Linkuri accesibilitate

Cantemir și ateismul: ce mai înseamnă azi «a crede»?


Printre cele mai iritante clișee pe care le poate auzi cineva, de la cei care nu se exprimă decât în fraze gata făcute, construite din cărămiduțe de sens prefabricat, se numără aceasta, atunci tu spui că ești ateu: – „Și ateismul e o religie” !!!

Cantemir și ateismul: ce mai înseamnă azi «a crede»?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:38 0:00
Link direct

Sigur, pentru asta există răspunsuri gata făcute („Atunci și chelia este o coafură” etc.), dar nu le vrei, te irită, mai ales că te și situează metaforic într-o poziție de inferioritate, căci nu vrei să fii tu chelul.

Adevărul este că am intrat într-o eră a religiozității care l-ar fi lăsat perplex pe Malraux (deși fraza care îi e atribuită – „Secolul al XXI-lea va fi religios, sau nu va fi deloc“ – pare apocrifă).

Mai degrabă, nu ateismul este o religie, pentru că asta ar fi o contradicție în termeni, ci adorația excesivă pentru o anumită ideologie sau persoană care o încarnează poate căpăta valențe religioase, cum se vede la Maiakovski, de pildă, în poemul Lenin. Un asemenea poem unde răbufnirile de misticism privind persoana lui Lenin capătă o dimensiune obscenă („Lenin e și acum mai viu decât toți viii” – Ленин и теперь живее всех живых) arată că etimologia verbului a crede, credo, așa cum a reconstituit-o lingvistul Emile Benveniste în Vocabulaire des institutions indo-européennes (1969) este cea justă.

Benveniste face să urce latinescul credo până la o arhaică formă a inimii: *cred- și rădăcina *dhe-, «a pune», «a de-pune» (despre care am mai scris aici). A crede se explică astfel prin „a plasa inima” în ceva sau cineva, altfel zis: a în-crede. A crede și a încrede au așadar aceeași origine. Dar tot de acolo derivă și termenul care desemnează dreptul creditorului asupra a ceea ce i se datorează: creanța. Credință și creanță sunt astfel în același raport ca și în franceză: croyance și créance.

Credința ar implica așadar o formă de credit între om și divinitate, o formă de datorie reciprocă. De unde putem deduce că ateul este un om fără datorii.

Cantemir și ateii muhamedani

Dar ateii au existat dintotdeauna. Chiar și în Islam. Iată: în minunatul studiu al lui Cantemir „Sistemul sau întocmirea religiei mahomedane”, care ne-a parvenit doar în traducerea sa rusească (Petersburg 1722; originalul latin n-a fost publicat niciodată și a dispărut), domnitorul fugar face o uluitor de exactă și barocă prezentare a Islamului așa cum era practicat în Imperiul Otoman.

Citindu-l pe Cantemir, cu gândirea lui atât de limpede și onestitatea rară, nu poate să nu ne mire mirarea lui în fața existenței ateilor otomani! Unul din capitolele finale se intitulează de altfel „Despre ateii muhammedani”. Aflăm acolo că ateii erau foarte numeroși, în special în Constantinopol, și că în persană, precizează el, li se spune „nahoda” (adică, e limpede, în farsi: na-Khoda, „fără Dumnezeu”).

Rezultă din ce descrie Cantemir că ei nu prea se ascundeau și că filozofau relativ liber prin Istanbul despre inexistența lui Dumnezeu și cum după moarte „părțile trupului compuse din elemente prime se întorc la ele și se descompun” și cum disprețuiesc ei învățăturile despre suflet și îngeri și diavoli și „le socotesc imposibile și fără folos”, notează perplex Cantemir.

Odată trecută surpriza de a descoperi existența acestor grupuri de atei otomani pe la 1700, cu două veacuri înainte de Nietzsche, devine comică mirarea naivă (aproape indignată) a lui Cantemir: El îi numește „întunecații grăitori aiurea” (мрачные буесловницы spune frumos textul rusesc și e păcat că nu vom ști cum era în latină) și mai zice că „grăiesc în chip desfrânat”, ba chiar se miră singur: – „nu m-aș fi hotărât cu adevărat niciodată să cred că se poate afla în întreaga lume un singur om care să nu fi simțit printr-o inspirație firească simplă că există o anumită putere supremă”!

După care, spre marea noastră dezamăgire, se apucă să imagineze cum dacă pe aceia i-ar lovi o primejdie pe mare sau în pustie i-ai vedea cum încep să strige după Dumnezeu. Asta, conform platitudinii morbide cu: “Nimeni nu-i ateu pe patul de moarte”…

Cum se vede, bunul creștin care era el le-a dorit pe loc nenorocirea, când ei erau de fapt doar niște oameni fără datorii, fără... creanțe. E revelator că mulți, astăzi, încearcă în fața ateismului aceeași perplexitate ca și Cantemir în Imperiul Otoman.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG