Despre acesta din urmă, fondator și redactor șef al cotidianului Novaia Gazeta (NG), veșnic în opoziție, Le Monde scrie că este un fost membru al forțelor speciale, care și-a făcut ucenicia în jurnalism la Komsomolskaia Pravda și că a fondat Novaia Gazeta împreună cu alți 50 de jurnaliști în 1993, parțial și cu bani de la Mihail Gorbaciov, care primise același Nobel pentru pace în 1990.
De aceea, așa cum o aflăm tot din Le Monde, Novaia Gazeta rămâne o publicație aparte în peisajul mediatic rus. În primul rând, trei sferturi din acțiuni, 76%, aparțin redacției, în vreme ce 10% lui Gorbaciov, iar restul de 14% omului de afaceri Aleksandr Lebedev, care mai posedă printre altele The Independent în Anglia.
Jucării minate, bombe în moschei
Toate acestea fac ca Novaia Gazeta să fie mai puțin vulnerabilă în fața persecuțiilor și a tracasărilor administrative (când nu e vorba de amenințări și asasinate) prin care trece restul presei.
Ca o dovadă de independență, Novaia Gazeta are în ultimul său număr un articol-anchetă despre crimele de război de care ar putea să se fi făcut vinovați în Libia mercenarii ruși din faimoasa companie «Wagner»: „jucării minate, bombe în moschei, asasinate de civili”. (Cum a amintit-o Le Monde, redactorul șef însuși și laureatul Nobelului pentru pace, Dmitri Muratov, este un fost membru al forțelor speciale, așa încât ancheta s-a bucurat probabil și de expertiză internă.)
Gulagul digital
Putin dispune acum de un întreg arsenal juridic, în primul rând legea „Internetului suveran”, prin care puterea poate închide orice site sau publicație (și o face des); dar are la dispoziție și corolarul legii presei prin care organizațiile mass media sau jurnaliștii independenți care primesc finanțare din străinătate sunt obligați să se înscrie ca agenți străini. La asta sunt supuse și cele mai vechi structuri de presă care au contribuit încă din deceniile comunismului la informarea populației din Rusia: BBC și Radio Europa Liberă (Radio Svoboda).
Cum am mai scris-o, orice provider de internet din Rusia este acum obligat să posede și să instaleze tehnologia care va permite autorităților să redirecționeze traficul fără ca utilizatorii să își dea seama că sunt controlați, identificați și filtrați. Rusia are, de mai mulți ani, un organism de control al internetului, așa-numitul Roskomnadzor (Роскомнадзор, Федеральная служба по надзору в сфере связи, информационных технологий и массовых коммуникаций), care dispune de puteri discreționare și care e tot un braț al FSB-ului aflat la putere în Rusia prin Putin.
Apoi, Rusia a început să instaleze și să generalizeze chiar și sisteme de recunoaștere facială, încă neconsiderate legale în majoritatea țărilor europene.
Dintr-o cu totul altă perspectivă, The Washington Post explică într-un comentariu pentru ce acordarea premiului Nobel pentru pace pentru a recompensa și încuraja munca a doi jurnaliști constituie o lovitură nu doar pentru regimurile autoritare, ci este o lovitură și pentru hegemonia Facebook, în primul rând prin felul în care se readuce în lumină importanța majoră a jurnalismului tradițional.
Italia: fasciștii contra „Green Pass”
Presa italiană e preocupată azi în special de violențele din timpul manifestațiilor anti-vaccin și anti-„Green Pass” de ieri, mai ales la Roma, unde, cum o descrie în detaliu La Repubblica, ciocnirile cu poliția au făcut cinci răniți, iar manifestanții au blocat o vreme intrarea de urgențe a unui spital. Tot La Repubblica îl citează pe fostul premier și actualmente șef al Partidului Democrat, Enrico Letta, care vorbește despe o «violență fascistă» și cere tuturor partidelor să evite orice atitudine «ambiguă» față de asta.
Printre fasciștii autentici, scrie la rândul său Corriere della Sera, un comando al mișcării Forza Nuova a devastat sediul sindicatelor CGIL. Corriere della Sera face portretul șefului acestei grupări neo-fasciste violente, Giuliano Castellino, portret din care aflăm el că are un trecut de huligan de pe stadioane și că a fost deja condamnat la cinci ani și jumătate închisoare pentru agresarea unui jurnalist.
Austria, Cehia, Polonia, Ungaria: mișcări tectonice în Europa Centrală
House of Kurz: în Austria, castelul de cărți s-a prăbușit peste angelicul prim ministru Sebastian Kurz, care a demisionat în weekend. Kurz a fost cel mai tânăr ministru de externe din istoria țării, la numai 27 de ani, și cel mai tânăr premier (31 de ani când a preluat postul, acum având 35), acuzat că ar fi încercat să mituiască presa pentru a vedea publicate sondaje favorabile lui și guvernului. Atât Der Standard, cât și Die Presse, pun întrebarea dacă a fost într-adevăr decizia lui, sau dacă el a fost împins din interior să demisioneze.
În Cehia, alegerile legislative s-au încheiat cu înfrângerea partidului de guvernământ, care a pierdut majoritatea în parlament, primind 27,14 din voturi, față de 27,78 %, luate de coaliția de centru-dreapta Împreună. (Este și prima oară din 1948 încoace că Partidul Comunist Ceh, KSČM, nu va fi reprezentat în parlament, nereușind să treacă bara de 5%.)
Votul a fost de la început văzut ca un referendum asupra persoanei premierului populist, miliardarul Andrej Babiš, contestat de o bună parte a populației și pe care UE îl acuză de conflicte de interese, bănuindu-l că vreme de mulți ani el s-a folosit de poziția sa în fruntea guvernului pentru a distribui fonduri UE către firme posedate de el.
La fel, în urma revelațiilor din «Pandora Papers», presa din Cehia a dezvăluit că premierul miliardar Babiš nu a declarat fiscului faptul că o companie de investiții offshore a cumpărat pentru el un castel și o vilă în valoare de 20 milioane de euro în sudul Franței, castelul fiind dotat cu o sală de cinema și două piscine.
Descoperirile au fost publicate inițial de Investigace.cz și apoi preluate de mai multe mijloace de informare, inclusiv de ziarul Pravo, care a publicat povestea pe prima pagină.
Babiš s-a lansat de îndată într-o serie întreagă de denegații, insistând că nu a făcut nimic ilegal.
Cu toate că Babiš și partidul său au pierdut alegerile, foarte euroscepticul și rusofilul președinte Miloš Zeman i-a oferit tot lui mai întâi șansa de a forma un guvern de coaliție. Asta, înainte ca el, Zeman, cum o anunță Financial Times, să fie ieri internat de urgență la spital, la îngrijiri intensive, ceea ce riscă să amâne și să prelungească formarea noului guvern. Conform Constituției, președintele e cel care desemnează șeful guvernului.
Dacă însă Babiš va rămâne, asta va duce, cum o spune pentru Washington Post Ivan Bartoš, șeful Partidului Piraților, la o « orbánizare» a Cehiei.
Și, tocmai, iată că Ungaria lui Viktor Orbán a anunțat că sprijină Polonia în chestiunea înfruntării cu instituțiile europene, după ce Curtea Supremă a Poloniei a decis că dreptul național polonez primează asupra legislației UE, ceea ce pune în cauză fundațiile înseși ale Uniunii Europene.
Cotidianul de la Budapesta controlat de putere Magyar Hírlap o citează pe fidela apărătoare a lui Orbán, ministra justiției Judit Varga, care a scris pe Facebook: «Salutăm decizia Curții Constituționale a Poloniei! Aspirațiile imperiale ale Bruxelles-ului trebuie oprite!»
Miniștrii de externe ai Franței și Germaniei, Jean-Yves Le Drian și Heiko Maas, au făcut public un comunicat comun în care cer Poloniei să-și respecte angajamentele europene. „Nu este vorba numai de obligații morale, ci și de obligații legale”, spune comunicatul franco-german.
Anglia: «Nursery Cryme»
În Marea Britanie, săptămânalul The Observer se ocupă de criza din ce în ce mai gravă care afectează sistemul medical britanic, NHS, din pricina absenței de personal – nurses, surori medicale, asistenți și îngrijitori – criză declanșată de Brexit și toate limitările de deplasare și posibilități de muncă ce decurg de acolo. „Pur și simplu nu avem suficient personal”, constată The Observer. Spitalele au pierdut nu doar un mare număr de asistenți și surori din țări est-europene precum România, ci și din țări vestice ale UE cum sunt Italia sau Spania.
În aceste condiții, cum o constată tot The Observer, nu e de mirare că mii de refugiați afgani primiți în Anglia sunt acum încolțiți în hoteluri fără infrastructură, lipsiți de îngrijiri medicale elementare și că mulți imploră acum să fie trimiși înapoi în Afganistan, decât să trăiască în asemenea condiții, lipsiți de orice perspectivă în Anglia ostilă a lui Boris Johnson.
„Ca orice cult”, spune un comentariu din același ziar, „Borisologia este ruptă de realitate și menită să sfârșească rău.”
Conservatorul cotidian The Times analizează, intervievând o serie întreagă de experți cu opinii diferite, dacă necazurile actuale ale Regatului Unit și toate lipsurile sunt de pus mai degrabă pe seama pandemiei, sau a Brexitului. Prețurile energiei au crescut, de asemenea, punând o mare presiune pe finanțele familiilor, însă e vorba de un fenomen general, pan-european și în toate țările guvernele caută soluții pentru ca cetățenii să sufere cât mai puțin în iarna ce vine.
La « rentrée littéraire »
În Franța, chiar dacă vor plăti mai mult gazul, cel puțin vor avea ce citi în iarna asta. A început, ca în fiecare toamnă, ritualul tarabelor cu sutele de noi apariții editoriale, așa-numita « rentrée littéraire », eveniment specific franțuzesc (sau francofon, mai degrabă, pentru că el include și Belgia și Elveția vorbitoare de franceză). În țările anglo-saxone, în Germania, Italia sau Spania nu există un asemenea fenomen anual. E vorba de fapt de începutul toamnei și reînceperea cursurilor școlare, când din ultima săptămână a lui august și până în ultima săptămână a lunii octombrie toate editurile purced la un tir grupat asupra librăriilor și cititorilor. Este și perioada premiilor literare, la fel de importante pentru francezi pe cât e Nobelul pentru restul lumii: Goncourt, Renaudot, Femina, Médicis etc.
„La rentrée” este o prelungire a inflației de literatură a jumătății de secol care a mers din anii 1960 până la instalarea definitivă a internetului, deceniile în care emisiunile televizate de dezbateri literare, precum Apostrophes sau Bouillon de Culture, atrăgeau un public de neimaginat prin alte părți.
El Pais, în Spania, numește acest fenomen „o oglindă a Franței” (dar ilustrează articolul cu o fotografie a belgienei Amélie Nothomb, insuportabilă creatură care la 54 de ani a ajuns să-și publice al 30-lea roman. Are contract pe viață cu editura Albin Michel și scoate câte o cărțulie in fiecare an intitulată “roman”. Literatura ca mașină de produs mii de cuvinte între două coperți, spre uluirea poporetului cumpărător, învățat să creadă că dacă publici urieșește și corect gramatical trebuie să fie ceva acolo, dincolo de cerneală.
Le Monde a scris în numărul său din weekend că anul acesta avem o rentrée littéraire «modianesque», termen inventat pentru a spune că cel mai așteptat roman e cel al lui (Patrick) Modiano, premiul Nobel în 2014, intitulat Chevreuse, dar că nobelizatul și în-Nobelitul scriitor mai apare și ca... personaj în nu mai puțin de patru alte romane.
Nu însă și în noul produs etichetat «roman» al lui Amélie Nothomb, care este, ca de obicei, un produs de marketing, fiind foarte des lângă casa supermarketurilor, unde stau la coadă cu căruciorul. Singura ei originalitate rămân pălăriile de vrăjitoare, pe care i le fabrică suavul “mad hatter” din Bruxelles Elvis Pompilio, despre care cititorul asiduu va afla mai multe în acest interviu pe care mi l-a acordat odinioară.
