Linkuri accesibilitate

Antreprenorii, îngrijorați de instabilitatea politică


Antreprenorii moldoveni se arată îngrijorați de instabilitatea politică de la Chișinău, exprimându-și temerea că suprapusă cu criza provocată de COVID-19, ar putea să le afecteze afacerile.

În cadrul unei dezbateri organizată de Asociația Businessului European, antreprenori din străinătate ce dezvoltă afaceri în R. Moldova au îndemnat autoritățile, în pofida neînțelegerilor pe teme politice, să continue reformele agreate cu Uniunea Europeană și să asigure finanțarea externă.

Antreprenorii moldoveni, îngrijorați de instabilitatea politică
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:14 0:00
Link direct

Asociația Businessului European reprezintă în R. Moldova mai ales investitorii din țări ale Uniunii Europene, cu care guvernul de la Chișinău are încheiat un Acord de Asociere, ce îl cuprinde și pe cel de Liber Schimb. Iată de ce orice deviere a autorităților moldovene de la îndeplinirea angajamentelor asumate, inclusiv lupta cu corupția și reformarea justiției, reprezintă un motiv de îngrijorare, subliniază președintele Consiliului Asociației EBA, Laszlo Diosi, reprezentant al unei bănci comerciale. Suprapusă cu criza economică, situația riscă să zdruncine afacerile și așa puternic afectate de pandemie, spune antreprenorul:

Marile companii sunt mai puțin afectate, însă întreprinderile mici și mijlocii reprezintă motorul unei economii sănătoase...

„În prezent avem o situație de două ori mai complicată. Ne confruntăm cu provocări nu doar în domeniile economice și de sănătate, dar mai avem și o situație politice destul de complicată, care întotdeauna afectează modul de rezolvare a problemelor economice. Din păcate, pandemia și resursele limitate ale R. Moldova pun micii antreprenori într-o situație delicată. Da, vestea bună e că marile companii sunt mai puțin afectate, însă e lucru cunoscut că întreprinderile mici și mijlocii reprezintă motorul unei economii sănătoase.”

Anul trecut, Uniunea Europeană a devenit cea mai importantă piață de export pentru R. Moldova, menționează Gintautas Baranauskas, șef adjunct al secției operațiuni din cadrul Delegației UE la Chișinău. În 2020, exporturile pe piața europeană au fost de peste 65 la sută. Astfel, fiecare doi euro din trei câștigați de către companiile înregistrate în R. Moldova provin din UE, spune oficialul european:

„Pentru ca acest trend să continue și pentru ca R. Moldova să beneficieze în continuare de investiții străine este important să existe un mediu de afaceri prietenos, legislație predictibilă și respectarea statului de drept. Un sistem judiciar independent și imparțial este de asemenea important pentru atractivitatea R. Moldova ca țară deschisă spre investiții. Din păcate, observăm că accesul la justiție corectă și imparțială reprezintă în continuare o provocare pentru antreprenori. De asemenea, am observat că investitorii străini au fost afectați de acest lucru pe parcursul anului trecut.”

Criza politică de la Chișinău nu face decât să îngreuneze recuperarea economică, sugerează expertul Ricardo Giucci director executiv al Centrului de consultanță și expertiză Berlin Economics. Economistul mai amintește că spre deosebire de altă țări din regiune, antreprenorii din R. Moldova au avut parte de un sprijin modest din partea guvernanților.

„Cu toate acestea ne așteptăm la o recuperare mulțumitoare a economiei în următorii ani. Acest lucru însă va depinde de doi factori: în ce măsură guvernul de la Chișinău va putea să gestioneze sprijinul financiar internațional și, doi, cât va dura incertitudinea politică?”

Potrivit sondajului „COVID-19: Impactul asupra firmelor”, realizat de Banca Mondială, doar 5,9% dintre agenții economici din R: Moldova au declarat că au primit sau așteaptă să primească suport din partea autorităților statului pe timp de coronacriză. Pentru comparație, datele aceluiași sondaj arată că în Polonia aproape 80 % dintre firme au beneficiat de suportul statului în această perioadă de criză, în Georgia peste 50 la sută, iar în România – 48 %.

XS
SM
MD
LG