“Germania a votat”, cum o anunță simplu Die Welt. Ieri, duminică 26 septembrie, mai mult de 76 % din alegătorii germani au mers la urne. Rezultatele alegerilor sunt acum cunoscute, așa că tot ce trebuie cercetat în această dimineață sunt comentariile, interpretările și analizele. Mai ales că nimeni nu triumfă, deoarece dreapta și stânga se regăsesc cot la cot, fiecare revendicând dreptul de a forma următorul guvern de coaliție.
Nu mai puțin de 60 de milioane de alegători s-au prezentat duminică la urne. Iată rezultatele practic finale:
SPD (socialiștii) 25,7%;
CDU/CSU (creștin-democrații) 24,5%;
Grüne (Verzii, ecologiștii) 14,7%;
FDP (liberalii) 11,7%;
AfD (extremiștii ultranaționaliști) 10,6%;
Die Linke (extrema stângă + ex-comuniștii) 5%;
Atât liberalii (FDP) cât și Verzii (Grüne) au o solidă experiență de participare la guvernare și lor le este în general rezervat, într-o asemenea coaliție, postul de ministru de externe, deși ar merita subliniat că sub Merkel, care se ocupa personal și direct de politica externă, acest post și-a pierdut mult din importanța anterioară, când miniștrii de externe au putut fi Klaus Kinkel (FDP) sau Joschka Fischer (Grüne).
Atât Armin Laschet (CDU), cât și Olaf Scholz (SPD) au cerut deja să li se dea ocazia să formeze viitorul guvern de coaliție.
Cum a lăsat Merkel vraiște în urmă
In tot concertul de laude care formează fundalul sonor al ieșirii lui Merkel de pe scena politică, o singură voce e discordantă: săptămânalul britanic The Economist, care are ca temă a ultimului număr: "Mizeria (sau dezordinea) lăsată în urmă de Merkel" (The mess Merkel leaves behind).
Scrie The Economist: „Doar doi cancelari germani, Otto von Bismarck si Helmut Kohl, au stat la putere mai mult decât Angela Merkel. Bismarck a construit un imperiu si a inventat in același timp primul sistem de pensii si de sănătate din Europa. Kohl a realizat reunificarea Germaniilor de est si vest si a aprobat înlocuirea mult-iubitei mărci germane cu euro. Realizările lui Merkel sunt mult mai modeste.”
După care editorialul din The Economist trece la reproșuri. Realizările lui Merkel, consideră săptămânalul britanic al finanțelor, sunt mai degrabă modeste, iar ea a fost foarte complezentă cu reformele. Ni se înșiră domeniile importante, primordiale, în care ea nu a introdus reforme: sistemul pensiilor, emisiile de gaze cu efect de seră, infrastructura internetului și multe altele care țin de modernitate.
Nu doar că nu a introdus mari reforme, dar peisajul politic german se arată mai fragmentat ca oricând, iar succesorul ei va găsi o Germanie mult mai complicată decât cea pe care ea o preluase în urmă cu 16 ani. Aceasta, scrie The Economist, e adevărata moștenire a lui Merkel.
Căsătorii gay și cum pierd conservatorii
În Elveția, în paralel cu alegerile din Germania vecină, populația a aprobat prin referendum căsătoriile gay și posibilitatea cuplurilor homosexuale de a adopta copii. Cum o scrie în Italia La Repubblica, asta reprezintă o mare înfrângere pentru conservatorii care doriseră referendumul.
Alăturând aici și relativa înfrângere a conservatorilor în Germania, asta pare să arate un adevărat recul al partidelor de centru-dreapta în inima Europei.
Waterloo și Puigdemont, catalanul refugiat în Belgia
În Spania, în acest timp, dar și în Italia, presa se ocupă în primul rând de episodul arestării, vineri, apoi al eliberării rapide, în Sardinia, sâmbătă, a liderului catalan refugiat în Belgia Carles Puigdemont.
El Pais scrie că Puigdemont, care este și membru în Parlamentul European... din partea Spaniei (!), a fost eliberat pentru a putea participa la sărbătoarea din orășelul-port din Sardinia Alghero/Alguer (Cerdeña), unde populația este, istoric, catalană. El s-a întors astăzi la Bruxelles, după ce s-a angajat pe lângă justiția italiană să revină și să se prezinte pe 4 octombrie în fața tribunalului din Sassari (Sardinia), unde un judecător va decide dacă mandatul european de arestare emis de Spania împotriva lui este valabil.
Cotidianul italian La Repubblica îl citează pe Puigdemont spunând: „Judecătorii spanioli sunt niște obsedați, eu nu mă duc acolo.” La rândul său, cotidianul conservator spaniol El Mundo are un comentariu în care spune că “abia ieșit din închisoare, Puigdemont se dedă ocupației lui favorite: insultă Spania”.
El Pais amintește că Puigdemont a mai fost arestat în martie 2018 în Germania, dar a fost apoi eliberat după două săptămâni și a putut să se întoarcă liniștit la locuința sa din Waterloo, în Belgia, lângă Bruxelles.
În Catalonia, la Barcelona, La Vanguardia explică în detaliu labirintul procesoral prin care trece Puigdemont în Italia, Belgia și Germania.
Presa belgiană anunță azi că Puigdemont s-a întors deja la Waterloo, lângă Bruxelles, unde locuiește, și pornesc acum speculațiile dacă el se va duce într-adevăr pe 4 octombrie înapoi în Italia, astfel încât justiția de acolo să decidă dacă să îl returneze Spaniei. Sau dacă el va rămâne la Waterloo pentru a face cunoștință cu Kanye West, rapperul American care tocmai a început să cumpere locuințe în Belgia, unde se pare că ar dori să se instaleze.
Kanye West, omul care a reușit să o exaspereze până și pe Kim Kardashian și care, anul trecut, chiar anunțase că va candida la președinția SUA, a descoperit binefacerile vieții în Belgia și și-a cumpărat deja o locuință lângă Anvers (Antwerpen), privind acum spre Waterloo, unde locuiește Puigdemont, și spre litoral.
În Antwerpen, tabloidul local Het Laatste Nieuws a vorbit cu unul dintre viitorii vecini ai lui Kanye West, care l-a întâlnit pe când plimba câinii și care descrie astfel întâlnirea: “M-a întrebat despre câinii mei și dacă îl cunosc. I-am spus că n-am nicio idee cine este. A găsit comic și drăguț faptul că nu știam cu cine vorbesc.”
Bruxelles, ascunzătoare de teroriști și poeți
Cât despre catalanul Puigdemont, cotidianul din Bruxelles Le Soir îl citează în această dimineață spunând că el s-a întors la Bruxelles, din Sardinia, pentru a participa la o reuniune a comisiei pentru comerț exterior din Parlamentul European în care el e membru.
Bruxelles a primit și adăpostit întotdeauna teroriști potențiali și refugiați politici care nu se puteau exprima în țara lor de origine: Baudelaire, Verlaine (care a tras cu pistolul în iubitul său Rimbaud), revoluționari ruși, Victor Hugo (care a publicat aici Mizerabilii), Karl Marx (care a scris aici Manifestul Partidului Comunist).
E acel spirit de toleranță al Țărilor de Jos din care alt exemplu este Olanda. Unii din islamiștii de azi au profitat, în Bruxelles, de același spirit de toleranță și nepăsare de care a beneficiat și Marx când plănuia revoluția mondială, distrugătoare a locului lui de azil.
Și eu am primit azilul politic aici, în 1988.
Toți aceștia trec și vin și pleacă nerecunoscători… Bruxelles rămâne.
