Între știrile referitoare la Republica Moldova atrage atenția, pe G4Media, cea despre studiul realizat de Promo-LEX cu privire la incidența discursului de ură. Cercetarea arată că multe mesaje de acest fel au fost transmise prin media, în special prin intermediul posturilor de televiziune care susțin partide pro-rusești din zona de stânga. Campaniile electorale sunt perioadele în care crește masiv incidența acestui tip de discurs. Au transmis mesaje de ură cu precădere bărbații (93,65), mai ales cei de vârstă medie (63,69% au între 35-50 de ani). E semnificativ faptul că bărbații mai tineri sunt mult mai puțin prezenți în acest pluton, la fel și femeile (doar 17%).
Țintele mesajelor de ură sunt mai ales femeile și persoanele LGBTI. Raportul care însoțește studiul realizat de Promo-LEX cuprinde și recomandări de îmbunătățire a legislației de combatere a discursului de ură, precum și sugestii pentru organele de reglementare din domeniul media și al organizării acțiunilor electorale.
Aktual24.ro pune în circulație o poveste de succes: extragerea din Afganistan și sosirea în România a unui profesor universitar afgan, ca urmare a demersurilor profesorilor universitari Cristian Preda și Radu Carp, sprijinite, evident, de Ministerul Afacerilor Externe.
Universitarul afgan se afla în pericol de a fi linșat de talibani și solicitase protecția Universității din București...
Ca eminent specialist în chestiunile politice ale Asiei centrale, cu stagii post-doctorale în SUA, Zaker Hussain Ershad va colabora în umătorul an universitar cu Facultatea de știinte politice a Universității din București.
Ultimele zile au fost pline de critici la adresa premierului Florin Cîțu și a președintelui Klaus Iohannis, considerat protectorul său. Numeroase articole au plasat în jurul acestor două nume originea crizei politice în derulare. Paralel, s-au înmulțit însă știrile făcute din declarații ale actualului președinte al Partidului Național Liberal Ludovic Orban, politician déjà mult mai vizibil acum în mass media și în mediul online. După cum se știe, pe 25 septembrie va avea loc congresul de alegeri al liberalilor, principalii candidați fiind Florin Cîțu și Ludovic Orban.
Astăzi, Ioana Ene-Dogioiu, de la Spotmedia.ro, simte nevoia unei corecții apăsate a unei percepții în expansiune: că, dacă Florin Cîțu se face vinovat de una și alta, atunci Ludovic Orban e de preferat (la cârma PNL și poate ca șef de guvern).
Faptul că este experimentat și abil, că știe să comunice mai bine decât dl Cîțu nu îl face mai bun decât dl Cîțu...
Nu, nu este nici pe departe mai bun decât Cîțu, susține Ioana Ene. Opinia publică trebuie să-și amintească neapărat de anul trecut de guvernare PNL, când la conducerea guvernului, dar și a Partidului Național Liberal, s-a aflat Orban. Scadalul UNIFARM, al achizițiilor frauduloase cu echipamente de protecție anti-COVID 19, „noaptea celor 25 de OUG-uri fără avize” (respectiv noaptea ultimă din mandatul guvernului Orban), susținerea – cu efect catastrofal, consideră Ioana Ene – a lui Nicușor Dan pentru primăria Bucureștiului, bani pentru presă, dați interesat și dublați de liste cu indezirabili care nu ar fi trebuit să beneficieze de ei, camuflarea realității numărului de cazuri de COVID19 pentru a evita amânarea alegerilor - sunt câteva dintre punctele care trebuie reținute în legătură cu Ludovic Orban. De altminteri, spune Ioana Ene-Dogioiu, „Ludovic Orban este unul dintre dinozaurii politicii românești. Faptul că este experimentat și abil, că știe să comunice mai bine decât dl Cîțu nu îl face mai bun decât dl Cîțu”.