Linkuri accesibilitate

„Marcelo” reconfirmat președinte în Portugalia, țara din UE fără o dreaptă extremă (până acum)


Președintele reales al Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa

Rezultatul final al alegerilor prezidențiale de duminică din Portugalia a fost anunțat ieri în timpul serii și a reconfirmat ceea ce era evident încă din timpul ternei campanii electorale: președintele Marcelo Rebelo de Sousa a câștigat încă un mandat de încă cinci ani.

Rezultatele nu sunt o surpriză în primul rând pentru că „Marcelo”, cum i se spune popular, era creditat încă din timpul campaniei cu circa 60% din intențiile de vot, adică exact cât a primit în finalul numărării voturilor, față de câte 9% pentru cei doi contra-candidați: socialista Ana Gomes (care în trecut a fost foarte critică față de PSD-ul românesc) și reprezentantul dreptei populiste, André Ventura, șeful partidului Chega.

Campania fiind morocănoasă și cvasi-absentă din pricina Covidului și a suprimării totale a tuturor activităților comerciale și publice, principala surpriză a fost marele scor (de peste 10%) al candidatului dreptei populiste André Ventura. E pentru prima oară că portughezii au putut vota un candidat prezidențial al dreptei dure. Portugalia era considerată până acum drept țara europeană imună la demonii populismului, în care dreapta nu poate găsi un teren fertil, dar care, iată, asistă la nașterea unui partid, Chega, modelat după Lega italiană, formațiunea lui Le Pen (RN) în Franța sau Fidesz-ul lui Viktor Orbán.

În condițiile în care până și România s-a trezit peste noapte cu o formațiune a populismului extrem precum AUR, Portugalia rămăsese până la alegerile de duminică o excepție în Europa.

Chega” înseamnă în portugheză „Gata!” sau „Ajunge!” și, deși sondajele îi atribuie doar circa 10% – 12% din voturi la nivel național, partidul dreptei populiste este o noutate în această țară care deține în prima jumătate a anului președinția UE.

Este, desigur, un partid anti-imigrație, în această țară cu un vechi trecut colonial, și a reușit să recruteze masiv în mediile muncitorești și rurale, aderenți care înainte votau mai degrabă pentru Partidul Comunist. Ba chiar, în multe municipalități din sudul sărăcit, mai ales în ultimul an din pricina absenței turismului, Chega a format alianțe cu demnitari ai PSD, Partidul Socialist. E vorba așadar de un populism care transcende clasica diviziune dreapta-stânga și care mai este și anti-european și anti-roma, comunitate importantă în sudul sărăcit al Portugaliei.

Cum UE a accelerat democratizarea Portugaliei (și a Spaniei)

Portugalia, care tocmai a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene, pentru primul semestru al anului, a intrat în UE în același timp cu Spania, în 1986.

Ambele aveau un trecut autoritar, cripto-fascist (dictatorii Salazar și Franco) care durase mai bine de o jumătate de secol, ambele aveau câte un imperiu colonial planetar de care au trebuit să se descotorosească și nici una din ele nu cunoscuse vreodată democrația.

Deși limba ei, vorbită în Brazilia, Angola și Mozambic, portugheza e a șaptea limbă cea mai vorbită din lume, mai mult decât rusa sau japoneza, în general i se acordă mai puțină atenție decât spaniolei.

Așa se face că în primele șase luni ale anului care începe politica externă europeană va depinde de doi diplomați iberici: șeful diplomației UE, Josep Borrell, și ministrul portughez de externe Augusto Santos Silva. Ambii socialiști, Portugalia având, ca și Spania, un guvern foarte înclinat spre stânga, cu diferența că în Portugalia partidul socialist la putere este e cu doctrina relativ „dogmatică”, cum s-ar fi spus odinioară.

Premierul Antonio Costa este de altfel un fervent partizan al principiului unei Europe „cu mai multe viteze”, în care un nucleu de state ar merge în permanență spre o mai mare integrare politică, fără a le obliga și pe celelalte să participe (și evitând astfel incidente de parcurs de genul „Brexit”).

Venind după Germania, care a reglat, în plină pandemie, chestiunea extrem de dificilă a bugetului pe următorii șapte ani (în ciuda opoziției unor țări ca Ungaria și Polonia, care nu voiau să accepte condiționarea fondurilor de respectarea democrației), președinția portugheză este privită favorabil încă din start. Cei sătui de obligația unanimității legislative, principiu care blochează o mai mare integrare europeană, își amintesc că în trecut Portugalia a fost la originea inițiativei care permite ca 9 țări, dacă reunesc acest cvorum, să poată să negocieze o legislație fără a le cere și celorlalte să participe. Prevederea a fost consolidată în ceea ce este acum legea fundamentală a UE: Tratatul de la... Lisabona.

În sfârșit, o țară ca Portugalia pune într-o altă lumină eternul argument al celor care critică decizia veche de a primi în UE, din entuziasm naiv, țări ca România și Bulgaria, care „nu erau pregătite” să adere. Adevărul este că nici Portugalia și nici Spania, intrate simultan în UE în 1986, cu trei ani înainte de căderea Zidului Berlinului, nu cunoscuseră vreodată democrația și nu erau atunci „pregătite să adere”. Ambele ieșeau, cum am spus, din lungile regimuri autoritare și fascizante ale lui Salazar și Franco, aveau o structură feudală și se chinuiau să se descotorosească de rămășițele unor imperii coloniale.

Decizia de a le primi deși nu erau „pregătite” s-a dovedit cea bună, ducând la o democratizare rapidă și solidă a celor două țări. Același lucru se va putea spune și despre decizia de a primi țările est-europene foste comuniste.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

XS
SM
MD
LG