Linkuri accesibilitate

OMS: 2022 – anul când învingem pandemia


Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că țările lumii trebuie să coopereze și să facă „alegeri dificile, dar necesare” ca să pună capăt pandemiei de COVID-19 la anul.

„2022 trebuie să fie anul când punem capăt pandemiei”, a spus la o conferință de presă la Geneva, luni, directorul-general OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Înaintea sărbătorilor de sfârșit de an, șeful agenției de sănătate a Națiunilor Unite a îndemnat țările lumii să limiteze manifestările cu participare largă, care oferă „o platformă perfectă” tulpinii mult mai contagioase Omicron.

Ar fi mai bine să anulăm petrecerile acum și să sărbătorim mai târziu, „decât să sărbătorim acum, iar apoi să jelim” – a spus șeful OMS.

Tulpina Omicron a fost identificată mai întâi în Africa de Sud, în noiembrie, iar de atunci și-a făcut apariția în zeci de alte țări, dând o grea lovitură speranțelor că pandemia e pe terminate.

OMS spune că tulpina mult mutată se răspândește cu o viteză fără precedent. Potrivit lui Tedros ea pare să aibă capacitatea de dubla infecțiile tot la o zi și jumătate sau două.

„Asta este foarte repede” – a observat oficialul.

OMS spune că tulpina mult mutată se răspândește cu o viteză fără precedent...

În afara vitezei infecțiilor, datele preliminare sugerează și că tulpina Omicron este mai rezistentă la vaccinare.

Au existat, pe de altă parte, indicii că Omicron ar provoca simptome mai blânde decât tulpinile precedente, dar savantul principal al OMS Soumya Swaminathan a spus luni, la conferința de presă, că este prea devreme să se spună că avem de-a face cu o tulpină mai puțin gravă.

Tedros a atras atenția că, indiferent de gravitatea tulpinii, „numărul mare de cazuri, în sine... poate duce la colapsul sistemul medical”.

De la începutul pandemiei au murit în lume 5,3 milioane de oameni, potrivit cifrelor oficiale, dar se crede că bilanțul real este de câteva ori mai mare.

Pe fondul îngrijorărilor crescânde legate de Omicron, multe guverne accelerează campaniile de vaccinare cu doza a treia, booster, date preliminare sugerând că ea oferă protecție sporită împotriva infectării cu noua tulpină.

Pe de altă parte, OMS a avertizat însă că doza a treia poate adânci inegalitatea dintre țările bogate și sărace în ce privește lupta cu pandemia. Mulți oameni din categorii vulnerabile așteaptă încă prima doză de vaccin, iar OMS spune că ar fi mai bine ca ei să aibă prioritate față de cei care merg la doza a treia.

„Dacă vrem să punem capăt pandemiei la anul, trebuie să punem capăt inegalității”, a insistat Tedros.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG