Linkuri accesibilitate

De la apologia lui Franco la înghețata lui Putin


Putin și invitatul său Erdogan gustând înghețată "Vaca din Korenovka" la salonul de aviație MAKS, 27 august 2019.
Putin și invitatul său Erdogan gustând înghețată "Vaca din Korenovka" la salonul de aviație MAKS, 27 august 2019.

Spania dezbate dacă poate interzice legal admirația exprimată public pentru epoca lui Franco, altfel zis dacă este oportun să se interzică anumite simboluri ale fascismului spaniol din trecut.

Guvernul socialist al lui Pedro Sánchez a aprobat ieri un proiect de lege, numit „Legea asupra memoriei democratice”, care ar interzice organizațiile și evenimente de glorificare a ceea ce a fost el franquismo. În urmă cu doi ani, același guvern a mutat resturile pământești ale generalului Franco din cripta impozantului său monument de lângă Madrid într-un cavou obișnuit aparținând descendenților dictatorului, care a condus Spania cu o mână de fier între declanșarea războiului civil în 1936 și până la moartea sa în 1975.

Proiectul de lege propune o amendă de până la 150.000 euro pentru oricine „promovează idei spre gloria franquismului”. Sunt vizate astfel organizații cum este foarte bogata Fundación Franco.

Cotidianul de centru-stânga El Pais îl citează astfel pe omul care a sfătuit guvernul în această chestiune, Pablo de Greiff, fost raportor al ONU, care spune: “Fundația Franco este o anomalie în Europa.” În schimb, cotidianul conservator El Mundo citează istorici și specialiști care spun: “Nu ne trebuie nicio lege ca să scriem corect istoria Războiului Civil”.

În Catalonia, regiunea care a suferit cel mai mult în războiul civil, La Vanguardia are astăzi un editorial despre asta: “Dificultatea de a închide rănile”, în care scrie că o asemenea lege ar necesita un larg consens politic, dar că principalul partid de opoziție, conservatorii din Partido Popular (PP), aliați în asta cu extrema dreaptă din Vox, se opun legii, iar liderul PP, Pablo Casado, a numit deja proiectul “o interpretare sectantă a istoriei”.

Călărind Proiectul Pegasus

Devotându-și și numărul de azi supravegherii masive și ilegale prin rețeaua israeliană Pegasus, despre care toată presa a scris în zilele trecute, Le Monde, una din cele 17 mari publicații care au participat la anchetă, se concentrează asupra unor detalii care privesc mai îndeaproape Franța. De pildă: interesul purtat de Maroc asupra unuia din telefoanele mobile ale lui Emmanuel Macron.

Până și organizația non-guvernamentală pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International și-a manifestat îngrijorarea despre asta. Dar nu numai Macron, ci și fostul premier Edouard Philippe și o serie întreagă de alți miniștri francezi par a se fi aflat în vizorul serviciilor secrete marocane.

“Dacă faptele vor fi dovedite, atunci ele sunt de o foarte mare gravitate”, a reacționat președinția franceză. Aparent, numărul de telefon al lui Macron aflat pe listă este cel al unui iPhone pe care îl folosește des, dar care este cel mai puțin securizat dintre telefoanele președintelui Franței. Surse franceze spun însă că pentru conversațiile cele mai sensibile Macron folosește doar linii fixe criptate.

Le Monde a colaborat împreună cu alte 16 mari ziare (printre care Le Soir în Belgia, The Guardian în Anglia, sau Süddeutsche Zeitung în Germania, iar din SUA Washington Post) pentru a realiza această anchetă internațională, obținând acces la datele a circa 50.000 de personalități din presă, justiție și sfera politicului.

Pegasus conține „o bază de date amețitoare” scrie Le Monde, printre care se numără un șef de stat (Macron) și doi premieri europeni, dar și prinți arabi, dizidenți, miliardari și politicieni europeni sau africani. Însă mai ales sute de jurnaliști, avocați, opozanți și militanți pentru drepturile omului. În India, cum o revelează Libération, era spionat chiar nimeni altul decât șeful opoziției, Rahul Gandhi. În același timp, telefoanele unor proeminenți avocați și activiști aflați în închisoare in India se aflau de asemenea pe listele oamenilor ce trebuie supravegheați.

Întreprinderea israeliană, NSO, aflată în spatele programului vindea datele culese (piratate) unor guverne (în Europa: Ungariei). NSO funcționează din 2011, un deceniu de ilegalitate totală, constată Le Monde, care conchide că activitățile NSO explică anumite detalii din apropierea recentă între Israel și țări ca Arabia Saudită, Marocul sau Ungaria. The Washington Post scrie că oficiali din guvernul SUA bănuiau de multă vreme că unele informații strânse de NSO ajung pe masa guvernului israelian.

“Parisul evită să critice Marocul”

Guvernul marocan a respins ceea ce a numit “afirmații mincinoase”. În Spania, El Mundo estimează însă că “va fi dificil pentru guvernul de la Rabat să scape de justiția franceză”, mai ales că Parisul a anunțat deja deschiderea unei anchete în urma plângerii site-ului și agenției Mediapart, care a descoperit pe listele Pegasus numele a doi dintre jurnaliștii săi.

Regatul marocan este unul din clienții cei mai activi ai Pegasus, revelează la rândul său cotidianul britannic The Times. El País remarcă însă că de la publicarea primelor revelații privind supravegherea unor jurnaliști francezi de către regatul Marocului,“un mare aliat al Franței”, “Parisul a evitat să critice direct guvernul de la Rabat și a anunțat că așteaptă dovezile concrete ale spionării”.

Aflăm însă din Washington Post că până și regele Marocului en personne, Sa majesté Mohammed VI, se află pe lista personalităților cu telefonul supravegheat.

Pegasus este un program extrem de intruziv, pentru că aspiră, fără să se facă remarcat, cu toată discreția, totul dintr-un telefon: emailuri, contacte, localizarea geografică, SMS-uri, apeluri telefonice, documente, fotografii…

La Londra, The Independent notează că “ministrul israelian al apărării, cel care eliberează licențele de export pentru fiecare contract al NSO, e supus unor mari presiuni pentru a pune capăt acestor licențe, precum și colaborării cu firma respectivă, care e văzută ca o „unealtă” a guvernului și a ministrului apărării.”

Pe lista jurnaliștilor cu telefoanele infectate se mai află și răposatul Jamal Khashoggi, asasinat în 2018 în consulatul de la Istanbul al țării sale de către un comando venit special din Arabia Saudită ca să-l omoare.

În ciuda pandemiei, nu toate tradițiile se pierd

Tot în Franța, Libération are o copertă cât se poate de pesimistă: «Covid: putem să ne așteptăm la ce e mai rău».

La Bruxelles, La Libre Belgique citează experți olandezi care avertizează, pe baza situației observate în Olanda, că: "Variantul Delta se propagă foarte bine prin persoanele vaccinate." La fel, experți americani avertizează că: “Acest virus nou nu este cel de anul trecut.”

La München, Süddeutsche Zeitung analizează situația tot mai stranie de la Tokyo, în cadrul Jocurilor Olimpice, unde tot mai mulți sportivi trebuie să intre în carantină, după ce au fost infectați, în vreme ce competițiile se țin fără spectator.

În schimb, la Moscova cotidianul Kommersant își liniștește cititorii spunându-le că în ciuda pandemiei, ale cărei cifre oficiale în Rusia sunt privite cu suspiciune de populație și experți, nu toate tradițiile se pierd.

“Vaca din Korenovka”

Astfel, Putin a vizitat ieri, așa cum o face în fiecare an, salonul de aviație MAKS (МАКС-2021), unde nu doar că a examinat noul model de avion de luptă ultrasecret de tip Suhoi, dar, ca în fiecare an, a ținut să verifice sub ochii supușilor și ai vizitatorilor că înghețata lui preferată, înghețata cu lapte “Vaca din Korenovka” ("Văcuța", mai degrabă, Коровка из Кореновки), a rămas la fel de delicioasă.

Întreaga presă rusă preia astăzi această informație. Agenția oficială de știri TASS ne informează că înghețata i-a fost adusă lui Putin direct la tribună într-un frigider portabil.

Anul acesta, însă, Putin nu s-a mai dedat la orgii ospitaliere ca în 2019, când l-a avut ca invitat la salonul de aviație pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan (cf. foto) și când Putin a decis să ofere înghețată tuturor celor prezenți. Aflăm că nota de plată s-a ridicat atunci la cinci mii de ruble, iar Putin, conform Lenta.ru, le-a spus vânzătorilor de la standul de înghețată: “Dați nota de plată ministrului industriei și comerțului. Să le servească la dezvoltarea aviației.”

Se pare că Erdogan s-a lăsat să zâmbească.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG