Președintele francez Emmanuel Macron spune că grupul celor 20 de economii importante ale lumii (G20) ar trebui să stabilească un set de condiții înainte de recunoașterea guvernului condus de talibani, inclusiv asigurarea drepturilor femeilor și fetelor.
Vorbind la radio France-Inter marți înaintea summitului extraordinar G20 dedicat Afganistanului de la sfârșitul lui octombrie, Macron a afirmat că puterile globale ar trebui să-i îndemne pe talibanilor să le ofere un viitor tinerelor fete afgane. O altă condiție ar fi aceea ca talibanii să permită continuarea operațiunilor umanitare și să refuze cooperarea cu „grupările teroriste islamiste” din regiune, a adăugat președintele francez.
Macron a subliniat că nu doar Occidentul trebuie să pună astfel de condiții, iar pentru asta țările occidentale au nevoie să convingă puterile regionale, care nu au neapărat aceleași valori ca Occidentul, să acționeze împreună în impunerea anumitor condiții talibanilor, dacă aceștia vor ca regimul lor să fie recunoscut.
La o reuniune a miniștrilor de externe G20 în marginea Adunării Generale a ONU la New York de luna trecută, ministrul chinez de externe Wang Yi și-a îndemnat omologii să dezghețe activele externe ale Afganistanului și să nu mai exercite „presiune politică” asupra talibanilor.
Din G20 fac parte cuprinde Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Uniunea Europeană, Franța, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite.