Linkuri accesibilitate

Estonia consideră că reținerea de către Rusia a consulului său la Sankt Petersburg este o „provocare”


Ministerul de externe de la Moscova a anunțat că a dat unui diplomat eston 48 de ore ca să plece din Rusia, după ce l-a reținut pentru că ar fi primit documente clasificate rusești pentru a le transmite țării sale. Consulul Mart Latte a fost declarat „persona non grata” pentru ceea ce Moscova susține că ar fi „activități de colectare a informațiilor incompatibile cu statutul diplomatic”.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) l-a reținut pe Latte, consulul de la Sankt Petersburg, pe 6 iulie, dar nu a dat nicio informație despre ce documente ar fi primit consulul sau de la cine.

Ministerul de Externe al Estoniei a numit retinerea diplomatului drept un alt exemplu al alegerii făcute de Rusia de confruntare cu Uniunea Europeană, spunind ca este „ilegală și provocatoare”.

Relațiile Rusiei cu Occidentul, inclusiv statele baltice Estonia, Letonia și Lituania, au fost tensionate în ultimii ani în urma unei serii de acțiuni ale Moscovei, inclusiv anexarea peninsulei Crimeea, războiul din estul Ucrainei, interferența electorală in Statele Unite, pirateria sponsorizată de stat și încălcările flagrante ale drepturilor omului în Rusia.

Kremlinul a expulzat deja diplomații estoni de două ori în acest an ca răspuns pentru expulzarea de către Estonia a unor diplomați ruși.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG