Linkuri accesibilitate

În Polonia, posturi de radio protestează față de obligativitatea de a avea jumătate din conținut în limba poloneză


Peste 200 de posturi de radio din Polonia au semnat o scrisoare deschisă de protest, după ce guvernul a decis să impună o lege care le obligă să emită în limba maternă 49% din conținut, informează agențiile internaționale de știri. Semnatarii reprezintă 70% din totalul pieței radio din Polonia, iar argumentele lor vizează consecințele pe care actul normativ le va produce asupra industriei muzicale autohtone.

„Legea va dăuna industriei muzicale poloneze, în loc să o promoveze”, se arată în documentul adresat executivului. Autoritățile reglementatoare din Polonia consideră însă că muzica străină, preponderent în limba engleză, ar avea o cotă mult prea mare, în defavoarea melodiilor autohtone, care ar reprezenta în jur de 40% din muzica difuzată la radio.

De partea lor, radiourile susțin că o astfel de măsură, ce ar urma să intre în vigoare în luna iulie, nu ar face altceva decât să-i trimită pe ascultători către platfome online.

Polonia este pe cale de a deveni astfel țara europeană unde radiourile au cele mai severe cote de conținut în limba-mamă. De pe poziția a doua, ocupată acum, Polonia ar depăși Franța, unde procentul este de 40%.

Mai multe, pe pagina Europe Libere pentru România.

XS
SM
MD
LG