Mă bucur că peste 80% dintre ei au votat candidați pro-democratici și pro-europeni, în timp ce extrema dreaptă a obținut un scor minuscul. Acest lucru demonstrează că românilor basarabeni le pasă de viitorul democratic și prosper al României și al Republicii Moldova”, a spus Igor Grosu.
De partea cealaltă, în Piața Universității din București a avut loc luni seară o manifestație neprogramată împotriva candidatului independent Călin Georgescu, după ce acesta a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 24 noiembrie. Manifestanți intervievați de Europa Liberă România s-au declarat surprinși și întristați de victoria lui Georgescu, cunoscut pentru declarații antisemite, pro-ruse și anti-occidentale.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Rezultatele nu sunt, deocamdată, clare
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, s-a întâlnit cu șeful Gazprom, Alexei Miller, pentru a discuta despre numirea unei noi conduceri la Moldovagaz și livrările de gaze rusești către regiunea transnistreană. Comunicatele oficiale distribuite luni seara oferă puține detalii despre eventualele înțelegeri, menționând doar că aceste subiecte au fost abordate.
Vizita a avut loc în contextul în care livrările de gaze rusești în regiunea transnistreană ar putea fi oprite, după ce, la 1 ianuarie 2025, expiră un acord de tranzit prin Ucraina.
Ministerul Energiei spune că cele două chestiuni au fost discutate, iar noile candidaturi pentru conducerea Moldovagaz vor fi supuse procedurii repetate de votare.
Un comunicat emis de Gazprom, de asemenea laconic, a confirmat că s-a discutat despre căile de livrare a gazelor din 1 ianuarie, cât și datoria Moldovagaz către Gazprom. Ministerul moldovean al Energiei spune că părțile au convenit să reia consultările pe această chestiune.
- Te-ar putea interesa și: Podcastul Reporterii | Revenirea la gaze rusești pe malul drept ar fi sinucigașă. Pe malul stâng, este exact invers
Vizita ministrului Parlicov la St. Petersburg este prima călătorie a unui demnitar moldovean de un asemenea rang în Rusia în ultimii peste trei ani. Ultimul „vizitator” a fost predecesorul lui Parlicov în funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a mers la Moscova în octombrie 2021, când Rusia, în pregătirile de invadare a Ucrainei, a scumpit brusc gazele în prag de iarnă, aplicând o lovitură nu numai Republicii Moldova, ci tuturor consumatorilor europeni.
Comisia Europeană a cerut Chișinăului să pregătească toate planurile necesare înainte de așteptata oprire a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina spre regiunea transnistreană și a spus că este gata să ofere sprijin, dacă va fi nevoie, pentru a garanta securitatea energetică a R. Moldova.
Surse din Comisie au spus Europei Libere că executivul UE colaborează cu R. Moldova „pentru a asigura pe timpul acestei ierni securitatea energetică” a țării candidate, dar și „progresul ei către un sistem energetic mai modern și mai curat”, precum și „reducerea dependenței de importurile de energie din Rusia”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
PAS o va susține pe Elena Lasconi în turul doi al prezidențialelor din România
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, președintele Parlamentului, a îndemnat alegătorii români din Republica Moldova să sprijine în turul doi al alegerilor prezidențiale din România, din 6-8 decembrie, candidata USR, Elena Lasconi.
PAS va susține „în mod categoric” candidatul pro-european, Elena Lasconi, a declarat Igor Grosu, într-o postare pe Facebook.
„Elena Lasconi este un politician integru, principial, care va lupta pentru dezvoltarea economică și democratică a României în cadrul UE și NATO. De asemenea, avem încredere că Elena Lasconi va sprijini Republica Moldova și va oferi tot suportul necesar țării noastre în parcursul nostru de aderare la UE”, a spus liderul PAS.
Despre candidatul independent, Călin Georgescu, cel care a câștigat primul tur al alegerilor din România cu 22,94% din voturi, Grosu a spus că este „un candidat de extremă dreapta, care a exprimat în trecut simpatii față de grupări neo-fasciste, dar și față de dictatorul rus, Vladimir Putin”.
- Te-ar putea interesa și: S-au numărat toate voturile: Georgescu și Lasconi - în turul 2 al prezidențialelor din România
Elena Lasconi s-a situat pe primul loc în preferințele alegătorilor români din Republica Moldova, care au participat în număr record (peste 80 de mii) la primul tur al alegerilor. „Acest lucru demonstrează că românilor basarabeni le pasă de viitorul democratic și prosper al României și al Republicii Moldova”, a remarcat oficialul de la Chișinău.
În primul tur al alegerilor prezidențiale din România, PAS a promis sprijin pentru candidatul PNL, Nicolae Ciucă. Fostul premier și liderul liberalilor din România s-a situat pe locul cinci în alegeri, obținând 8,79% din voturi.
„Este crucial ca românii basarabeni să se mobilizeze mai mult ca niciodată pentru a o susține pe Elena Lasconi. Trebuie să protejăm România și Republica Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste, care admiră dictatorii. În turul 2 al prezidențialelor din România se decide nu doar soarta României, ci și a Republicii Moldova. O Românie prosperă, membră a UE și NATO, este absolut esențială pentru dezvoltarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat Igor Grosu.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Reducerea sărăciei și dependența excesivă de remitențele de peste hotare. Ce spune despre R. Moldova noul Raport de Țară al Băncii Mondiale
Banca Mondială a lansat luni la Chișinău Memorandumul Economic de Țară pentru Republica Moldova (MET). Documentul schițează problemele-cheie în dezvoltarea economică, dar și reformele necesare pentru accelerarea creșterii economice.
Raportul MET a fost prezentat în cadrul unui eveniment transmis în direct, la care au fost prezenți și reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării al R. Moldova. Organizatorii au subliniat progresele economice înregistrate de R. Moldova, printre care creșterea de zece ori a PIB-ului pe cap de locuitor în ultimii 22 de ani și reducerea nivelului sărăciei.
„Moldova a realizat progrese semnificative în parcursul său economic, avansând de la o economie cu venituri mici la una cu venituri medii-superioare”, a menționat Inguna Dobraja, directoare de țară a Grupului Banca Mondială pentru Moldova. Totuși, ea a atenționat că R. Moldova încă se confruntă cu productivitatea redusă în sectoarele non-agricole, dependența excesivă de remitențele în scădere și schimbările demografice ca reducerea și îmbătrânirea populației.
Reprezentanta Băncii Mondiale a menționat că R. Moldova are nevoie de un nou model de creștere economică, iar agenda pe termen lung a reformelor trebuie să promoveze „consolidarea unei economii mai competitive, mai rezistente, cu accent pe dezvoltarea sectorului privat”.
- Te-ar putea interesa și: Un nou program al Băncii Mondiale pentru R. Moldova, în valoare de 40 de milioane de dolari
Prezent la eveniment, Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a vorbit despre o agendă de reforme „ambițioasă” care ar transforma R. Moldova „într-o țară în care a face afaceri este ușor și atractiv”.
„Dezvoltarea economică durabilă continuă să fie prioritatea noastră principală, iar sectorul privat joacă un rol crucial în acest efort”, a spus Alaiba, adăugând că partenerii de dezvoltare precum Banca Mondială au un rol important în acest proces.
Ministrul a reafirmat că R. Moldova are nevoie de o creștere economică accelerată de 8-10% anual, în următorii ani.
„Nu ne putem permite să operăm cu termeni modești [...] Acest memorandum ne ajută să reflectăm și să identificăm domeniile în care să intervenim”, a adăugat Alaiba.
Adițional, raportul MET a venit cu un document ce vizează explorarea căilor de dezvoltare a sectorului industrial al R. Moldova. Potrivit analizei, R. Moldova ar putea să-și modernizeze baza industrială în două domenii diferite, dar sugestive pentru economia țării: sectorul automobilistic și cel farmaceutic. Ministrul a confirmat că sectorul industrial „a fost ignorat în ultimele trei decenii” și își propune să majoreze contribuția acestuia la PIB cu cel puțin 3% în următorii trei ani.
În total, Banca Mondială a acordat Republicii Moldova peste 2,1 miliarde de dolari pentru mai mult de 70 de operațiuni.
În prezent, portofoliul de țară include 14 proiecte active, cu un angajament total de 849 milioane de dolari.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
S-au numărat toate voturile: Georgescu și Lasconi - în turul 2 al prezidențialelor din România
Călin Georgescu, un candidat independent mai puțin cunoscut, cu vederi anti-occidentale și ultranaționaliste, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România, din 24 noiembrie, cu 22,94% din voturi, într-o victorie pe care presa românească și internațională o numește „șocantă”.
Pe locul al doilea s-a clasat cu 19,18 % din voturi Elena Lasconi, candidata formațiunii pro-vestice Uniunea Salvați România, care l-a depășit pe ultima „sută de metri” pe premierul social-democrat Marcel Ciolacu (19,15%).
Georgescu, un inginer agronom în vârstă de 62 de ani și Lasconi, fostă jurnalistă, primărița unui oraș din România (52 de ani) se vor confrunta în turul al doilea, la 8 decembrie.
Lasconi a câștigat în R. Moldova și în câteva județe din România (București, Ilfov, Cluj, Timiș, Brașov, Iași), dar Georgescu a obținut cele mai multe voturi în multe alte regiuni din România și în diasporă (43,35%), mai ales în țări vest-europene.
- Te-ar putea interesa și: Cum digeră politicienii de la Chișinău „surpriza” românească de la prezidențiale
Premierul social-democrat Marcel Ciolacu, cotat înaintea alegerilor cu prima șansă de victorie, dar clasat în cele din urmă numai pe locul al treilea, și-a dat demisia luni din fruntea partidului său.
Ca și la primul tur, în turul al doilea în străinătate, inclusiv în R. Moldova, se va putea vota începând de vineri - adică din 6 decembrie, la prânz, și până duminică, 8 decembrie, la 21.
Victoria în primul tur a lui Georgescu, care nu figura printre candidații cu șanse în sondaje și a fost îndepărtat în trecut pentru poziții prea radicale din partidul naționalist AUR, a fost pusă de unii observatori pe seama publicității politice mascate de care a avut parte pe rețelele sociale, în primul rând pe Tik Tok, dar și a neîncrederii multor alegători în curentele politice consacrate.
Primul politician cunoscut care l-a felicitat pe Georgescu pentru victorie a fost liderul pro-rus al socialiștilor moldoveni, fostul președinte Igor Dodon, care a spus că românii ar fi pus pe primul loc prin votul lor „interesul național”.
Victoria neașteptată a lui Georgescu vine cu doar o săptămână înaintea alegerilor parlamentare din România, făcându-i pe unii suporteri ai orientării euroatlantice a țării din UE și NATO să se teamă de o continuare, la nivel de partide, a tendinței de respingere a acestei apartenențe.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
ANI: Ilan Șor nu a declarat o avere de peste 10 milioane lei
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat că oligarhul fugar Ilan Șor nu a trecut în declarațiile de venit circa 10 milioane de lei, în decurs de șapte ani. Inspectorii propun ca acestuia să i se interzică să dețină funcții publice și să-i fie confiscată averea nedeclarată.
ANI a emis actul de constatare pe numele lui Ilan Șor la 25 noiembrie. Inspectorii i-au verificat veniturile și cheltuielile începând cu 2015, când a devenit primar de Orhei. De asemenea, au examinat declarațiile sale de venit, în perioada în care a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (din 2019 până în 2022). Inspectorii spun că nu au reușit să afle poziția lui Șor în legătură cu aceste verificări, deoarece scrisorile pe care le-au trimis la domiciliul său din Moldova au fost întoarse expeditorului.
Inspectorii ANI afirmă că, în anul 2015, cheltuielile lui Ilan Șor și ale membrilor familiei sale au depășit veniturile oficiale de aproape 47 de ori, și au constituit 6,4 milioane de lei. Ei au găsit alte 4,3 milioane de lei venituri nedeclarate din 2016 până în 2022. Potrivit ANI, Șor își alimenta conturile bancare cu numerar, pe care nu l-a indicat în declarațiile de venit. Inspectorii au mai arătat că Șor a împrumutat aproximativ 46 de milioane de lei de la mama sa vitregă, Ilona Șor, din 2015 până în 2022. De asemenea, în timpul perioadei de audit, familia Șor a vândut un apartament pentru suma de 3,6 milioane de lei.
ANI a concluzionat că oligarhul nu a indicat cel puțin trei imobile în declarațiile sale de venit. Inspectorii au obținut o parte din informații consultând cererea soției lui Șor (interpreta rusă Jasmine) privind obținerea cetățeniei moldovenești contra investiții. Astfel, ei au constatat că, în 2019, Ilan Șor nu a indicat în declarațiile sale de venit 24 de milioane de ruble (aproximativ 7,1 milioane de lei), pe care Jasmine le-a încasat din vânzarea a două imobile.
După ce au finalizat auditul, inspectorii ANI au declarat că vor merge în instanță și vor cere confiscarea proprietăților pe care Șor le-a obținut ilegal. De asemenea, aceștia vor să îi interzică lui Șor, pentru o perioadă de trei ani, să dețină funcții publice, inclusiv cele de primar și deputat.
***
Ilan Șor a devenit primar de Orhei în 2015, la câteva luni după ce a fost acuzat de complicitate la furtul unui miliard de dolari din trei bănci moldovenești în 2014. Șor a condus Partidul Ravnopravie, pe care l-a redenumit după numele său în octombrie 2016.
În februarie 2019, Șor a devenit deputat în Parlament, însă numai peste câteva luni, în iunie, a fugit din Moldova împreună cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat de la guvernare. Șor și-a câștigat al doilea mandat de deputat în alegerile parlamentare anticipate din 2021, în timp ce se ascundea în Israel de justiția moldoveană.
În aprilie 2022, Curtea de Apel Chișinău l-a găsit pe Șor vinovat de complicitate la furtul miliardului și l-a condamnat în contumacie la 15 ani de închisoare. În luna iunie a aceluiași an, Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova a dizolvat Partidul Șor, constatând că acesta utiliza în mod regulat fonduri din surse dubioase și amenința sistemul democratic al Republicii Moldova. În baza deciziei Curții Constituționale, lui Șor i-a fost retras mandatul de deputat și nimeni din fostul partid Șor nu a fost autorizat să îi ia locul.
În 2023, Șor s-a mutat din Israel în Rusia, de unde critică în mod regulat partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate și pe președinta Maia Sandu.
Șor pledează nevinovat pentru complicitate la furtul miliardului, iar avocații săi au contestat verdictul la Curtea Supremă de Justiție.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Noul parlament al Georgiei, în ședință inaugurală. Opoziția și președinta o boicotează
Parlamentul georgian nou ales s-a întrunit luni în sesiune inaugurală. Parlamentarii opoziției și președinta țării n-au participat, iar mii de protestatari s-au adunat afară, acuzând din nou partidul de guvernământ de fraudarea votului sub influența Rusiei.
Alegerile din 26 octombrie, care au menținut la putere partidul Visul Georgian, au fost văzute în general ca un referendum privind eforturile țării de a adera la Uniunea Europeană, notează Associated Press.
Partidele de opoziție au refuzat să participe la inaugurarea de luni, așa că doar 88 de membri ai partidului Visul Georgian au fost prezenți în sală la prima sesiune a parlamentului de 150 de locuri.
Nika Melia, liderul Coaliției pentru schimbare, a promis că opoziția „va face totul pentru a învinge așa-numitul guvern, guvernul autoproclamat".
„Aceasta este lupta dintre cei care cer libertate și cei care încearcă să consolideze regimul profund autoritar", a mai spus el.
Președinta Salome Zurabișvili, care a respins rezultatele oficiale ale alegerilor din octombrie și a refuzat să recunoască legitimitatea parlamentului, nu a participat la sesiunea de deschidere.
Zurabișvili, a cărei funcție este mai mult ceremonială, a declarat pe X că parlamentul este neconstituțional, date fiind dovezile de fraudă electorală - așa că ea nu își va îndeplini datoria constituțională de a-l inaugura. Zurabișvili a depus mai înainte o plângere la Curtea Constituțională, susținând că două principii fundamentale garantate de constituție - secretul votului și universalitatea acestuia - au fost încălcate.
Câteva mii de protestatari s-au adunat în fața parlamentului pe o vreme ploioasă, luni, la Tbilisi, față în față cu forțele de ordine.
„Guvernul ne-a furat alegerile", a declarat studentul Vaho Sebiskveradze. „ Și nu este vorba doar despre alegeri - este vorba despre furtul viitorului european de la poporul georgian, națiunea georgiană și tineretul georgian."
Comisia Electorală Centrală a declarat că Visul Georgian a câștigat aproximativ 54% din voturi în octombrie. Liderii săi au respins afirmațiile opoziției privind frauda.
Observatorii electorali europeni au declarat că alegerile au avut loc într-o atmosferă de „dezbinare" marcată de cazuri de mită, vot dublu și violență fizică.
- Te-ar putea interesa și: Miting pro-european la Tbilisi. Președinta Georgiei spune că partidul de guvernământ a „capturat” Georgia
Criticii au acuzat Visul Georgian - înființat de Bidzina Ivanișvili, un miliardar care și-a făcut averea în Rusia - că devine din ce în ce mai autoritar și pro-rus. Recent, partidul a promovat legi similare cu cele utilizate de Kremlin pentru a reduce libertatea de exprimare și drepturile LGBTQ+.
În iunie, Uniunea Europeană a suspendat pe termen nelimitat procesul de aderare a Georgiei, după ce parlamentul țării a adoptat o lege care impune organizațiilor care primesc peste 20% din finanțare din străinătate să se înregistreze ca „urmărind interesele unei puteri străine", la fel ca într-o lege rusă folosită pentru a discredita organizațiile care critică guvernarea.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Familiile copiilor cu dizabilități vor primi câte 3.300 de lei la sfârșit de an
Ministerul Muncii și Protecției Sociale va acorda plăți unice, în valoare de 3.300 de lei, familiilor care au copii cu dizabilități severe, accentuate și medii. Astfel, peste 11 400 de familii din R. Moldova vor beneficia de aceste îndemnizații.
Familiile beneficiare vor primi notificări din partea Guvernului, în care vor fi anunțate cum își pot ridica plățile. Decizia face parte din noul pachet de suport al ministerului, elaborat cu susținerea Programului Alimentar Mondial (PAM).
Plata va fi disponibilă la oficiile poștale din toată țara de la data de 10 decembrie. Pentru a beneficia de plata unică, părintele sau reprezentantul legal al copilului care primește alocația socială va trebui să prezinte buletinul de identitate la oficiul poștal.
- Te-ar putea interesa și: Cum ajută statul un copil cu o boală rară
Autoritățile au avut un program similar și în 2023. În decembrie anul trecut, ministerul a oferit câte 5 000 de lei celor 3 019 de familii care au la îngrijire și supraveghere copii cu dizabilități severe.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Avion cargo DHL, prăbușit în Lituania. A murit un membru spaniol al echipajului
Un avion de marfă DHL s-a prăbușit la apropierea de un aeroport din capitala Lituaniei, Vilnius, și a lovit o casă luni dimineață, omorând un membru spaniol al echipajului. Cauza prăbușirii este în curs de investigare.
O înregistrare video de supraveghere a unei companii din apropiere a arătat avionul coborând normal în timp ce se apropia de aeroport, iar apoi explodând într-o minge uriașă de foc în spatele unei clădiri. Momentul impactului nu a putut fi văzut în înregistrarea video, notează Associated Press.
Șeful serviciului de pompieri a declarat că avionul a „derapat” câteva sute de metri, iar fotografiile au arătat fum ieșind dintr-o clădire avariată, într-o zonă cu copaci.
„Din fericire, în ciuda faptului că prăbușirea a avut loc într-o zonă rezidențială, nu s-au pierdut vieți în rândul populației locale", a declarat prim-ministra Ingrida Šimonytė după întâlnirea cu salvatorii.
Echipele de salvare au izolat zona, iar fragmente din avion, în culoarea galbenă caracteristică companiei, au putut fi văzute printre resturile împrăștiate la locul accidentului.
Avionul cargo transporta patru persoane când s-a prăbușit la ora locală 5:30 dimineața. O persoană, un cetățean spaniol, a fost declarată moartă, iar ceilalți trei membri ai echipajului - un spaniol, un german și un lituanian - au fost răniți, a declarat Ramūnas Matonis, șeful departamentului de comunicare al poliției lituaniene, într-un e-mail.
Aeronava DHL era operată de Swiftair, un contractor cu sediul la Madrid. Nici DHL, nici Swiftair nu au oferit comentarii imediate.
„Oamenii au fost evacuați”
„Infrastructura rezidențială din jurul casei lovite era în flăcări, iar casa a fost ușor avariată, dar am reușit să evacuăm oamenii", a declarat Renatas Požėla, șeful Departamentului de Pompieri și Salvare.
Radiodifuzorul public lituanian LRT, citând un oficial de urgență, a declarat că două persoane au fost duse la spital după accident, iar una a fost declarată moartă.
Persoana care a fost ucisă era membru al echipajului de zbor, dar nu pilotul, au declarat oficialii. Pompierii au eliberat doi piloți din cabina de pilotaj, dintre care unul a fost rănit mai grav, potrivit comisarului general al poliției lituaniene Arūnas Paulauskas.
Acesta a declarat că anchetatorii iau în considerare cauze posibile, inclusiv defecțiuni tehnice și erori umane, și nu au exclus posibilitatea unui act terorist.
Prim-ministra a avertizat împotriva speculațiilor, afirmând că anchetatorii au nevoie de timp pentru a-și face treaba.
„Agențiile responsabile lucrează cu sârguință", a declarat Šimonytė. „Îi îndemn pe toți să aibă încredere în capacitatea autorităților de anchetă de a desfășura o investigație amănunțită și profesionistă într-un interval de timp optim. Numai aceste investigații vor scoate la iveală adevăratele cauze ale incidentului - speculațiile și presupunerile nu vor ajuta la stabilirea adevărului."
Autoritatea aeroportuară lituaniană a identificat aeronava ca fiind un avion cargo DHL care sosea din orașul german Leipzig, un important centru de transport de marfă.
Datele de urmărire a zborului de la aplicația FlightRadar24, analizate de AP, au arătat că aeronava a virat spre nordul aeroportului, pregătindu-se pentru aterizare, înainte de a se prăbuși la puțin peste 1,5 kilometri de pistă.
În momentul prăbușirii, temperatura aerului la aeroport cam la limita înghețului, cu cer noros înainte de răsăritul soarelui și vânt de aproximativ 30 km/h.
Boeingul 737 avea 31 de ani, adică destul de vechi, potrivit experților, deși acest lucru nu este neobișnuit pentru zborurile cargo.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Parlicov discută cu Gazprom. Bruxellesul vrea să ajute mai departe Moldova să-și reducă dependența de gazele din Rusia
Comisia Europeană a cerut Chișinăului să pregătească toate planurile necesare înainte de așteptata oprire a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina spre regiunea transnistreană și a spus că este gata să ofere sprijin, dacă va fi nevoie, pentru a garanta securitatea energetică a R. Moldova.
Surse din Comisie au spus Europei Libere că executivul UE colaborează cu R. Moldova „pentru a asigura pe timpul acestei ierni securitatea energetică” a țării candidate, dar și „progresul ei către un sistem energetic mai modern și mai curat”, precum și „reducerea dependenței de importurile de energie din Rusia”.
Ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov, călătorește pe 24 noiembrie la St. Petersburg pentru convorbiri cu Gazporm despre cum pot fi continuate livrările de gaze rusești în regiunea transnistreană, după ce, la 1 ianuarie, expiră un acord de tranzit prin Ucraina.
R. Moldova spune că nu mai cumpără gaze rusești pentru consumul de pe malul drept al Nistrului, dar aceste gaze sunt vitale pentru consumatorii din regiunea transnistreană, inclusiv gospodăriile și sectorul industrial, dar și centrala electrică de la Cuciurgan. Astăzi, malul drept își acoperă 80% din consum cu electricitate produsă la Cuciurgan cu gaze rusești, iar alternativele ar fi mai costisitoare și mai nesigure.
- Te-ar putea interesa și: Podcastul Reporterii | Revenirea la gaze rusești pe malul drept ar fi sinucigașă. Pe malul stâng, este exact invers
Alte surse, din serviciul diplomatic al UE, au spus Europei Libere săptămâna trecută că sunt la curent cu dilemele Chișinăului și cu decizia de a discuta cu Gazprom.
Kievul a spus de mult timp că nu vrea reînnoirea acordului cu Gazprom, care a reglementat în ultimii cinci ani tranzitul de gaze rusești. În afară de R. Moldova, mai pot fi afectate alte câteva țări din UE încă dependente de gazele rusești – Ungaria, Slovacia, Austria. Ucraina spune că Rusia folosește pentru războiul împotriva sa câștigurile din aceste livrări. (A.E.)
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Uciderea rabinului moldo-israelian Zvi Kogan în EAU, condamnată la nivel internațional
Moartea unui rabin care deținea cetățenia R. Moldova și a Israelului, aflat de mai mulți ani în Emiratele Arabe Unite, a trezit un șir de reacții pe plan internațional. La Chișinău, președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de condoleanțe.
„Ura nu își are locul în lumea noastră. Gândurile noastre sunt alături de familia sa, de comunitatea evreiască și de toți cei îndurerați. Suntem în contact cu Israelul și Emiratele Arabe Unite”, se arată în mesajul șefei statului.
Duminică, 24 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova anunța că a fost informat de autoritățile Emiratelor Arabe Unite despre decesul rabinului comunității evreiești din Abu Dhabi, Zvi Kogan, un evreu de 28 de ani cu dublă cetățenie, israeliană și moldoveană și statut de rezident în EAU.
Vestea a fost comentată și la Casa Albă, care a numit „o crimă oribilă împotriva tuturor celor care militează pentru pace, toleranță și coexistență”.
Ministerul de Interne de la Abu Dhabi a anunțat că a arestat trei suspecți în legătură cu acest caz. Times of Israel a scris că pe lista suspecților s-ar afla și cetățeni uzbeci recrutați de Iran, care ar fi reușit să fugă în Turcia.
Cadavrul său a fost găsit în orașul Al Ain, aflat la granița cu Oman, au anunțat autoritățile israeliene. Portalul israelian Ynet a scris că mașina rabinului a fost găsită abandonată în apropiere de oraș și că ar fi fost găsite urme de lupte pe vehicul. Rămâne neclar unde a fost ucis rabinul, a spus pentru Reuters, fostul politician israelian Ayoob Kara.
Israelul acuză Iranul
Biroul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a transmis într-un comunicat de presă de după ședința ordinară de duminică a cabinetului său, că Israelul va acționa „cu toate mijloacele pentru a face dreptate” și că serviciile de informații israeliene colaborează cu autoritățile de la Abu Dhabi pe marginea acestui caz. Deși a spus că omorul rabinului este „un atac terorist”, Israelul nu a explicat cum a ajuns la această concluzie și nu a oferit detalii suplimentare, notează CBS.
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a condamnat omorul și a mulțumit autorităților din Emiratele Arabe Unite pentru „acțiunea lor rapidă”. De asemenea, Israelul și-a avertizat din nou cetățenii împotriva tuturor călătoriilor „neesențiale” în Emiratele Arabe Unite după uciderea lui Kogan.
„Există (...) încă o amenințare împotriva israelienilor și evreilor din zonă”, se arată într-un avertisment guvernamental emis duminică.
Deși declarația israeliană nu menționează Iranul, serviciile de informații iraniene au efectuat răpiri în trecut în EAU. Oficialii occidentali cred că Iranul conduce operațiuni de informații în EAU și ține sub observație sutele de mii de iranieni care trăiesc în țară.
Teheranul a negat orice implicare în uciderea rabinului.
Cine a fost Zvi Kogan
Rabinul ultraordotox Zvi Kogan a fost dat dispărut joi, 21 noiembrie. El administra un magazin alimentar kosher în Dubai, unde se află o importantă comunitate de israelieni, marea majoritate stabiliți pentru comerț și turism, în special de când Emiratele Arabe Unite și Israelul au stabilit relații diplomatice în 2020 prin Acordurile Abraham, mediate de Donald Trump în primul său mandat prezidențial.
Kogan era un emisar al mișcării Chabad Lubavitch, o ramură proeminentă și foarte respectuoasă a iudaismului ultraortodox cu sediul în cartierul Crown Heights din Brooklyn, New York.
Cu un mesaj de condoleanțe a venit și filiala din Chișinău a mișcării, care a susținut varianta oficială a autorităților israeliene, care au descris cazul ca fiind un „incident terorist antisemit criminal”.
Organizația mai spune că Kogan a ajutat la înființarea primului centru de educație evreiască din Golf.
„Dedicarea și căldura sa au atins nenumărate vieți, inclusiv pe cele de la Casa noastră Chabad din Chișinău, unde vizitele sale au lăsat un impact de durată”, se arată în mesaj.
Emiratele Arabe Unite au o comunitate evreiască înfloritoare, cu sinagogi și întreprinderi care servesc mâncăruri kosher. Rimon Market, un magazin alimentar kosher pe care Kogan îl conducea pe aglomeratul Al Wasl Road din Dubai, a fost închis duminică.
Pe măsură ce războaiele au zguduit regiunea, magazinul a fost ținta protestelor online ale susținătorilor palestinienilor. Mezuzahs de pe ușile din față și din spate ale pieței păreau să fi fost smulse atunci când un jurnalist Associated Press a trecut pe acolo duminică.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
În India, în căutare de studenți. Ministrul Dan Perciun participă la un forum educațional din New Delhi
Ministrul Educației, Dan Perciun, întreprinde în această săptămână o vizită în India, împreună cu rectorii Universității Tehnice din Moldova, Universității Pedagogice „Ion Creangă” și Academiei de Studii Economice.
Delegația din Republica Moldova participă la un forum internațional în educație, „World Education Forum 2024”, organizat în New Delhi, pentru a propune oferta educațională a universităților din Moldova tinerilor din India.
Într-o postare pe Facebook, ministrul Educației a spus că, în cadrul acestei vizite, își propune să crească vizibilitatea Republicii Moldova în India, să consolideze relațiile cu oficialii indieni și să accelereze acreditarea specializării de medicină veterinară de către autoritățile din New Delhi.
„India, cu o piață de 1,5 miliarde de oameni, reprezintă o oportunitate pe care trebuie să o valorificăm, atât prin vinurile noastre, cât și prin serviciile educaționale. Pe lângă medicină, putem să promovăm domenii precum medicina veterinară, IT, business, psihologie, game design și animație”, a spus Dan Perciun.
La Universitatea de Stat de Medicină Și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” învață cea mai mare comunitate de studenți străini din R. Moldova - peste 1300.
Potrivit autorităților din Educație, fiecare student străin care studiază în Republica Moldova contribuie cu aproximativ 10.000 euro anual la economia țării, prin taxe de studii, cazare, alimentație și alte servicii. Aceste resurse sprijină crearea locurilor de muncă și investițiile în universități, îmbunătățind condițiile pentru toți studenții.
Potrivit statisticilor, fiecare al zecelea student care învață în Republica Moldova este străin. Totodată, în ultimii 10 ani, numărul tinerilor de peste hotare înmatriculați în universitățile moldovene a crescut de la 1,3% la 9,7%.
- Te-ar putea interesa și: Studenții străini mențin pe linia de plutire universitățile din R. Moldova
Veniturile pe care le aduc studenții străini se ridică la 100 de milioane de lei anual, fapt ce le permite instituțiilor de învățământ superior să supraviețuiască, în condițiile în care, în ultimele două decenii, numărul studenților a scăzut dramatic din cauza migrației.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Elena Lasconi, prima în preferințele alegătorilor moldoveni. Cum au votat cetățenii români din R. Moldova la prezidențialele din România
Fosta jurnalistă Elena Lasconi, candidata Uniunii Salvați România (USR), s-a situat pe primul loc, cu peste 56%, în preferințele alegătorilor români din R. Moldova, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România.
Participarea la vot în R. Moldova a fost una record - peste 80 de mii de alegători s-au prezentat la cele 59 de secții de votare deschise în țară pentru alegerile prezidențiale din 22-24 noiembrie, potrivit datelor preliminare ale Autorității Electorale Permanente din România (AEP), prezentate după numărarea a peste 99,8% din voturi.
Pe locul doi s-a situat candidatul Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă - cu 20% din voturi, iar pe locul trei - candidatul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, cu 6,9%. Aceștia sunt urmați de Mircea Geoană – cu 5,67%, și candidatul AUR, George Simion – cu 3,98%.
Candidatul independent Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România, s-a clasat pe locul șase în R. Moldova, cu 3,11% din voturi.
În primul tur al alegerilor prezidențiale românești din 2019, în R. Moldova au votat 43.307 alegători. Recordul anterior al participării la un scrutin românesc în R. Moldova a fost stabilit la europarlamentarele din luna iunie, când prezența a fost de 56.700 de alegători.
Elena Lasconi, în vârstă de 52 de ani, este primar al orașului Câmpulung (Argeș) și lidera grupării de opoziție de centru-dreapta Uniunea Salvați România (USR). Fostă jurnalistă, ea s-a alăturat USR în 2018 și a devenit șefa partidului în acest an. Lasconi a pledat pentru creșterea cheltuielilor destinate apărării României și în sprijinul Ucrainei. Ea s-a poziționat în general ca un candidat anti-guvernare, cu promisiunea de a combate corupția la nivel înalt și influența politică din sistemul de sănătate și educație. Este pro-UE și pro-NATO. Lasconi susține, singura dintre candidații prezidențiali din România, uniunile civile pentru cuplurile de același sex, deși se opune legalizării căsătoriei lor.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Călin Georgescu, un necunoscut în politică, învinge în primul tur al prezidențialelor din România, Ciolacu sau Lasconi - pe locul doi
Călin Georgescu, un necunoscut pe scena politică din România, care și-a făcut campanie pe TikTok cu mesaje anti-occidentale, a câștigat primul tur al prezidențialelor, românești, urmând să-l întâlnească în turul doi fie pe premierul Marcel Ciolacu (PSD), fie pe Elena Lasconi (USR).
Rezultatele la numărarea aproape tuturor proceselor verbale arată că independentul Georgescu a obținut pe 24 noiembrie 22,91 % (2.110.870 voturi).
Cu câteva zeci de mii de voturi de numărat, Ciolacu avea 19,19 %, iar Lasconi - 19,14 %, cu diferența dintre ei micșorându-se.
Este posibil ca în turul doi de scrutin, din 8 decembrie, să se bată Georgescu și Ciolacu sau Georgescu și Lasconi, competiția pentru locul doi fiind foarte strânsă.
Oricare dintre cei doi, Lasconi sau Ciolacu, îl poate învinge pe Georgescu în turul doi de scrutin.
Politician eurosceptic și anti-occidental, Călin Georgescu, în vârstă de 62 de ani, este un necunoscut în politica românească.
În campania actuală pentru prezidențiale, a folosit intensiv platforma TikTok pentru a-și face cunoscute ideile. A câștigat astfel rapid în popularitate.
Consemnând rezultatul din primul tur de scrutin al prezidențialelor românești, agențiile internaționale de știri o numesc „un cutremur politic”, amintesc că Georgescu este un politician de „extremă dreapta”, fost membru al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și că a declarat că NATO nu va proteja niciunul dintre membrii săi în cazul în care vor fi atacați de Rusia. (A.E.)
După Europa Liberă România
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Alegeri prezidențiale în România. Rezultate exit-poll
Rezultatele sondajelor făcute la ieșirea din secțiile de votare arată că pe primele două poziții se află Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
Rezultatele exit-poll CIRA arată că pe primul loc se află Marcel Ciolacu (PSD) - 24,1%, urmat de Elena Lasconi (USR) - 19,6%, Călin Georgescu (independent) - 17,1%, George Simion (AUR) - 13,8%, Nicolae Ciucă (PNL) - 12,7%.
Datele exit-poll-ului sunt valabile pentru voturile exprimate la ora 21:00 și nu cuprind datele din diaspora.
Rezultatele exit-poll CURS, publicate de Digi24, arată că pe primul loc se află Marcel Ciolacu (PSD) - 24,6%, urmat de Elena Lasconi (USR) - 18,2%, Călin Georgescu (independent) - 16,5%, George Simion (AUR) - 14%, Nicolae Ciucă (PNL) - 13%.
Datele exit-poll-ului sunt valabile pentru ora 21:00 și nu cuprind datele din diaspora.
Exit poll-uri pentru ora 19:00
Rezultatele exit-poll făcute publice de CIRA-AVANGARDE arată că pe primul loc se află Marcel Ciolacu (PSD) - 25%, urmat de Elena Lasconi (USR) - 18%, Călin Georgescu (independent) - 16%, George Simion (AUR) - 15%, Nicolae Ciucă (PNL) - 14%.
Datele exit-poll-ului sunt valabile pentru ora 19:00.
Rezultatele exit-poll CURS arată că pe primul loc se află Marcel Ciolacu (PSD) - 25%, urmat de Elena Lasconi (USR) - 18,1%, Călin Georgescu (independent) - 16%, George Simion (AUR) - 14,1%, Nicolae Ciucă (PNL) - 13%.
Datele exit-poll-ului sunt valabile pentru ora 19:00.
Aproape 9,5 milioane de persoane au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. În Republica Moldova, au votat aproape 81 de mii de alegători, depășind cu mult recordul de până acum de 56 de mii de votanți la europarlamentarele din iunie a acestui an.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Fără restricții la aeroport
Restricțiile de acces pe Aeroportul Internațional Chișinău au fost scoase, începând de astăzi, 23 noiembrie. Potrivit Poliției de Frontieră, accesul în terminalul aeroportului va fi permis tuturor persoanelor, fie că sunt pasageri sau își doresc să întâmpine pe cineva drag.
Ultima dată, restricțiile au fost prelungite pe 30 octombrie. Autoritățile au declarat atunci că măsurile sunt necesare „pentru a asigura confortul, liniștea și siguranța tuturor călătorilor”.
- Te-ar putea interesa și: Restricțiile de acces la Aeroportul Chișinău, prelungite cu încă o lună
Începând cu 1 mai 2024, accesul în terminalul aeroportuar era permis doar pasagerilor cu bilete și documente de călătorie, personalului autorizat și echipajelor aeronavelor. Persoanele care veneau să-i întâmpine ori să-i petreacă pe călători nu aveau acces în aeroport.
Poliția moldoveană a explicat necesitatea introducerii măsurilor sporite de securitate prin fluxul mare de pasageri în perioada sărbătorilor de la începutul lunii mai, inclusiv a sărbătorii Paștelui. De atunci însă, restricțiile au fost prelungite în fiecare lună.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te