Președinta Maia Sandu și-a continuat astăzi vizita de lucru de două zile la Paris, a treia pe care o face în străinătate de la preluarea mandatului, după cele de la Kiev și Bruxelles. Astăzi, de fapt, a culminat programul președintei, care s-a întâlnit cu omologul ei francez, Emmanuel Macron.
Mesajul cu care a întâlnit-o Emmanuel Macron pe Maia Sandu la Palatului Elysée a fost despre o schimbare aducătoare de speranță în R. Moldova, odată cu victoria în alegeri a unei personalități ca ea – „curajoasă și cu coloană vertebrală”, cum a descris-o liderul francez.
„Vizita Dvs. nu este pentru noi una întâmplătoare și corespunde schimbării produse în Moldova”, a spus Macron, adăugând că votul alegătorilor moldoveni din luna noiembrie pentru Sandu este „un mesaj formidabil de speranță” și că Franța și Uniunea Europeană o vor „însoți” în eforturile sale de a combate corupția.
Maia Sandu a vorbit, la rândul ei, despre determinarea de a-și reforma statul și a îmbunătăți viața cetățenilor lui:
„La alegerile prezidențiale din noiembrie am primit un mandat puternic din partea cetățenilor pentru a reforma justiția și a construi un stat de drept. (...) Aceasta m-am angajat să fac și mă bucur că Republica Franceză este gata să ne sprijine”, a spus Maia Sandu, în declarațiile de presă comune cu liderul francez.
Este o vreme lungă de când un președinte moldovean nu a mai vizitat Franța, iar o invitație expresă ca cea de care s-a bucurat Sandu imediat după devansarea lui Dodon în alegerile recente chiar nu a mai fost primită de vreun președinte de la Chișinău. Explicația lui Victor Chirilă, un cunoscut expert de la asociația de politică externă, e că Macron, promotor activ al implicării femeilor în politică, a subliniat prin această invitație și cât de mult sprijină viziunea pentru R. Moldova reprezentată de Sandu.
Un alt mesaj francez de încurajare pentru ea a venit și de la Richard Ferrand, președintele Adunării Naționale a Franţei, care într-o postare pe Twitter, după întâlnirea cu Sandu, a promis sprijin Republicii Moldova în consolidarea democrației și a statului de drept. „Un schimb excelent de opinii” a spus pe Twitter că a avut cu Maia Sandu și Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de externe, care a promis și el sprijinul Franței în implementarea „ambițioasei agende de reforme” a președintei Sandu.