Linkuri accesibilitate

Victor Munteanu: Sistemul de justiție este pus în mâna câtorva indivizi și grupări obscure


Victor Munteanu
Victor Munteanu

Victor Munteanu, director de programe de drept la Fundația Soros Moldova, crede că achitarea definitivă a controversatului om de afaceri Veaceslav Platon de către justiția moldoveană trimite un semnal extrem de grav societății și sistemului de luptă cu corupția. „Mesajul este: liber la furat în cantități industriale” , spune Victor Munteanu. Dacă materialul probatoriu moștenit de actuala procuratură pe acest dosar a fost slab, este de neînțeles de ce nu s-au acumulat alte probe, inclusiv pe alte dosare în care ar putea fi vizat omul de afaceri, explică el. „Cum le mai putem cere oamenilor onești din sistem data viitoare să se mai implice în descoperirea unor astfel de infracțiuni?” se mai întreabă Victor Munteanu într-un interviu la Europa Liberă, în care avansează și două soluții pentru o viitoare luptă cu corupția și crima organizată din R. Moldova.

Victor Munteanu: „Eu cred că chestiunea cu achitarea lui Platon trebuie împărțită în două părți. Prima parte ține de probe. Într-adevăr, din spusele și avocaților, dar și din surse credibile, probele care au fost aduse împotriva lui au fost mai mult decât slabe. Deci, avem o situație foarte ciudată, pe de o parte, nu încape nicio îndoială că Platon se face responsabil de o sumedenie de scheme și a participat direct la „Laundromat”, dacă nu este chiar unul din organizatorii „Laundromat”-ului, devalizări de bănci, atacuri raider și multe alte lucruri, însă probatoriul este foarte, foarte slab. Că acest probatoriu a fost slab cu bună intenție și bună știință sau pur și simplu din cauza lipsei de capacități ale investigatorilor moldoveni de a crea un arsenal probatoriu suficient pentru o instanță, rămâne doar să ghicim sau rămâne un mediu speculativ.

Pe de altă parte, este un semnal cât se poate de prost chiar și așa, chiar și cu acele probe slabe și puține, cel puțin se putea relua investigația, dar lucrurile par total scăpate de sub control. Este total ieșită din comun această achitare. Se pare că ațele, sforile se trag de undeva mult mai departe, iar autoritățile moldovenești, orice am numi noi prin autorități, instituții plus oameni sunt incapabili să gestioneze această situație și situații similare în favoarea și în interesul statului Republica Moldova și al oamenilor care trăiesc pe acest pământ. Se pare că teritoriul Republica Moldova împreună cu instituțiile sale este într-un stronghold, dacă putem să spunem așa, este realmente strânsă, capturată în continuare de forțe foarte obscure, cu interese și mai obscure. Cazul Platon vine doar să exemplifice și să reconfirme această presupunere a noastră.”

Europa Liberă: Prin tot ce face procuratura, ce spune dl Stoianoglo, de exemplu, a participat zilele trecute la un fel de masă rotundă cu participanți din exterior și pe scurt cam asta ar spune, că în acest dosar ar fi fost inculpați pe nedrept, dar nu vorbește despre alte dosare și atunci cum iată poziția asta a procurorului vi se pare?

Victor Munteanu: „Poziția procuraturii întotdeauna a fost o poziție angajată. În primul rând, procuratura dintotdeauna în Republica Moldova a fost foarte tare angajată politic. Din politic până la oligarhic și criminal este un pas de loc din momentul în care întreg sectorul politic a fost acaparat de grupări criminale. De aici legătura este directă. Un lucru este cert: dl Stoianoglo nu are, chiar dacă poate își dorește, nu are nici capacitatea, nici puterea, nici libertatea de a lua alte decizii decât cele care se iau în altă parte.

Dl Stoianoglo nu are voie, ca să mă exprim mai calm, nu are voie să facă altceva decât face în cazul Platon. Și până la urmă, dl Stoianoglo pur și simplu s-a spălat pe mâini, nimic mai mult de atât. Este deosebit de rușinos și este o lovitură foarte puternică asupra imaginii organelor de drept din Republica Moldova această achitare de la și până la, inclusiv pentru acei oameni onești care mai există în acest sistem și încearcă să-și facă meseria și să-și facă treaba este o lovitură foarte puternică. Cum mai dorim noi, cum le mai putem cere acestor oameni data viitoare să se implice din plin în descoperirea acestor infracțiuni foarte complexe, să colecteze probe, când pur și simplu toată informația este sifonată înainte încă de a începe colectarea probelor? Elementele slabe, dosarul Platon probabil a fost un dosar extrem de slab în ceea ce privește învinuirea, pentru că toată informația de acolo era informație inutilă, maculatură, gunoi, probele reale și cele bune erau sifonate și demult ascunse din timp. Trebuie să înțelegem, noi nu avem procurori bine pregătiți și protejați să instrumenteze astfel de cazuri sonore unde vorbim de zeci și sute de milioane, asta înseamnă complet o altă abordare vizavi de specialiștii, pregătirea și protecția inclusiv fizică a acelor oameni care investighează astfel de fraude. Suntem complet paraleli, eu cu Dvs. și cu restul suntem contribuabili la un sistem care nu folosește la nimic, dacă să mă exprim așa, nu folosește în ceea ce privește descoperirea și pedepsirea infracțiunilor care ne sifonează bugetul și așa auster. Noi pur și simplu nu avem instituții de drept capabile să lupte cu acest flagel.”

Europa Liberă: Dacă ne uităm un pic în viitor, Dvs. ce vă așteptați să se întâmple? Uitați-vă, am avut mai întâi totul în jurul lui Platon, acum Platon scos basma curată și procurorul afirmă sus și tare că de vină ar fi fost dl Plahotniuc și declară că va încerca să-l inculpe? Ce episoade mai pot urma ori tot așa se vor succeda?

Victor Munteanu: „De tot felul, pentru că sistemul de justiție din Republica Moldova, în loc să fie un sistem independent și responsabil, este un sistem dependent și responsabil în fața cui vreți, dar nu în fața poporului și de aceea orice este posibil acolo. Întreg sistemul de justiție este pus de mult în funcțiunea câtorva indivizi și a grupărilor obscure. Ce se poate face? Bineînțeles că trebuie să încercăm să fim optimiști. Ca să fim optimiști, e nevoie de o altă conjunctură politică și o altă voință politică. Dacă nu avem un alt mapamond politic, dacă criminalii nu sunt alungați din parlament, de aici să începem, nu avem nicio șansă să îmbunătățim situația. Republica Moldova va deveni încetul cu încetul oaia neagră a Europei, pe unde se sifonează miliarde. Înțelegeți, asemenea ocazii apar foarte rar, se spală bani prin teritorii nerecunoscute cum este Transnistria, dar atunci când se reușește ca spălarea banilor să se producă printr-o țară cu toate atributele existente, recunoscută ONU la toate nivelurile, este mană cerească. Deci se va face tot posibilul ca să se mențină acest status-quo. În interior noi avem putere doar să schimbăm situația politică, dar frică îmi este că acest lucru e foarte, foarte greu de realizat, pentru că oamenii nici aici nu mai au liberul arbitru și libertatea de a decide singuri, pentru că aceste grupări, nu vin pur și simplu, ele vin cu un întreg arsenal de spălare pe creier.

Menținerea puterii politice este interesul lor nr. 1 și de aceea vor face tot posibilul ca să se mențină și pentru asta ei investesc în mașinării de spălare pe creier și de propagandă. Deci este un complex de măsuri și, bineînțeles, se va merge și cu mita electorală, pentru că această mită electorală niciodată în Republica Moldova nu a fost pedepsită. Deci este liber la mituit și furat. Acesta a fost semnalul. Partea cea mai proastă cu achitarea dosarului Platon este semnalul următor: liber la furat în cantități industriale, pentru că nu are cine să se opună. La acest moment, nu are cine. Aceasta este realitatea, trebuie să fim sinceri. Pentru ca să găsim soluții pentru o anumită problemă, trebuie să o putem defini foarte clar. Republica Moldova nu este primul stat care nimerește într-o astfel de situație, state de acest fel falite total de grupări criminale sunt cu duiumul în America Latină, au fost state total puse pe brânci, care au de toate, resurse naturale de toate felurile, dar cu o populație complet sărăcită și izolată.

Republica Moldova ne pare nouă aici că este buricul pământului, dar nu este așa

De exemplu, Honduras este, dacă nu greșesc, un astfel de caz foarte tare cunoscut și vehiculat la nivel internațional. Republica Moldova ne pare nouă aici că este buricul pământului, dar nu este așa. Crima organizată s-a manifestat și-a aplecat mușchii, a exersat în multiple alte țări și teritorii. Aici pentru prima dată ne-am ciocnit de așa ceva, această situație crește de câțiva ani și cu mijloace obișnuite și tradiționale nu mai putem rezolva problema. Democrația și statul de drept funcționează acolo unde avem o societate participativă, unde oamenii sunt conștienți și își doresc, și depun efort pentru a-și îmbunătăți situația și pentru a menține acest stat de drept, rule of law, care este la baza democrației. Din păcate, noi nu mai suntem acolo, noi am pierdut acel moment care exista, exista cu adevărat în anii ‘99, 2000, 2001. De prin ‘97 și până prin 2000 și ceva eu îmi amintesc de pleiada de tineri absolvenți ai facultăților de Drept, oameni foarte bine pregătiți, instruiți, dornici. Îmi amintesc de zeci și zeci de studenți din România care sincer își doreau să revină acasă, să refacă aici, să îmbunătățească situația. Deci, acel arsenal, acel fond uman este pierdut, rătăcit prin lume, noi nu avem oamenii care pot face asta. Este o situație foarte gravă, o situație foarte complicată, dar care am zis: există șanse și această lovitură trebuie dată împotriva grupului oligarhic din două părți: din interior prin participare la alegeri și schimbarea tabloului politic și din exterior prin determinarea unor reacții extrem de dure împotriva acestor câțiva indivizi care sunt bine cunoscuți și se poate face aceasta aplicând legi de tipul Legii Magnițki, Legea Magnițki, care există în foarte multe țări și urmărind averile familiilor acestor indivizi și a bunurilor de care se bucură, care sunt azi la putere în țări membre ale Uniunii Europene.

Lovitura se dă simultan din două părți: din interior și din exterior

Deci, ei sunt și în Marea Britanie, nu este mai rău; Marea Britanie este de altfel una din țările prin care se sifonează foarte mulți bani, pentru că e un alt sistem bancar, acolo practic a fost urmărit și traseul banilor spălați din Republica Moldova, întotdeauna apar tot felul de companii înregistrate în Marea Britanie sau în Insulele Virgine Britanice, sau, în general, în fostele teritorii. Acolo trebuie de urmărit averile pe care le-au făcut și le-au ascuns în bănci și imobile pe tot teritoriul european. Aici trebuie să fim un pic și cumva mai preciși, mai duri când discutăm cu partenerii europeni. De ce trebuie să luptăm cu corupția? Pentru că nu mai putem, că, de fapt, acești corupți ce fac cu banii pe care îi fură de la noi? Cumpără imobile pe la negru de la dumneavoastră, cu banii cash. Acest lucru trebuie să-l discutăm cinstit, se cumpără imobile cu sacii de bani în toată Europa. Și atunci, trebuie să fim foarte preciși și foarte cinstiți la subiectul acesta. Lovitura se dă simultan din două părți: din interior și din exterior. Numai așa putem îmbunătăți situația în Republica Moldova.”

XS
SM
MD
LG