După ce a cercetat arhivele fostei Securități a regimului ceaușist, și după ce a stat de vorbă cu victime ale acestei instituții, Andreea Pora a realizat în 2003 la Radio Europa Liberă un serial care prezintă mecanismele prin care funcționa Securitatea, metodele de lucru, mentalitatea angajaților săi și regimul de teroare pe care îl instaura la comanda aparatului comunist, dar și de la sine putere. Un chip al fostei Securități prin mărturiile victimelor acesteia.
Radu Călin Cristea: „Doamnelor și domnilor, începând de astăzi „Actualitatea românească” va găzdui o rubrică săptămânală intitulată „Întâlnire cu istoria. Pagini din dosarele Securității”. Consultând arhivele fostei Securități, Andreea Pora vă va prezenta mecanismele prin care funcționa această instituție lucubră, metodele de lucru, mentalitatea angajaților săi, regimul de teroare pe care îl instaura la comanda aparatului comunist, dar și cu de la sine putere. Așadar un chip al fostei Securități refăcut prin mărturiile victimelor acesteia, de la simpli cetățeni la figuri publice ale dizidenței anticomuniste. Este o rubrică în care nu veți putea asculta doar imersiuni în biografiile de multe ori devastate ale țintelor fostei securități. Intenția noastră jurnalistică e este de a încerca să descoperism și cum funcționa Securitatea ca sistem omogen, cu individualitatea sa represivă. Așadar, Andrea Pora și o nouă rubrică pe care o lansăm astăzi .
Andreea Pora: Încăperea de la primul etaj al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Un loc în care întâlnirea cu trecutul este întotdeauna dramatică. Așezați în fața dosarelor, oamenii se confruntă cu propria viață. Regăsesc acolo întâmplări uitate, gesturi, vorbe, iubiri, lașități. Își regăsesc de multe ori până și cele mai tainice gânduri, tragediile și bucuriile - totul văzut însă prin ochii ofițerilor de securitate sau ai informatorilor. Un trecut care dintr-o dată capătă o nouă dimensiune, care îi transformă în personajele unei piese cu textul scris de mâine necunscute. Sau, mai rău, de mâinile atât de apropiate ale familiei, prietenilor, colegilor.”
[...]