Linkuri accesibilitate

Ex-ministrul democrat al Apărării și fostul șef al Poliției, Alexandru Pînzari, reţinut de procurori


Alexandru Pînzari, fostul șef al Poliției (IGP) și ex-ministrul democrat al Apărării
Alexandru Pînzari, fostul șef al Poliției (IGP) și ex-ministrul democrat al Apărării

Ex-ministrul democrat al apărării, fost şef la Inspectoratul General de Poliţie, Alexandru Pînzari a fost reţinut de procurori, în dosarul Direcţiei a 5-a a MAI care se ocupa cu interceptarea oponenților guvernării democrate, a jurnaliştilor şi reprezentanţilor societăţii civile, direcţie care a fost desființată în urmă cu doi ani. În acelaşi dosar mai figurează finul şi apropiatul oligarhului Vladimir Plahotniuc, care lucra sub acoperire, Dorin Damir, dar şi alţi şefi din poliţie.

Ex-ministrul democrat al Apărării și fostul șef al Poliției, Alexandru Pînzari, reţinut de procurori
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:41 0:00
Link direct

Anchetarea lui Alexandru Pînzari, în calitate de şef al poliţiei în perioada guvernării coordonate de Vladimir Plahotniuc, fusese cerută în urmă cu doi ani de ex-ministrul de interne Andrei Năstase, fostul coechipier al Maiei Sandu pe când guvernau împreună. Năstase îl acuza pe Pânzari atunci că alături de Alexandru Jizdan şi Gheorghe Cavcaliuc, alţi doi şefi de la interne, ar fi pus la cale, cu ajutorul unor procurori şi judecători, o întreagă reţea de interceptare a oamenilor indezerabili regimului, începând de la politicieni de opoziţie şi jurnalişti şi terminând cu oameni de afaceri incomozi. Pânzari fusese cel care în iunie 2019, când se schimbase puterea, a refuzat timp de o săptămână să supună poliţia noului ministru de interne, Andrei Năstase.

Procurorii şi ofiţerii de securitate au reţinut, la începutul lunii iulie, primii figuranţi în dosarul fostei Direcţii nr. 5-a a MAI sau Direcţia Operaţiuni Speciale, desfiinţate de ex-ministru Andrei Năstase. Au ajuns atunci şi până la unul din apropiaţii oligarhului Vladimir Plahotniuc şi finul lui de cununie Dorin Damir. Damir activase în această direcţie sub acoperire, beneficiind de o identitate fictivă. Astfel el ar fi traversat frontiera sau ar fi avut acces la materiale clasificate. Primele reţineri au avut loc în ajunul alegerilor parlamentare anticipate, iar unii politicieni şi comentatori au interpretat aceasta activizare a oamenilor legii ca încercare de a se da bine pe lângă noua putere.

Fostul deputat al Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”, Chiril Moţpan, în trecut angajat al MAI şi care a fost filat de ofiţerii fostei Direcţii nr. 5, admite că la mijloc ar putea fi şi motive obiective: investigaţiile durează, probele nu se acumulează atât de uşor. Dar în acelaşi timp apreciază că în sfârşit procuratura „începe să-şi facă treaba” şi să-şi îndeplinească îndatoririle profesionale după schimbarea puterii.

Activitatea de până de curând a procurorilor trezeşte foarte multe semne de întrebare...

„Pînzari ar avea de răspuns la anumite întrebări în legătură inclusiv cu activitatea acelei direcţii diabolice, Direcţia nr. 5. Acolo în genere sunt multe lucruri care trebuie studiate şi procuratura are un teren imens de activitate aici. De ce nu au făcut mai devreme acest lucru? Este evident. Şi aici mi se pare că este clar: aşteptau să vadă cum vor evolua lucrurile. Activitatea de până de curând a procurorilor trezeşte foarte multe semne de întrebare, mai bine zis inactivitatea sau încercarea de a muşamaliza tot soiul de dosare de rezonanţă. A creat o impresie foarte generală că procuratura nu-şi face treaba”.

Deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Lilian Carp, care conduce comisia parlamentară pentru securitate naţională, a declarat Europei Libere că investigaţiile în acest dosar ar trebui extinse, iar abuzurile regimului Plahotniuc să fie scoase de la murat.

„Sunt băieţii din echipa lui Plahotniuc. Noi doar ştim că apogeul corupţiei în R. Moldova a fost în acea perioadă când Plahotniuc controla R. Moldova. Mulţi din reprezentanţii Partidului Democrat de atunci practic îl ajutau în aceste scheme. Mă refer şi la domnul Cavcaliuc. Din câte ştiu, existau proceduri disciplinare pe interior, în Ministerul Afacerilor Interne despre o numire ilegală. Probabil este legat şi el în acest dosar”.

Sunt băieţii din echipa lui Plahotniuc...

Fosta direcţie numărul 5 a MAI mai fusese numită „poliţie politică”, crearea ei fusese contestată deoarece dubla activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate, dar şi a altor direcţii din cadrul internelor. S-a spus că actuala preşedintă Maia Sandu pe când era în opoziţie era filată de zeci de ofiţeri din cadrul acestei direcţii. Legat de dosar, cercetat prin prisma comiterii „abuzului de serviciu”, „delapidării averii statului”, „trecerii ilegale a frontierei de stat”, „divulgării secretului de stat” și „fals în acte publice”, unii experţi îşi exprimă îngrijorarea ca să nu expire termenul de prescripţie prevăzut în legislaţie înainte de a fi finalizată ancheta.

XS
SM
MD
LG