Linkuri accesibilitate

Egalitatea de gen se învață (și) la școală


Pictura murală de la liceul Mihai Eminescu din Fălești
Pictura murală de la liceul Mihai Eminescu din Fălești

Fondul Națiunilor Unite pentru populație încearcă de aproape un an să dezrădăcineze la Fălești și Strășeni opiniile preconcepute despre rolul femeii în societate, cum ar fi aceea că femeia trebuie să dea ascultare soțului în toate și să aibă grijă de casă. Un studiu recent arată că opinia rămâne adânc înrădăcinată în multe capete în R. Moldova, chiar dacă în capul țării și al guvernului se află ...femei votate de alegători. Așa încât Fondul ONU a înființat în localitățile țintă cluburi ale taților, unde se discută cu regularitate despre egalitatea de gen, iar de curând acest subiect este abordat și în școală, după cum veți auzi în reportajul realizat la liceul „Mihai Eminescu” din Fălești:

Egalitatea de gen se învață (și) la școală
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:08 0:00
Link direct

Administrația liceului „Mihai Eminescu” de la Fălești a acceptat ca pe unul din pereții instituției să fie executată o pictură reprezentând pledoarii pentru șanse egale pentru fete și băieți, tați mergând cu copii la medic sau tinere ce ajung să se afirme în meserii despre care, tradițional, se crede că ar fi doar pentru băieți. Eleva Valeria Josan constată, cu regret, că maturii sunt cei care plantează prejudecățile în copiii:

De obicei, suntem învățați de mici că noi ne jucăm cu păpușelele, băieții se joacă cu mașinile, că putem să purtăm alte culori, că albastrul e pentru băieți, roz strict pentru domnișoare, că nu putem să discutăm cu persoanele cu dizabilități, asta în general este o problemă enormă. Schimbarea trebuie să înceapă de la noi. Să avem grijă la cum acționăm, pentru că toți suntem oameni și merităm drepturi egale.

Colegul Valeriei, Alin Nitroșer, se arată convins că încet, dar lucrurile se vor schimba. În primul rând pentru că în rândul tinerilor, nu mai este „cool” să judeci și să fii incorect cu cei din jur:

Stereotipurile sunt foarte periculoase deoarece nu defavorizează doar femeile, dar orice om. Sunt multe stereotipuri că femeile nu pot să șofeze bine sau că bărbații nu sunt bărbați dacă nu aduc un ban în casă. Aceste stereotipuri au sute de ani, când oamenii nu aveau modul modern de gândire. Ei gândeau după standardele vremii de atunci.”

Cât de greu este o fată să se afirme într-o meserie despre care se crede că este doar pentru băieți? O știe Nadejda Canțîr, prima și, deocamdată, unica luptătoare din Republica Moldova care a obținut centura de campioană mondială la kickboxing. În drumul său spre succes, Nadejda a luptat nu doar cu adversarele sale. A dus o luptă continua cu toți cei care îi spuneau ca locul unei femei e în bucătărie și nicidecum în ring. Nadejda însă a demonstrat că se poate și altfel.

Am trecut prin foarte multe stereotipuri. Când mă antrenam în sala din Chișinău am fost foarte mulți ani singura fată. Nu cred că acum lucrurile s-au schimbat. În grupa sportivă unde m-am antrenat am fost ultima domnișoară care se antrena zi de zi cu băieți.”

Un studiu realizat de UNFPA Moldova și UN Women în raioanele Strășeni și Fălești, a arătat că stereotipurile de gen condiționează poziții inegale pentru femei și bărbați. Opt din zece femei susțin că, în familiile lor, bărbatul este cel care ia principalele decizii.

Locurile de muncă nu au gen

Reprezentanta rezidentă adjunctă UNFPA în R. Moldova, Latika Maskey Pradhan, spune că o societate nu are cum să evolueze atâta timp cât cetățenii săi au șanse inegale: „Locurile de muncă nu au gen. Indiferent ce faci, nu ar trebui să te confrunți cu stereotipuri. Din păcate, se crede că femeile ar trebui să se ocupe de treburile casnice, iar de la bărbați se așteaptă să aducă grosul banilor în casă. Însă am văzut de-a lungul anilor că lucrurile nu sunt chiar așa. Femeile pot atinge performanțe în diverse meserii. Dacă nu vom vorbi deschis despre aceste piedici, cu greu îmi închipui că vom ajunge să avem o societate dezvoltată. Dacă mai mult de 50 la sută din populație este discriminată și nu are aceleași oportunități, nu putem afirma că drepturile omului sunt protejate în cazul femeilor și fetelor.”

În opinia reprezentantei UNFPA în R. Moldova, preconcepțiile sunt dăunătoare pentru că deschid larg ușa pentru discriminare și nedreptate. Iată de ce discuțiile despre egalitate, discriminare și stereotipuri sunt mereu necesare.

XS
SM
MD
LG