Linkuri accesibilitate

Gh. Cojocaru: Liderii de la Tiraspol trebuie să se adapteze noii realități politice de la Chișinău


Istoricul și analistul politic Gheorghe Cojocaru
Istoricul și analistul politic Gheorghe Cojocaru

Vasile Botnaru în dialog cu Gheorghe Cojocaru despre problema plăcuțelor de înmatriculare transnistrene și acuzele vehemente lansate de Vadim Krasnoselski la adresa autorităților de la Kiev.

Liderii de la Tiraspol trebuie să se adapteze noii realități politice de la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:21 0:00
Link direct

Gheorghe Cojocaru: „În disputa plăcuțelor de înmatriculare cu inscripționare neutră ale automobilelor de peste Nistru a intervenit o scurtă pauză de compromis, după ce autoritățile ucrainene au căzut de acord să prelungească perioada în care proprietarii auto, care nu s-au conformat cerințelor aprobate anterior de guvernele de la Chișinău și Kiev, vor putea să revină acasă prin teritoriul Ucrainei.

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, acuzase anterior autoritățile ucrainene, care n-au mai dat curs cererii actualei guvernări de la Chișinău de a extinde din nou perioada de grație pentru transportul auto cu numere transnistrene, că s-ar teme că cele două maluri ale Nistrului «ar putea ajunge la o înțelegere».”

Europa Liberă: Numitul lider separatist Krasnoselski totuși acuză Ucraina, după un oareșicare compromis. Cum se explică aceasta?

Gheorghe Cojocaru: „Orice dialog și orice întâlnire moldo-ucraineană, iar relațiile Republicii Moldova cu Ucraina s-au intensificat în ultimul timp, pun imediat în alertă regimul de la Tiraspol, care nu știe la ce să se aștepte și se lansează în tot felul de speculații. Temerile declarate pe față ale lui Krasnoselski sunt alimentate de statutul de enclavă nerecunoscută a zonei transnistrene, dependentă economic de arterele de circulație prin teritoriul ucrainean. Mai curând nu Kievul s-ar teme de o înțelegere între Chișinău și Tiraspol, ci Krasnoselski s-ar teme de o înțelegere moldo-ucraineană.”

Europa Liberă: Krasnoselski, lucru bine știut, nu este autonom în declarațiile sale și atunci când suspectează Ucraina că ar pune bețe în roate unei înțelegeri cu Chișinăul, de fapt, atacă indirect Republica Moldova, acuzând-o că nu s-ar fi pocăit suficient pentru ceea ce s-a întâmplat în războiul din ‘92. De fapt, ca un istoric, ce puteți spune despre jocul pe care îl face Krasnoselski?

Gheorghe Cojocaru: „Aceste atacuri verbale stridente și în adresa autorităților de la Chișinău, și a celor de la Kiev ar putea fi un indiciu clar că liderul de la Tiraspol a ajuns într-o situație de neinvidiat, în care este tentat să facă uz de toată retorica pentru a evita să compară în ochii opiniei publice locale drept țapul ispășitor pentru problemele care se acumulează în regiune. Jocul este simplu: cine acuză, se scuză și supraviețuiește politic. Însă, odată cu schimbarea garniturii de la Chișinău, liderii de la Tiraspol vor trebui să realizeze, mai devreme sau mai târziu, că au de a face cu o nouă realitate și vor trebui să învețe noi reguli de joc.”

Europa Liberă: Ați tot folosit termenul „joc” și atunci haideți să vorbim despre un joc autentic, adică fotbalul. Sheriff Tiraspol s-a calificat în premieră absolută pentru toate aceste trei decenii de independență a Republicii Moldova în Champions League. Vă întreb ca pe un microbist, știu că sunteți iubitor de fotbal: ce trebuie să facă fanii echipelor de fotbal sau iubitorii de fotbal din Republica Moldova - să se bucure ori, dimpotrivă, să se întristeze în legătură cu acest succes?

Gheorghe Cojocaru: „Trebuie să se bucure pentru această performanță de-a dreptul istorică a clubului de fotbal Sheriff Tiraspol, care merită toate felicitările și urările de succes în continuare, chiar dacă numele pe care îl poartă la Chișinău se asociază nu cu cele mai plăcute impresii. Un mesaj de felicitare din partea autorităților de la Chișinău în adresa echipei de fotbal Sheriff, liderul campionatului intern al Republicii Moldova și, mai ales, ținând cont de eșecurile în serie ale naționalei în calificările pentru campionatul mondial, n-ar fi fost cu siguranță considerat drept un gest de impolitețe nici chiar de liderii stridenți de la Tiraspol.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG