Linkuri accesibilitate

Vitalie Brumă: „Prioritatea noii guvernări este să stopeze, cel puțin, exodul oamenilor activi”


Oameni intrând în Aeroportul Chișinău
Oameni intrând în Aeroportul Chișinău

Moldoveanul Vitalie Bruma este stabilit de 15 ani în Canada și lucrează într-o instituție bancară din Vancouver. El speră ca noua guvernare să facă progrese cu modernizarea Republicii Moldova, să fie mai puțină birocrație şi să fie relansată economia.

Interviu cu Vitalie Brumă, stabilit în Canada
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:16:54 0:00
Link direct
Vitalie Brumă
Vitalie Brumă

Vitalie Brumă: „Noi, cetățenii Republicii Moldova care am plecat peste hotare, urmărim cu atenție ce se întâmplă în țara noastră, de unde am plecat, și ne dorim ca Moldova să meargă pe un făgaș asemănător cu țările din Occident. Noi urmărim și punem umărul ca să ajutăm cetățenilor și Republicii Moldova să aleagă o guvernare competentă, care să poată aduce bunăstare și să facă așa ca oamenii să rămână, nu să plece din țară.”

Europa Liberă: Deja este guvernare.

Vitalie Brumă: „Privim cu optimism la guvernarea nouă. În 30 de ani s-au perindat atâtea guvernări și fiecare a venit cu interesul său personal, și mai puțin pentru interesul cetățenilor, de aceea lumea a votat masiv PAS, pentru că a văzut niște oameni onești.”

Europa Liberă: Dacă e să facem trimitere la ideile programului de guvernare, pe care dna Gavriliță l-a prezentat deputaților, sunt măsurile promise în câteva luni de mandat și ele pot fi grupate: gestionarea eficientă a crizei sanitare pe timp de pandemie, asta e prioritatea numărul unu, reforma justiției, pachetul anticorupție, precum și creșterea veniturilor populației și protecția socială a grupurilor vulnerabile și restabilirea finanțării externe. Coincid cu așteptările pe care le au cetățenii?

Vitalie Brumă: „Deigur, acestea sunt primele măsuri care trebuie luate, dar eu m-am uitat peste programul PAS ca economist și chiar am ascultat interviul Dvs. cu dna Gavriliță. Ceea ce n-am văzut eu acolo e ritmul de creștere economică pe care și-l propune guvernarea.

Ca cetățenii să-și permită să revină acasă, să lucreze, ca țara să aibă bani pentru toate proiectele acestea sociale, oamenii trebuie să rămână acasă, să producă, să crească economia cu un asemenea ritm, încât să ajungă din urmă țările dezvoltate și să nu plece din țară. De exemplu, dacă ei își propun o creștere de 4-5%, asta nu va duce la aceea ca oamenii să rămână acasă și mai ales să se întoarcă. Ei trebuie să-și pună niște scopuri mai ambițioase. De exemplu, dacă economia Republica Moldova sau PIB-ul pe cap de locuitor este de zeci de ori mai mic decât în țările din vest, ei trebuie să-și propună să crească, cel puțin, cu 7-8% anual, ca să ajungem în zece ani măcar la jumătate din media occidentală. Și, respectiv, oamenii vor sta acasă, baza impozabilă va crește și din acest PIB vor fi bani pentru proiectele sociale, infrastructură etc. Eu pun accentul pe creșterea economică.”

Europa Liberă: În programul de guvernare se menționează că ei se axează pe investiții și pe modernizarea țării, iar oamenii așteaptă de la acest executiv crearea locurilor noi de muncă și reducerea decalajelor între regiuni. Dar așteptările sunt că azi te-am investit – mâine să-mi livrezi rezultate. E cu putință acest lucru?

Vitalie Brumă: „Desigur că la început va fi greu, fiindcă țara noastră trebuie să-și restabilească reputația de țară bună și stabilă, adică un loc unde investitorii să dorească să-și aducă banii și să fie o siguranță. Că, după ce s-a auzit prin presă că au fost furate miliarde și țara a fost capturată, investitorii vor fi precauți. Dar începând cu revizuirea a ceea ce a fost rău și pedepsirea celor care au furat și delapidat fonduri, ca oamenii să aibă încredere în justiție, și investițiile vor veni. Dar eu nu pun accentul pe investiții în producere. De ce? Fiindcă Republica Moldova, dacă aș compara-o cu Canada, aici noi nu avem producere. De ce? Pentru că sunt alte surse de venituri. Avem resurse miniere, petroliere, nu e nevoie să producem bunuri de larg consum.

Republica Moldova nu are mare, ocean, ca să atragă turiști, munți sau minereuri. Unica șansă e ca să creăm o bază de producere, dar nu o putem face singuri, ne trebuie investiții, tehnologii din afară. Dacă aș fi la guvernare, ca prioritate, m-aș duce la companiile mari și i-aș întreba ce condiții ar pune ei ca să vină în Moldova ca să deschidă componente ce ar intra în lanțul acesta de producere. Fiind zeci de mii de locuitori din Republica Moldova angajați în industriile aceste, vor crea bani pentru alte sectoare. Așa văd eu dezvoltarea economică, altfel nu mai ieșim din criza aceasta.”

Europa Liberă: O primă rândunică a venit în Republica Moldova, pentru că activează Draxlmaier și acolo sunt antrenați foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova, acum ZEL Bălți s-a extins pe un teritoriu mai mare în Republica Moldova.

Vitalie Brumă: „Asta e foarte bine! Am ascultat cu atenție interviul Dvs. cu dl Marin Ciobanu. Asta e prima etapă, moldovenii învață să lucreze acum la o producere care este mai simplă. Sunt plătiți mai puțin, dar dacă se va produce și ceva mai sofisticat în Moldova, respectiv, și salariile vor fi mai mari. Se vorbește despre businessul mic, despre magazine, construcții – banii în aceste vin din izvorul banilor, din producere. Dacă vor fi mai multe întreprinderi de acestea, vor crește și salariile, cu timpul, la fel cum s-a petrecut în țările estice din Europa. De exemplu, în Slovenia sau Slovacia au venit companiile mari, au deschis ceva simplu, acuma produc, asamblează motoare chiar. Așa că trebuie o strategie ca Moldova să poată atrage și mai departe aceste investiții. De aici se vor porni și alte sectoare ale economiei. Asta e calea.”

Europa Liberă: Dar noua guvernare de la Chișinău crede că pentru o bună relansare economică e nevoie de o veritabilă reformă în justiție, reforma Procuraturii Anticorupție, să fie constituit un tribunal special pentru judecarea corupților de rang înalt. Sunt mai multe capitole: justiția, anticorupția, programul de guvernare prevede evaluarea externă, extraordinară a procurorilor, a judecătorilor sub aspectul legalității actelor emise și al acurateței propriilor declarații de avere. Cetățeanul simplu va avea răbdare ca mai întâi să se livreze rezultate pe segmentul justiției, ca după asta să înceapă relansarea economică?

Vitalie Brumă: „Da, desigur, pentru că acesta este fundamentul. Eu, de exemplu, lucrez aici în sistemul bancar. Omul are încrederea că dacă a pus un ban într-un loc, el știe că nu va fi furat, nu va fi amăgit. Așa și în Moldova, dacă omul aduce o investiție, el trebuie să fie sigur.

Noi, de exemplu, dacă am lucrat peste hotare 15 ani și aducem ceva valoros în Moldova, vrem ca aceste bunuri să fie în siguranță. Prima este justiția, dar al doilea eu aș vedea structura și dezvoltarea orașelor, vedeți ce se întâmplă în lume, lumea migrează de la sat la oraș, căci acolo poți să organizezi o producere, poți să înveți oamenii, sunt mai multe școli. Deci, eu aș vedea trei centre, Chișinăul, Bălțiul și, la sud, Cahulul, să fie centre, hub-uri, unde să se organizeze producerea, să fie o infrastructură de transport feroviar, ca marfa din Moldova să ajungă în Europa cât mai repede. Ca toate aceste drumuri să fie foarte bune, asta e altă măsură. Și, respectiv, eu cred că pentru Moldova e bine ca muncitorilor, salariaților cu salarii mici să le fie acordate credite sau unele înlesniri, ca ei să rămână acasă, pentru a-și procura o casă.

Aici, în vest, tot se practică asemenea lucru, pentru că oamenii, chiar dacă au salarii mici, dar văd că sunt susținuți de stat, ei lucrează la uzina aceea. Pentru că sunt susținuți, au casă, au familie. Asta e important, să-ți câștigi minimul de existență și atunci nu trebuie să pleci în lume și să lucrezi pentru alte economii. Fiindcă acum în lume este concurență, nu numai Moldova vrea să producă, dar și România, și Ucraina, ei tot vor să aducă investiții. Și noi ne luptăm în zona asta, pentru a le aduce anume la noi, de aceea e nevoie de condiții mai bune.”

Europa Liberă: Ați reținut și atitudinea pe care o va avea noua putere față de diaspora? Ce așteptări aveți, cei care constituiți această armată mare a celor plecați din Republica Moldova?

Prioritatea diasporei e să acorde un optimism celor rămași acasă...

Vitalie Brumă: „Prioritatea numărul unu a noii guvernări este să stopeze, cel puțin, exodul oamenilor activi. Omul e cel mai productiv de la 20 la 60 de ani și dacă aceștia pleacă, înseamnă că nu are cine să producă pentru bugetari și restul. Adică trebuie să stopeze exodul și să creeze locuri de muncă. Iar să-i atragă pe cei plecați, ca noi, va fi mai greu, vă spun din experiență, primii cinci ani după ce pleacă, oamenii stau la dubii, să se întoarcă sau nu, dar dacă prind rădăcini, după zece ani și mai mult, se încep copii, școlile, și de-acum e mai greu să-i întorci înapoi. Prioritatea diasporei e să acorde un optimism celor rămași acasă. Dacă vom avea o creștere de 8%, noi o să stăm acasă și familiile noastre vor prospera.”

Europa Liberă: Vitalie Brumă, care e în Canada, e gata să revină acasă, a economisit acolo anumită sumă pe care e gata s-o investească în Republica Moldova?

Vitalie Brumă: „Da, desigur, am și colegi cu care am venit aici de 15 ani și avem și case și dacă ar fi să vindem totul și să venim cu o anumită sumă, dacă s-ar întoarce măcar jumătate, economia Moldovei s-ar ridica, ar fi o explozie, dar asta e mai greu să faci. Am 15 ani aici avem rădăcini deja. Dar timpul va arăta, dacă această guvernare nu va dezamăgi, eu cred că mulți se vor întoarce.”

Europa Liberă: Ziceam că acești 30 de ani, pentru Republica Moldova, au fost mai mult o perioadă de zbucium, de căutare, de pierdere a speranței, de recâștigare a speranței. Acuma este ireversibilă calea pe care și-a ales-o Republica Moldova și vă este clar drumul acesta care ar fi corect?

Vitalie Brumă: „Drumul Republicii Moldova e să nu dezbinăm lumea. Fiecare țară are interesul său. Eu vă spun așa, Canada are un screening, ca să vii aici, trebuie să fii sănătos, să fii tânăr și să fii educat. Respectiv, ei atrag forța de muncă și noi rămânem fără forță de muncă. Și la fel e cu toate țările, e o competiție globală. Noi trebuie să tragem plapuma la noi. Și de aceea primul lucru e justiția, să fie clar că sunt reguli, să fie clar că sunt suficiente înlesniri pentru investitori ca să vină în Moldova și să fim într-o competiție, piața din Est și din Vest e deschisă, e o zonă foarte bună. De aceea, eu urez succes guvernării. ”

Europa Liberă: Ai așteptat să fie antrenată mai multă lume din diasporă în formarea noului executiv la Chișinău?

Vitalie Brumă: „Nu putem să punem chiar mulți. Dacă în 30 de ani am pierdut o treime din populația activă, nu putem să mărim aparatul de stat, să punem mai multe funcții, mai multe înlesniri. Eu cred că mai mulți trebuie să se ocupe cu ceva ce aduce plusvaloare societății, fiindcă locurile de muncă administrative aduc mai mult cheltuieli. Am văzut și persoane noi, cu care am lucrat, compania Aria...”

Europa Liberă: A dlui Efros.

S-a creat o castă de funcționari la Chișinău, care stau pe banii aceștia veniți de peste hotare...

Vitalie Brumă: „A dlui Efros, cu dl Gaibu am lucrat. Eu sper că sunt persoane integre, cu viziune, ca să facă ceva. dar trebuie curaj. Eu mă uit la acest sistem judecătoresc. De ce a ieșit toată diaspora la votare? Fiindcă sunt indignați! S-a creat o castă de funcționari la Chișinău, care stau pe banii aceștia veniți de peste hotare, din diaspora. Au businessul lor, procurori, judecători, pensii, salarii exorbitante! Asta nu e normal! Noi vedem ce se face în țările dezvoltate, diferența între un judecător și un funcționar și un lucrător nu trebuie să fie așa de mare! Și pensiile! Deci, sunt multe de făcut în Moldova și așteptăm!”

Europa Liberă: Sunt și voci care spun că cei care formează noul cabinet de miniștri au expertiză multă, dar nu ar avea suficientă experiență. Asta ar putea să îngrijoreze?

Vitalie Brumă: „Da, eu tot îmi pun întrebarea asta. Fiindcă dacă ei și-ar pune un scop, de creștere cu 8% anual a PIB-ului, a economiei, dar mă uit că ei se ocupă mai mult cu redistribuirea veniturilor, pensiile, dar asta e o chestiune temporară. Ar fi bine să fie în guvern cineva de la o companie internațională de producere, care știu cum să câștige piața, știu cum să creeze locuri de muncă, știu cum să aducă investiții, asta ar fi mai benefic. Revin, dacă ar crește PIB-ul, ar fi mai mulți bani pentru toate sectoarele. Moldova nu trebuie să stea tot timpul cu mâna întinsă și să aștepte credite, astea sunt copeici! Fiindcă, dacă vă uitați la balanța comercială, Moldova importă de două ori mai mult decât exportă. De aceea, noi trebuie să regândim puțin această strategie de stat, să fim puțin mai agresivi și de aceea trebuie oameni cu experiență, din producere.”

Europa Liberă: Pe final, speranțele sunt foarte mari, ca să nu vină marea dezamăgire, în cât timp credeți că e cu putință și trebuie să insiste guvernul să livreze primele rezultate.

Vitalie Brumă: „Primele rezultate e ceea ce am spus eu până acum, să se facă un audit, să se vadă cine a delapidat, să se verifice averile demnitarilor în concordanță cu declarațiile lor de venit. Dacă au mai mult decât au declarat – confiscare, judecată etc. Lumea din diasporă trebuie să vadă că ei, într-adevăr, s-au apucat de lucru. Și cei care au furat să fie trași la răspundere. Acesta ar fi un bun început, ca cei care vin din urmă, funcționarii din urmă, nici să nu încerce să fure. Noi trăim într-o societate de consum. Dacă consumăm, trebuie să producem. Dacă în Moldova nimic nu se produce și totul vine din exterior, asta nu e normal. Trebuie să ne poziționăm astfel încât să consume cel care aduce ceva pentru societate, nu toți cei care stau acolo și nu fac nimic.”

Europa Liberă: Și ce mesaj ar transmite un cetățean din diaspora tuturor cetățenilor din Republica Moldova la această aniversare de 30 de ani de la proclamarea independenței?

Haideți să tragem linie și s-o luăm de la zero...

Vitalie Brumă: „Este aproape o jumătate de viață de om. Mulți au sperat la ceva mai bun atunci, în 91-92, n-a ieșit nimic, deci haideți să tragem linie și s-o luăm de la zero, să vedem greșelile făcute și să nu le mai repetăm, să nu mai votăm promisiuni goale, ci oameni integri. Cred că votul de acum a fost un vot împotriva a tot ce a fost rău înainte. Le doresc tuturor cetățenilor și conducerii succese, să punem toți mana, să ne susținem unul pe altul și cred că așa vom obține niște rezultate.”

Europa Liberă: Brațele și mințile.

Vitalie Brumă: „Corect! Diaspora să fie nu doar la alegeri în contact cu guvernarea și cu cetățenii, dar tot timpul, să vedem ce putem face, cu ce putem ajuta etc.”

Europa Liberă: și, cel mai probabil, politicienii ar trebui să renunțe la ideea că există două Moldove, Moldova celor plecați și Moldova celor rămași.

Vitalie Brumă: „Da, pentru că e o rușine. Ne-am împrăștiat în toate colțurile lumii. Eu mă uit doar geografic, noi, cei care suntem la Vancouver, cred că suntem cel mai departe, vreo patru-cinci mii de oameni, care am votat. N-am auzit de alte țări care să deschidă atâtea secții de votare în toată lumea. Sper că o să trecem de această etapă rușinoasă și că vom fi competitivi.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG