Ceea ce este nou în această formulă este prezența activă a Indiei, țară care până acum s-a ferit să fie văzută explicit ca un adversar al Beijing-ului.
Contracararea Chinei este unul dintre principalele obiective de politică externă ale administrației Biden, la care se adaugă și acțiunea comună cu aliații, în legătură cu aceste priorități.
Patrulaterul a fost format în anul 2007 de către premierul de atunci al Japoniei, Shinzo Abe care era îngrijorat de manifestările din ce în ce mai agresive ale Chinei în regiune. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki a argumentat că acest prim summit la care președintele Biden a participat este o ilustrare a importanței pe care o acordă parteneriatului Indo-Pacific. Între chestiunile abordate s-au numărat pandemia de coronavirus, cooperarea economică și modificările climatice.
Administrația Biden dorește că aceasta formulă de alianță să aibă întâlniri periodice și să devină mai activă, pe plan diplomatic. Premierul australian Scott Morrison a caracterizat summit-ul ca fiind un „moment istoric”, în timp ce doi dintre participanți – premierul nipon Yoshihide Suga și cel al Indiei, Narendra Modi au exprimat, înainte de reuniune, îngrijorare cu privire la „încercările unilaterale ale Chinei de a modifica status quo- ul în Est și în regiunea Marii Chinei de Sud”.
Unul dintre obiective a fost creșterea producției de vaccinuri anti-COVID19 în India, pentru stoparea așa-numitei „diplomații a vaccinurilor” care însoțește livrarea acestora din China, în diverse țări ale lumii.