Președinta Maia Sandu a anunțat că a promulgat miercuri legea privind plafonarea prețurilor la produsele petroliere. Șefa statului a spus că deși legea are imperfecțiuni, a semnat-o ca să trimită un semnal „că scumpirile nejustificate și îmbogățirea ilegală a unor persoane pe spatele celor mulți nu mai sunt tolerate”.
Președinția consideră că legea privind plafonarea prețurilor la produsele petroliere, în redacția aprobată de Parlament, la începutul lunii aprilie, conține mai multe prevederi confuze şi nu exclude că inadvertentele au fost strecurate intenționat de unii deputați cu interese în domeniu. Promulgând totuși această lege, șefa statului Maia Sandu a insistat că ea trebuie îmbunătățită, însă nu de actualul parlament, ci de cel care va rezulta după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Consilierul prezidențial în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, ne-a explicat rezervele pe care le are Președinția faţă de această lege. El a amintit că, după ce de la începutul acestui an marile companii petroliere au operat mai multe majorări consecutive, aplicând prețuri identice la pompă, ceea ce denota presupuse înțelegeri de cartel, Consiliul Suprem de Securitate a recomandat Parlamentului să revină la practica plafonării prețurilor:
„Am recomandat să se revină la formula de plafonare, care a fost 2016-2018, când ANRE stabilea preţurile o dată la două săptămâni. Ceea ce s-a votat în Parlament presupune că nu ANRE, dar petroliştii vor stabili preţurile şi pentru fiecare partidă importată. Preţurile plafon pe care le vor stabili petroliştii nu se referă şi la gazul lichefiat, ci doar la benzină şi motorină. Faptul că petroliştii vor stabili preţul plafon înseamnă că toţi din ei, sunt în jur de 110 companii petroliere, toţi trebuie să aibă cotaţiile Platts. Abonamentul costă circa 75 de mii de dolari anual. Maxim 10 companii au aceste abonamente. Restul trebuie să le procure. De unde o să-şi recupereze companiile aceşti bani? De la consumatori.”
Consilierul prezidențial precizează că plafonarea preţurilor la produsele petroliere este o practică în general rar întâlnită, pe motiv că vine în contradicție cu principiile pieței liberalizate. Iar revenirea la ea e o soluţie temporară, date fiind problemele din domeniul concurenței:
„Această problemă a apărut din cauza faptului că Consiliul Concurenţei nu îşi face treaba şi nu sancționează înțelegerile de cartel. Revenirea la formula ca ANRE să stabilească periodic preţurile este o măsură temporară. În general, abordarea că statul trebuie să stabilească preţurile este una sovietică. Nici într-o ţară în Europa nu o să găsiţi că în sectorul petrolier statul plafonează preţurile. Este o piaţă concurenţială. Temporar, trebuie să revenim la formula asta, ca cel puţin să facem o relaţie între preţul angro şi cel la benzinărie, până facem o evaluare externă la Consiliul Concurenţei, facem ordine acolo şi revenim la piaţă liberalizată.”
Plafonarea prețurilor la carburanți a fost instituită, în premieră, în 2016, după ce marii operatori de pe piață au fost sancționați pentru înțelegere de cartel, care a condus atunci la o creștere exagerată a costurilor la pompă. În 2018, ca urmare a mai multor proteste ale importatorilor de produse petroliere și ale automobiliștilor, Parlamentul a decis să excludă ANRE din exercițiul de plafonare a preţurilor şi să lase la latitudinea operatorilor stabilirea prețurilor la pompă. Decizia a fost inițial salutată de experţi, dar a generat ulterior, mai ales în ultima perioadă, abuzuri din partea petroliştilor, care reacționează foarte rapid la majorarea cotațiilor internaționale la combustibil, dar nu se grăbesc să coboare înapoi prețurile, atunci când cotațiile scad. Consiliul Concurenței și Agenția Naţională de Reglementare în Energetică îşi declină de fiecare dată responsabilitatea, invocând lipsă de pârghii pentru eventuale intervenții.
Unul din directorii ANRE, Ştefan Creangă, a criticat anterior noua formulă de plafonare votată în Parlament, spunând că stabilirea prețurilor maxime de către petroliști în baza cotațiilor internaționale va crea condiții pentru noi abuzuri, iar instituția de reglementare va rămâne imobilizată.