De mai bine de o lună campania de vaccinare anti-Covid stagnează. Ținta pe care și-o propusese guvernul, cinci milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, n-a fost atinsă nici astăzi. Statisticele oficiale arată că s-au vaccinat până acum, cu cel puțin prima doză, în jur de 4778800 de persoane. Ritmul e tot mai lent: în ultima zi numărul celor vaccinați a fost sub 17000. În consecință, au început să se închidă o serie de centre de vaccinare iar guvernul vinde surplusul de vaccinuri țărilor doritoare. Suntem, așadar, departe de optimismul de la începutul campaniei și de primele bilanțuri încurajatoare.
E o greșeală să politizăm această situație și să punem eșecul doar în cârca guvernului. Aș spune că, dimpotrivă, autoritățile și-au făcut, în mod acceptabil, treaba: aprovizionarea cu vaccinuri a fost în regulă, s-au deschis foarte multe centre de vaccinare, s-au încercat diferite formule, de la programul non-stop până la recompensarea vaccinaților cu mici și apă minerală; fără mare succes: după impulsul inițial promițător, au urmat plafonarea și regresul. Se încearcă acum intensificarea campaniei la sate dar, desigur, orașele rămân zonele cele mai vulnerabile.
S-a făcut publicitate la televiziune însă mai mare impact au avut prestațiile unor iresponsabili care au negat existența virusului sau au fost împotriva vaccinului. Sunt mai multe posturi TV unde aceste personaje și-au putut susține, nestingheriți, elucubrațiile. Conspiraționismul, boală veche și grea, a fost din nou la el acasă. S-au găsit medici, în Iași, în Oradea și în alte locuri, care i-au sfătuit pe oameni să nu se vaccineze iar demersul lor a avut ecou în diferite straturi ale populației, nu numai la cei fără instrucție. Ce să mai spunem de alte motivații puerile: eu însumi am întâlnit trei persoane, oameni în toată firea, care au spus că nu se vaccinează fiindcă le e frică de injecție… Nu de vaccin ci de injecție, în general…
Deocamdată, cifrele contaminărilor arată bine, numărul deceselor a scăzut foarte mult, la fel - numărul celor internați la reanimare. Știm însă că lucrurile se pot schimba în rău oricând. Se tot vorbește de al patrulea val, se anunță apariția unor tulpini noi ale virusului. Chiar ieri, în Iași, s-a înregistrat primul caz de îmbolnăvire cu tulpina Delta, un bărbat nevaccinat ce se află în stare gravă. Introducerea de măsuri de restricție, acum, în plină vară, pare de neimaginat. Singurul mijloc de protecție este vaccinarea: este ceea ce trebuie să repetăm tot timpul, cu riscul de a da impresia că rostogolim, redundant, un truism.