Linkuri accesibilitate

Caruselul mandatelor duce Bulgaria spre anticipate


Bulgaria, manifestații de protest
Bulgaria, manifestații de protest

În cursul săptămânii va demara cea de a treia și ultima încercare de formare a guvernului în cadrul actualei legislaturi. De data aceasta președintele Rumen Radev îl va putea alege pe cel căruia să-i încredințeze mandatul.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:01 0:00

Sub un minut a fost valabil vinerea trecută cel de al doilea mandat de formare a guvernului. Fostul ministru de externe, vicepreședinte al partidului GERB Daniel Mitov, a luat decretul prezidențial și după ce a exprimat regrete că mandatul nu poate fi realizat, l-a întors înapoi lui Rumen Radev.

Șeful statului are de ales acum între PSB, „Bulgaria democrată”, coaliția INI („Ridică te! Noi venim”) și MDL – partidul etnicilor turci și al musulmanilor. Termenul constituțional de 7 zile pentru înmânarea celui de al treilea mandat expiră vineri, 27 august.

„Este nevoie de dialog și de compromisuri. Răbdarea bulgarilor este pusă la grea încercare”, a spus președintele. El a anunțat că nu dorește organizarea concomitentă a unor tot mai posibile alegeri anticipate și a celor prezidențiale dar a cerut CEC să verifice posibilitatea folosirii mașinilor de vot în aceasta eventualitate.

Partidul ITN (Există un astfel de popor) al showmanului Slavi Trifonov, cu cel mai mare număr de deputați, a anunțat, ca și GERB al ex-premierului Boiko Borisov, că se află în opoziție. Ambele formațiuni au împreună 128 de deputați cea ce înseamnă că toate celelalte 4 vor putea forma numai un guvern minoritar.

„Bulgaria democrată” a definit șansele ca fiind minime. Țara se încreaptă spre un nou scrutin parlamentar – al treilea din acest an. Partidele protestului anti-Borisov în loc să conlucreze se confruntă între ele. Dacă cel de al treilea mandat va fi oferit socialiștilor „Bulgaria democrată” va accepta o invitație la tratative, dar nu va sprijini un guvern al acestora.

Partidul GERB pe care nici-una din celelalte 5 formațiuni nu-l dorește ca partener, a avertizat că țara se află în haos, procedurile democratice sunt ignorate, de vina fiind în primul rând președintelui Radev.

Coaliția INI a propus începerea de tratative publice cu ITN, „Bulgaria democrată” și PSB în vederea realizării celui de al treilea mandat la baza unui acord politic care să marcheze componența viitorului guvern cu un prim-ministru de la ITN, sarcinile pentru următoarele 6-8 luni și termenele realizării acestora. Ideea este sprijinită de „Bulgaria democrată” și de socialiști dar respinsă de ITN. Din „Bulgaria democrată” au avertizat președintele Radev să nu încredințeze cel de al treilea mandat Partidului socialist.

Previous Next

XS
SM
MD
LG